Primul job, de project manager într-o asociație non-guvernamentală, a fost la 16 ani. Tot atunci a acordat primul interviu la o televiziune, primele interviuri la radio, la Costinești, în campaniile de vară.
Atunci a învățat să utilizeze un computer, să trimită mailuri, să comunice cu autoritățile, să strângă fonduri, să se implice în comunitate.
Din primul salariu și-a luat cărți, multe cărți. A înțeles că un job, fie el doar pe un proiect, implică responsabilitate, muncă de documentare, relaționare. A fost prima relație serioasă cu munca.
Au urmat peste douăzeci de ani în multinaționale. A pornit de jos, de la Asistent Departament – pe scurt, secretară. A făcut cafele, a răspuns la telefoane, a filtrat corespondența, a redactat documente, a muncit și 24 din 24. Trebuia să demonstreze că poate și că-și dorește să învețe.
Primul manager a fost un om extraordinar, de la care a învățat că seriozitatea și integritatea în business trebuie să primeze și că, deși nu vezi și nu simți, întotdeauna există cineva care te observă și știe mereu ce faci.
Primul manager a fost și cel care a orientat-o către facultatea care i se potrivea, Dreptul. A avut colegi care au creditat-o și au implicat-o în proiecte. I-au dat aripi să zboare și încredere. A câștigat respect.
Avea doar 20 de ani și atât de mult o îndrăgise managerul ei, un om la aproape 60 de ani la vremea aceea, proaspăt bunic, încât atunci când s-a schimbat conducerea companiei i-a spus că cel care urma să-i fie manager direct nu era nici pe departe la fel de deschis și de prietenos și că va trebui să ia o decizie. I-a fost greu să se despartă, a rezistat cu noul manager câteva luni și a decis să accepte o altă ofertă.
Prima mașină a fost o Dacie 1300 bleu, cumpărată în rate de la o colegă imediat după ce și-a luat permisul. Nu conta că e veche, că nu merge bine, era a ei, din bani munciți de ea.
Valorile ei i-au fost sistematic atacate la viitoarele locuri de muncă. Lipsă de etică, hărțuire, lipsă de comunicare, de transparență, de sprijin, presiune, invidie, pe toate le-a testat.
I-au fost puse nenumărate etichete de către oameni care habar nu aveau cine este, ce știe să facă, ce-și dorește. Puțini au avut răbdare să o asculte și să o cunoască cu adevărat. Și acolo unde s-a întâmplat asta, a înflorit și a performat.
Caracterul puternic și dorința de a reuși au fost mereu mult mai puternice decât orice altceva. Și în prezent încă păstrează legătura cu colegi de la primele locuri de muncă și chiar colaborează cu aceștia.
S-a școlit, a investit în relații de calitate, a început să construiască ceea ce avea să devină o carieră frumoasă.
Și-a întemeiat o familie și a realizat că viața nu e doar despre muncă. Citea și învăța mult, a început să iubească călătoriile. A conștientizat că banii sunt un instrument pe care-l poți folosi ca să te bucuri de munca ta.
La terminarea clasei a XII-a profesoara de limba franceză i-a urat să nu trebuiască niciodată să facă compromisuri. Și nu a făcut. A avut mult de suferit pentru că mereu a spus ce a avut de spus, fără nicio opreliște, pentru că adevărul este greu de suportat. Dar pe termen lung a avut doar de câștigat. Aceasta a fost lecția despre tonul care face muzica și despre gestionarea emoțiilor în sens constructiv.
Momentele tensionate și de răscruce au fost cele care au educat-o cel mai mult. Niciodată nu a stat în zona de confort pentru simplul motiv că-i plăceau, și în continuare îi plac, provocările. Dacă-i dădeai un job de rutină o pierdeai. De aceea, managerii care-i dădeau libertate, una dintre valorile ei fundamentale, câștigau în ea un real partener.
A făcut și greșeli. A creditat cu încredere oameni care nu o meritau. A luat decizii greșite. Dar a reușit să ia totul ca pe o experiență de învățare. Au fost mulți ani în care lua totul personal și se supăra pentru orice fleac.
A creat de la zero politici, proceduri, echipe, a contribuit la dezvoltarea organizațională a multor companii, a recrutat mii de oameni, a ținut mii de ore de training și de consiliere în carieră. A învățat greu să spună NU.
Când a devenit părinte a realizat că lumea nu mai este doar despre ea, ci că sfera de responsabilitate a crescut subit. Și-a dorit enorm să fie mamă și asta vine la pachet cu un job din care nu-ți poți da demisia de fiecare dată când te supără copilul, așa cum o poți face când te supără angajatorul.
A fost manager mulți ani de zile învățând din mers ce înseamnă managementul. Reputația și-a construit-o prin enorm de multă muncă, iar învățarea a fost și este un proces continuu.
Cel mai dificil a fost să găsească echilibrul între personal și profesional, dar și asta s-a educat în timp. Și și-a educat și familia în sensul independenței și al înțelegerii reciproce.
A trebuit să convingă și să dovedească zilnic cine este și ce poate să facă. I-a trebuit un an, într-o multinațională cu peste 4.000 de angajați, să convingă boardul că merită să stea cu ei la masă, toți fiind bărbați. A meritat, a fost una dintre cele mai frumoase etape din viața ei.
A învățat de la oamenii cu care a lucrat nu numai ce să facă, dar și ce să nu facă. Iar de la o parte din manageri a învățat cum să nu fie atunci când va ajunge, la rândul ei, manager.
Multe lucruri din ceea ce știe să facă în prezent le-a învățat în modul cel mai greu cu putință. Acum toată lumea vrea scurtături și rețete. Iar ea este în continuare împotriva acestora.
Poate poți ajunge mai rapid să faci anumite lucruri, dar nu le vei face neapărat și bine dacă sari niște etape importante.
Le spune studenților și cursanților să învețe din greșelile ei, fiind o persoană care recunoaște cu mare onestitate că nu este perfectă și că a făcut greșeli din care a învățat enorm. Crede că în tot ceea ce faci, dacă te poziționezi corect față de tine în primul rând, poți deveni un exemplu bun. De aceea, multă lume vine către ea în procesele de coaching, mentoring, training.
Acum șase ani a pornit pe cont propriu. A pus stop corporațiilor și și-a luat pălăria de antreprenor. A considerat că poate aduce mult mai multă valoare fiind propriul ei manager și având mai mulți clienți, nu unul singur. A pornit la drum cu curaj, multe visuri frumoase și doza de nebunie caracteristică.
A înființat un business frumos, care s-a consolidat în timp și a adunat câteva sute de clienți, atât companii, cât și persoane fizice. Și nu se oprește aici.
Anul trecut, în plină criză, și-a făcut curat în viață, a luat niște decizii, a filtrat oamenii, și-a trezit din somn pasiunile și a înființat un business nou prin intermediul căruia le oferă oamenilor experiențe culinare deosebite, dar și cadouri de suflet pentru diverse ocazii.
Nu i-ar fi reușit nimic fără sprijinul celor dragi, fără multă iubire pentru oameni, pasiune pentru ceea ce face, flexibilitate și învățare continuă.
Iar dacă vă întrebați cumva dacă aceasta este o rețetă de succes nu vă pot spune decât că pentru mine, căci despre mine este vorba, așa au funcționat lucrurile și că nu aș schimba absolut nimic dacă aș putea da timpul înapoi. Pentru că absolut tot a contribuit la cine sunt și la ceea ce fac, cu mare drag, în ziua de azi.
Și vă mai spun că din toate lecțiile învățate știu sigur că etichetele trebuie să fie puse doar produselor, nu și oamenilor.
