Ura, am obținut 79,9 miliarde de euro! Ce facem cu ei?

victor.pitigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

O veste de mare impact ne-a transmis președintele Iohannis marți noapte de la Bruxelles: „după patru zile şi patru nopţi de negociere, am obţinut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene”.

Tot domnul Iohannis ne vestește ce vom face noi cu atâta bănet: „Vom folosi această sumă de aproape 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a moderniza marile sisteme publice”.

Și tot domnia sa adaugă că o parte semnificativă din aceşti bani vor fi folosiţi pentru relansare și pentru revigorare economică. Numai vești bune.

Pe cine a salvat Uniunea Europeană, cine profită și cine spune povestea cea mai frumoasă. Și unde ajung miliardele

Ne vom pricepe noi să folosim atâta  bănet?

Niciodată până acum, România nu s-a putut plânge că n-ar fi primit bani de la Bruxelles. Dimpotrivă, cei de acolo s-au plâns de noi că, mulți-puțini, câți erau ei, îi blocam nefolosindu-i.

Problema noastră n-a fost lipsa de bani. A fost lipsa proiectelor, a avizelor, a celorlalte documente necesare, care trebuie elaborate de specialiștii români, avizate și trimise la Bruxelles pentru a fi verificate și declarate demne de încrederea ce ni se acordă, când ni se dau miliardele pe mână.

Aici ne-am împotmolit mai totdeauna noi, românii: n-am știut să ne prezentăm la CE cu proiecte serioase, bine întocmite și bine susținute. 

Ca urmare, sumele au rămas necheltuite, iar noi am ajuns să citim cu jind în ziar cum și le cheltuie alții pe ale lor, într-atâta încât Polonia – de exemplu – ajunsese să consume ultimul bănuț și să ceară la Bruxelles suplimentări.

Îmi vine în minte o întrebare elementară: suntem oare atât de zevzeci, încât nu ne pricepem nici măcar să facem documentații, ca să accesăm propriile noastre drepturi? 

 Adică noi, cei ai căror tineri câștigă premii la olimpiade și ai căror specialiști sunt apreciați în întregul Occident, unde lucrează ca medici, IT-iști, constructori, nu suntem buni de nimic la noi acasă?

Am strâmbat din nas, întrucât gratis era prea scump

În anii trecuți, fostul comisar european Corina Crețu ajunsese să intre în conflict cu buna ei prietenă Viorica Dăncilă pe tema banilor europeni nerambursabili alocați României. O deranja faptul că Guvernul respectivei amice nu depunea documentații, pentru accesarea lor.

Doamna Dăncilă se simțea la mare înghesuială. Fondurile erau alocate în special pentru lucrări de infrastructură și investiții, acestea nu avansau deloc tocmai din lipsa fondurilor, economia suporta consecințe grele, iar factorii de decizie din țară dormeau în papuci.

Ca să scape din acest clește, biata Viorica a născocit o trăsnaie, pe care probabil i-au servit-o alții (nu se pricepe dânsa să născocească nici măcar trăsnăi, din propria gândire): că nu e convenabil să recurgi la fonduri europene nerambursabile (cadou, mai pe românește). Că este mult mai eficient să recurgi la parteneriatul public privat (PPP), adică pe datorie și deloc nerambursabil.

Pentru respectivul parteneriat, doamna Dăncilă a călătorit personal în Orient, a contactat potențiali parteneri turci, arabi, egipteni, tot ce a găsit pe acolo, a anunțat succesul turneelor la televizor. Dar la București nu s-a ivit nici picior de turc, de arab sau de egiptean.

Fondurile europene au rămas nu numai nefolosite, ci chiar refuzate de doamna Dăncilă, în stilul proverbialei capre râioase, dar cu coada sus, și cu acuzații grave la adresa CE, care ne-ar impune să facem contracte scumpe cu banii primiți gratis.

Dacă nu e alișveriș, nimic nu e

Problema mi se pare mai gravă decât ceea ce pare a fi la prima vedere. Nu priceperea ne-a lipsit nouă ca să întocmim documentații și să accesăm banii europeni. Ne-a lipsit voința. Mai exact, interesul.

Funcționarii noștri, angajați în trecut doar pe criterii politice și clientelare, au o gândire profund balcanică: nu se apucă de nicio treabă, până nu primesc răspunsul la o întrebare primordială: mie ce-mi iese de aici? 

Europenii sunt scrupuloși în urmărirea modului cum sunt folosiți banii lor.  Verifică nu numai documentațiile, dar și deconturile, lucrările executate, totul. Au ajuns să instituie un parchet european, anume conceput să ancheteze unele cazuri, când beneficiarii n-ar folosi onest banii primiți.

Este evident că nu din cauza incapacității sau a neprofesionalismului n-am folosit noi banii europeni. Funcționarii noștri, angajați de PSD+ALDE pe criterii clientelare și nu meritorii, n-au fost interesați să ajungă la niște bani, a căror folosire se controlează „la sânge”.

Decât așa, chiar și cu sume nerambursabile, au preferat sistemul PPP, cu parteneri dintr-o zonă care ne-a îmbogățit copios lexicul nostru național, cu termeni de mare interes:  bacșiș, ciubuc, șpagă, plocon, șperț, alișveriș și altele câteva.

Vor ști liberalii să învingă bacșișeriada?

Mi-am promis să mă refer în cele de mai sus la câteva aspecte din trecut privind fondurile europene, întrucât și astăzi, chiar dacă guvernarea este alta, n-am îndoieli că, la nivelul funcționărimii din ministere și din alte instituții guvernamentale, încă mai bântuie spiritul de bacșișeriadă, focalizat în banala întrebare: „mie ce-mi iese din asta?”.

Cu asemenea oameni și asemenea funcționărime, riscăm că ne trezim peste șapte ani că au rămas necheltuite cele 80 de miliarde, întrucât noi am sperat să obținem alte finanțări, iar partenerii ne primesc oricând pentru discuții la ei, însă nu vin niciodată pentru tratative, la București. Nasol!

Atenție, ca să cheltuiești în șapte ani optzeci de miliarde de euro, documentațiile trebuie să le ai aprobate și depuse la Bruxelles în cel mult cinci ani. Îmi pun o întrebare retorică: există în aparatul funcționăresc condus de guvernul domnului Orban voința necesară pentru pregătirea acestor documentații?

Iar, dacă există voința, apare și întrebarea din subsidiar: sunt în stare să întocmească documentații la nivelul pretențiilor europene niște specialiști numiți pe criterii clientelare și de cumetrie și care se pricep la elaborarea proiectelor nu mai mult decât se pricepe simpatica Viorica la aria cercului?

Și, în sfârșit, o ultimă întrebare, tot în subsidiar: dacă specialiștii în cauză nu sunt în stare, atunci de unde va lua domnul Orban alții, incoruptibili și integri, netentați să se lingă pe degete când trec pe lângă stupul cu miere?

Siegfried Mureșan explică ce urmează după ce România a obținut 80 de miliarde de euro de la UE

Frumos spus: „o zi istorică pentru Europa”

Mă impresionează și pe mine felul cum s-au înțeles liderii europeni luni de la Bruxelles. Cu toții sunt încântați. Doamna Merkel a recunoscut că  ”Nu a fost deloc ușor”, domnul Macron a declarat că „Este o zi istorică pentru Europa”, iar președintele Iohannis s-a arătat mulțumit  „după patru zile și patru nopți de negociere”.

Nu este locul aici să aduc omagii președintelui, dar cifrele arată că, aritmetic,  România a obținut o sumă mai mare decât media țărilor europene.

Lăsând de o parte momentul emoțional, observ totuși trei criterii, capabile să ne îndreptățească la un anumit optimism, în ce ne privește:

  1. Suma alocată țării noastre, de 79.917.000.000 €, demonstrează că liderii au lucrat cu calcule exacte, că au socotit – ca să zic așa – ca la farmacie. Sună cu totul altfel decât felul cum împărțea la județe Dragnea al nostru zece miliarde fix, alocând tot sume rotunde către fiecare județ, în stilul „na și ție”.
  • Cei aproape 80 miliarde € de mai sus reprezintă mai mult decât media sumelor primite de cele 27 state membre ale Uniunii.  Este dovadă a faptului că astăzi suntem priviți la Bruxelles cu mai multă atenție decât în trecut.
  • Deduc din concluziile președintelui Iohannis că are în agendă atât un plan pentru implementarea măsurilor necesare folosirii fondurilor, cât și nevoia de a prezenta Comisiei Europene planul de relansare europeană, punctele de plecare pentru programul de perspectivă.

Îi va face patria statuie domnului Ludovic Orban?

S-ar putea ca premierul  Orban să fie în temă cu munca de Sisif numită proiecte și alte documentații. Într-o declarație recentă, ne informează că, în perioada următoare, se vor pregăti procedurile pentru a atrage banii europeni. 

Citesc printre rânduri că vizează exact acele proceduri, în care guvernele trecute și-au dat cu dreptu-n stângu’, producând nemulțumirea și chiar indignarea comisarului european de atunci, Corina Crețu.

În opinia mea, dacă domnul Orban va reuși să pună specialiștii la treabă, schimbând și optica unor funcționari corupți și încă balcanizați în gândirea lor, reușind în câțiva ani accesarea integrală a fondurilor europene, atunci va merita să i se pună o statuie în capitala țării.

Dacă nu, atunci ar fi cumplit să descoperim peste câțiva ani că marele nostru plan bazat pe fonduri europene seamănă cu situația din cel de Al Doilea Război Mondial, când Uniunea Sovietică primea din SUA ajutor nerambursabil, constând în armament de ultima generație, dar nu se pricepea să-l folosească și-l lăsa în câmp.

Apasă aici pentru a vedea toate opiniile semnate de Victor Pițigoi.