Iohannis, anunț de la Bruxelles: Am obţinut pentru România aproape 80 miliarde de euro (Video)

Iohannis, anunț de la Bruxelles: Am obţinut pentru România aproape 80 miliarde de euro (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că România va beneficia de aproape 80 de miliarde de euro pentru proiecte europene, indicând construcţia de spitale, şcoli, modernizarea marilor sisteme publice, precum şi reconstrucţia economică.

„După discuţii foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile şi patru nopţi de negociere, am obţinut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare.

Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a moderniza marile sisteme publice.

ADVERTISING

Este, de asemenea, foarte important de ştiut că o parte semnificativă din aceşti bani vor fi folosiţi pentru relansare, pentru revigorare economică", a declarat Iohannis, la Bruxelles, la finalul reuniunii extraordinare a Consiliului European.

”Repet, 79.917.000.000, deci 80 de mii de milioane de euro vom folosi pentru a pune în practică, pe de-o parte, planul pentru bugetul multianual 2021-2027, un plan la care lucrăm împreună cu Guvernul deja din ianuarie și în cel mai scurt timp va fi finalizat, pentru a fi pregătiți să începem implementarea.

Iar, pe de altă parte, lucrăm de-o vreme bună deja la planul național de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a primi fondurile pentru relansarea economică.

ADVERTISING

Iată deci că până acum ne-am pregătit bine, am obținut un rezultat frumos. Încă o dată, este o zi importantă pentru România, o zi importantă pentru proiectul european, și vom merge mai departe, fiindcă acești bani trebuie folosiți pentru reconstrucția României”, a insistat Iohannis.

Declarație de presă susținută la finalul reuniunii Consiliului European (21.07.2020)

Iohannis, la primul summit ținut la Bruxelles de la începutul pandemiei: Avem nevoie de bani, dorim sume consistente. Sunt relativ optimist (Video)

Statul de drept, condiție pentru obținerea banilor

Liderii europeni au reuşit, în a cincea zi a summit-ului de la Bruxelles, să ajungă la un acord privind bugetul multianual şi pachetul de relansare economică post-coronavirus. Noua propunere este, după cum a spus Charles Michel, preşedintele Consiliului European, rezultatul negocierilor colective.

ADVERTISING

După 4 zile și 4 nopți cu negocieri la sânge, liderii UE au căzut de acord asupra bugetului și planului post-COVID. Primesc bani țările care respectă statul de drept

Între condiţiile impuse pentru acordarea de granturi şi împrumuturi a rămas respectarea statului de drept.

Marţi dimineaţă, Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a anunţat pe Twitter: „Acord!”.

Şefii de state şi de guverne ale ţărilor membre Uniunii Europene au căzut de acord marţi dimineaţă asupra planului prin care sunt împrumutaţi 750 de miliarde de euro ca răspuns la pandemia care a ucis 135.000 de oameni în Blocul Comunitar şi a afectat economia pe continent, scrie politico.eu.

Fondul de relansare economică a UE, compus din granturi în valoare de 390 de miliarde de euro şi împrumuturi nerambursabile de 360 de miliarde de euro, se adaugă bugetului pentru următorii şapte ani, Cadrul Financiar Multianual, de 1.074 de miliarde de euro, pentru care, de asemenea, liderii au ajuns la un acord comun. Astfel, pachetul financiar este de 1.820 de miliarde de euro.

Citește și:

Summitul UE: Preşedintele Macron şi-a pierdut cumpătul și a dat cu pumnul în masă din cauza blocării adoptării planului de relansare economică

Summit UE: Grupul ţărilor frugale propune o scădere de 50 de miliarde de euro a valorii pachetului de relansare


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇