A fost abrogată pensionarea anticipată a magistraţilor, introdusă de PSD pe vremea lui Dragnea

A fost abrogată pensionarea anticipată a magistraţilor, introdusă de PSD pe vremea lui Dragnea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Senatorul USR-PLUS Simona Spătaru a declarat, luni, că plenul Senatului a adoptat un proiect de lege prin care a fost abrogată pensionarea anticipată a magistraţilor, precizând că sistemul de justiţie „are nevoie de a nu fi presat”.

„Am avut (pe ordinea de zi a plenului – n.red.) două proiecte importante din programul nostru de guvernare pe justiţie, respectiv, am avut o lege prin care am abrogat acea pensionare anticipată, pe care în 2018 a introdus-o PSD prin mâna lui Iordache, Dragnea, Nicolicea, Şerban Nicolae. Au vrut, după cum bine ştim, să-şi apere spatele pentru dosarele penale pe care le aveau. Astăzi am abrogat acea prevedere pentru că, în primul şi în primul rând, sistemul de justiţie are nevoie de a nu fi presat„, a afirmat Spătaru.

Ea a adăugat că magistraţii cu vârsta sub 60 de ani „erau puşi în situaţia în care să iasă acum la pensie prin această favoare introdusă de PSD în lege, dar nu pentru că le păsa de modul de lucru al magistraţilor, ci pentru a-i favoriza în situaţiile prevăzute de ei”.

„Şi iată că păstrăm în corpul şi în câmpul muncii pe acei magistraţi cu o vechime mai mare de 25 de ani, oameni în puterea de lucru. La 40 şi ceva de ani, ar fi beneficiat de o măsură total nejustificată”, a încheiat Spătaru.

ADVERTISING

În context, liderul grupului parlamentar USR-PLUS, Radu Mihail, a afirmat că reforma în justiţie a intrat în faza de normalitate.

"Am avut 28 de iniţiative pe ordinea de zi de votat şi vrem să subliniem că am intrat în faza de normalitate unde tot ceea ce înseamnă reformă în justiţie şi am promis, am început să facem. Tot ceea ce Nicolicea şi ceilalţi au introdus pentru a-l scoate basma curată pe Dragnea, încet-încet, cu obstinaţie şi perseverenţă le scoatem din legislaţie", a conchis Mihail.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇