Alegerile locale au dovedit cu vârf și îndesat că mult clamata reformă în PSD anunțată de liderul partidului și de conducerea aleasă la congresul din august este o chestiune declarativă depărtată prea mult de realitatea politică.
După declarațiile triumfaliste de după congres a venit rapid dușul rece al realității din partid: membrii PSD s-au comportat la alegeri exact ca în 2016, exact ca mai înainte de 2016, exact ca la toate alegerile de până acum.
Nu este vorba aici numai de raptul de voturi, nu este vorba despre doar modul mizerabil mediatic în care au dus campania, cu atacuri la persoană, cu scorneli aruncate din belșug în spațiul public ca să ascundă adevărul, lucru ce dovedește că nu au înțeles sau n-au vrut să înțeleagă nimic din mesajul liderului. Este vorba de credința că numai făcând ce au făcut înainte pot câștiga.
Drept este că realitatea le-a fost contrară de la bun început, trendul din societate a redus constant și implacabil scorul PSD. Drept este că era cam târziu să se dezică de practicile dragniste, uite că a încercat ceva Gabriela Firea renunțând în campanie la sigla partidului și la ajutorul său și a pierdut.
Dar Firea, atunci când sondajele i-au spus că va pierde, s-a întors rapid la metodele tradiționale, propaganda antenelor și gălăgia panaramelor, încercând să mai salveze ce mai era de salvat.
Drept este că timpul necesar reformei în partid era scurt, n-avea cum Marcel Ciolacu în câteva săptămâni să schimbe fața aleșilor și mentalitatea poporului PSD.
Eu cred că nici până la alegerile parlamentare, indiferent de faptul că ele se vor ține la termen sau vor fi amânate, nu va avea cum.
Să ne amintim cum a tot amânat Ciolacu congresul ca să se aleagă, să ne amintim cum a bătut țara Paul Stănescu, cum a trudit ca să convingă șefi de organizație județeană că e vremea unui nou început.
Rezistența în partid a fost mare și mare va rămâne și după parlamentare. Eliminarea de pe liste a membrilor nefrecventabili nu va putea fi făcută în totalitate, iar cei rămași fără fotoliu de parlamentar nu vor proceda ca Rădulescu mitralieră, înjurând și plecând, ci se vor coaliza ca să lucreze împreună împotriva șefului.
Ca să nu se prăbușească după alegeri și să aibă ceva liniște după aceea, ca să poată pune în aplicare viziunea sa asupra partidului – recunosc, viziune e cam mult spus, punct de vedere e mai aproape de realitate, iar prin reformă pare a se înțelege mai mult schimbare – Marcel Ciolacu trebuie să nu permită ca grupul opozanților să aibă un lider cu greutate, care să fie ascultat și urmat.
Or, Gabriela Firea, prin modul urât în care s-a comportat după pierderea alegerilor, poate deveni căpitanul acestei oști de strânsură. Capacitatea ei de a face gălăgie și de a provoca scandaluri este taman ce le-ar trebui nereformaților.
Refuzând să continue scandalul și să ceară anularea alegerilor din Capitală, de fapt, refuzând un scenariu care l-ar fi dus tot le pierdere și maculare, Marcel Ciolacu și-a ostilizat-o pe Gabriela Firea.
Degeaba propunerea de candidatură la Senat, colacul ăsta de salvare era de la sine înțeles ca și cuvenit de fosta primăriță, gestul lui Ciolacu n-a atins-o la coarda sensibilă, ba dimpotrivă. Nu degeaba nu s-a dus ea la PSD în noaptea de după alegeri, nu doar ca să-și lingă rănile și să scape de vertijul înfrângerii, ci ca să transmită mesajul că adevăratul vinovat și adevăratul pierzător este partidul.
Cu Gabriela Firea eventual șef al grupului PSD din Senat sau vicepreședinte al Senatului, scandalul de la Primăria Capitalei se va muta acolo și tare mi-este teamă că vom ajunge să regretăm prestația lui CP Tăriceanu.
Singura șansă a lui Marcel Ciolacu pare a fi faptul că Gabriela Firea nu știe să adune prozeliți, nu știe să-și facă armată, ci știe doar să-și construiască o camarilă, dar n-aș miza pe asta.
Camarila se adună în jurul cuiva doar când acel cineva are ce da, are ce oferi, are ce promite. Ce poate promite și da Gabriela Firea din eventualul său post de șef de grup la Senat? Mai nimic. Dar dacă ar oferta de pe poziția viitoare de șef al partidului, cum ar fi? Destul ca nereformații să o vadă mare șef și să lupte pentru asta.
Dar dacă s-ar vedea impusă candidată la prezidențiale, cum va suporta domnul Marcel un atare vis de mărire cu toată năpasta de dinaintea lui?
Dar s-ar putea ca lupta asta să se tranșeze chiar imediat după parlamentare, nu în no manʼs land-ul de după, dacă nereformații se adună repede ca să-l culpabilizeze pe lider pentru scorul obținut.
Părerea mea este că liderul PSD și-a bătut un cui în talpa pantofului cu înfrângerea de la Primăria Capitalei și trebuie să nu calce în el, iar mai apoi să-l scoată. Ca să reformeze PSD Marcel Ciolacu are nevoie de liniște și de timp.
Ca să ,,reformeze” PSD Marcel Ciolacu trebuie mai întâi să o ,,reformeze” pe Gabriela Firea. Învinovățind-o pentru pierderea Capitalei, dar ținând-o aproape, împiedicând-o să crească în partid, dar dându-i iluzia că ea contează în economia partidului, îngrădindu-i libertatea de mișcare, dar ,,plătindu-i” în schimb cumințenia. În niciun caz marginalizând-o.
Acestea fiind prezise, reformarea în PSD, aia pe bune, îmi pare un pod mult prea îndepărtat pentru Marcel Ciolacu. Un pod pe care Gabriela Firea nu prea are ce căuta. Altfel, posibila panoramă din aval va fi maculată grotesc de panarama din amonte.