Aproape jumătate (41,5%) dintre copiii României se află în risc de sărăcie sau de excluziune socială. Din păcate, suntem națiunea europeană cu cea mai mare pondere a copiilor în această situație dramatică.
În urma noastră se află Bulgaria, dar la distanță: 36,2% și Spania, la și mai mare distanță: 31,8%.
Ungaria se află, cu acest indicator, pe la jumătatea celui pentru România, iar Polonia pe la o treime.
De altfel, cei mai puțini copii în risc de sărăcie și de excluziune socială din întreaga Europă se află în Slovenia și în Cehia, adică în două state din fostul „lagăr” socialist.
21,4% dintre copiii noștri suferă de deprivare materială severă, procentaj care crește la 22% pentru cei mai mici de 6 ani. 75.000 de copii au fost părăsiți în țară de părinți care au plecat la lucru în străinătate, iar 13.000 dintre aceștia au ambii părinți plecați la muncă în străinătate (sursa: AICI).
În 2019, rata mortalității infantile (5,8 la mie) ne situa pe locul II în Uniunea Europeană (sursa: AICI ). Polonia și Ungaria erau sub 4 la mie.
Dacă ne uităm la evoluția economică a țărilor estice, vom observa că, de departe, România are cea mai mare rată de creștere anuală din ultimii ani, ceea ce ne-a adus astăzi în situația de a fi un adevărat „tigru” economic european.
Iată, în 2019, înainte de pandemie, România avea o rată de creștere anuală medie de 4,6%, cea mai mare din estul Europei și cea mai mare din întreaga Uniune Europeană.
Polonia (sursa: AICI) a crescut cu 4% în medie în aceeași perioadă, Ungaria (sursa: AICI) cu 3,8%, Slovenia și Cehia câte cu 3,5% (sursa: AICI și AICI). Iar, tot în aceeași perioadă (2015-2019), Ungaria și-a redus ponderea copiilor aflați în risc de sărăcie cu 20 de puncte procentuale, iar Polonia, Bulgaria și România cu câte 12 puncte procentuale:
Vă dați seama că, în vreme ce noi dezbatem dacă România va depăși anul acesta Ungaria la PIB/locuitor, mai bine de 4 din 10 copii din țara noastră se află în pragul sărăciei? De două ori mai mult decât în Ungaria. Mai are rost, oare, o astfel de creștere economică, care ține în buza sărăciei aproape jumătate dintre copii?
De altfel, noi, în general, avem cea mai mare populație (35,8%) din Uniunea Europeană, aflată în prag de sărăcie și de excluziune socială:
Poate la fel de grav este și faptul că avem o pondere și mai mare a bătrânilor aflați în prag de sărăcie (aproape 44%, depășiți fiind doar de Letonia și Bulgaria):
De altfel, suntem campioni europeni și la tristul indicator al populației adulte apte de muncă (18-64 de ani), care se situează în pragul sărăciei: 31,7%.
Și, pentru a umple paharul deznădejdii până la vârf, avem cei mai mulți angajați aflați în pragul sărăciei (24%). Adică un sfert dintre cei care muncesc și primesc salariu în această economie se găsesc în pragul sărăciei:
Deloc întâmplător, trei sferturi dintre copiii români aflați în pragul sărăciei au părinți cu școală puțină (cel mult nivel secundar, adică gimnaziul absolvit):
De altfel, asta nu trebuie să ne mire deloc: în vreme ce economia creștea cu cel mai înalt ritm din Uniunea Europeană, rata de cuprindere în școală a copiilor scădea de la cel mai mare nivel din estul Europei, la cel mai mic.
Doar 87% dintre copiii de vârstă școlară se duc la școală, un procentaj ridicol de mic față de țările pe care se laudă politicienii noștri că le depășesc: Ungaria și Polonia, ambele cu peste 95% (sursa: AICI).
Dar oare nu vi se pare la fel de ciudat că țara care reclamă (prin guvernul său) poziția de cea mai rapid crescătoare economie din Uniune își numără în fiecare zi un număr uriaș de morți?
Dar nu vi se pare și mai ciudat că, în vreme ce statisticile ne dau aproape de Ungaria și de Polonia la evoluție a economiei, oamenii ard de vii în spitale?
Dacă vi se pare ciudat, aflați că această ciudățenie apare și în statistici: suntem pe locul III în UE la ponderea celor morți din cauze care puteau fi prevenite (3,05 la mie) și pe locul I la ponderea pacienților morți din cauze tratabile (2,08 la mie). Da, da, cinci din fiecare mie de români mor din cauze care puteau fi prevenite sau tratate.
Și, dacă vă întrebați ce înseamnă cauze care puteau fi prevenite, aflați că definiția este „cauze care puteau fi prevenite prin măsuri de sănătate publică sau prin intervenții de medicină preventivă primară”. Iar cauze tratabile înseamnă „cauze care puteau fi tratate prin intervenții medicale cum ar fi prevenția secundară și tratamentul” (definiția dată de OECD și Eurostat).
Adică sunt oameni care puteau fi salvați, dar sunt salvați de regulile generale de prevenție (cum ar fi lipsa infecțiilor nosocomiale), de mediciii de familie sau de medicii de specialitate din spitale. Nu mi-e prea clar în ce categorie intră cei arși de vii în secțiile de terapie intensivă....
Dacă tot am ajuns aici și dacă se tot vorbește de înapoierea poporului nostru, hai să ne uităm puțin și la ratele de vaccinare, poate aflăm lucruri interesante. De exemplu, la vaccinarea împotriva hepatitei B: aici, cu 93%, depășim supra-educații din Germania, Elveția și Austria (87%, 72% și 85%)!
Iar cu vaccinarea împotriva pojarului, unde avem o rată de 90% dintre copii, suntem fix la același nivel cu Franța.
Revenind la tigrul economic (care se crede România condusă de Klaus Iohannis și Florin Cîțu) să mai observăm că tigrul respectiv este pe locul III în Europa la ponderea populației care nu a putut accesa serviciul medical din rațiuni financiare, de distanță sau de timp de așteptare:
Și tot pe locul III în Europa suntem și la ponderea pacienților care își cumpără medicamente din banii proprii. Și, dragi guvernanți, făloși în competiția cu ungurii, poate observați că avem cel mai mic procentaj de cetățeni asigurați medical din întreaga Europă:
Nu mai vreau să lungesc expunerea pe tema precarității sistemului nostru medical dar, în schimb, aș vrea, cinstiți cititori, să observați că ungurii și polonezii sunt tare departe de noi în toate aceste clasamente. Departe-departe.
Să fie oare Guvernul Superman prea zgârcit cu sănătatea propriilor cetățeni? Păi cam așa pare din alocarea frugală de bani pentru sănătate, care ne plasează pe ultimul loc din Uniunea Europeană:
Aceeași observație este valabilă, oameni buni, și pentru educație, aici suntem penultimii:
Este mai mult decât legitimă întrebarea pe care și-o pun foarte mulți români: ce rost are să te lauzi cu creștere economică, să te compari cu Ungaria sau cu Polonia, dacă propriul popor o duce, în continuare, greu? Ce rost are să mai contabilizăm diverse date pozitive despre PIB-uri și despre venituri dacă majoritatea românilor nu au un trai decent?
Românii simt pe pielea și pe portofelul lor că lucrurile nu merg bine în țară, iar guvernanții se tot străduiesc să le explice că, de fapt, noi trăim într-o perioadă de mare avânt.
Cu alte cuvinte, mesajul lui Iohannis și al lui Cîțu este: „Nu crede ceea ce vezi, ci ceea ce îți spunem noi. Dacă ți se pare că plătești insuportabil de mult pentru electricitate, mai mult decât olandezii sau francezii, nu este adevărat, ministrul Energiei a spus că facturile sunt mici și vor fi și mai mici. Dacă ți se pare că mor oamenii în incendii la terapie intensivă, nu este adevărat, a zis Arafat că a fost doar un joc de lumini. Dacă ți se pare că sunt prea puțini profesori și prea mulți suplinitori la școală, sigur nu e adevărat, noi derulăm de 7 ani programul România Educată”.
Oameni buni, traiul prost pe care voi îl simțiți este real. Și facturile prea mari, și prețul exorbitant de la pompa de benzină și faptul că oamenii mor pe capete în spitale, uciși de infecții nosocomiale și de incendii și faptul că școala nu te ajută cu nimic, dacă nu faci meditații.
Un guvern bun nu este acela care se ocupă cu statistici, ci acela care îi ajută pe oameni să mănânce mai bine, să stea în locuințe încălzite și cu apă caldă, să se vindece în spitale, nu să moară. Noi nu avem nevoie de un guvern care să ne înșire multe zerouri la PIB, ci de un guvern care să ofere școli și spitale bune.
Nu cred că Ungaria sau Polonia sunt mult mai avansate economic decât România, dar acolo nu au loc incendii în secțiile de terapie intensivă și nu trebuie să faci meditații pentru a promova examenele.
Până la urmă, ce este PIB-ul? Totalitatea valorii adăugate (profituri plus salarii plus taxe de consum) a unei națiuni într-un an întreg. Se fac profituri? Da, dar ele merg la acționarii de la Viena, Paris sau Berlin. Se strânge TVA din comerțul cu produse importate? Da, dar acei bani merg la primarii care au votat bine la congresul PNL sau la cei recompensați pentru carnetul de partid pe anexe pe care DNA se face că nu le vede.
Se plătesc salarii mai bune? Da, dar doar pentru puțini dintre cei care muncesc, o treime dintre aceștia abia ajung la salariul minim. Deci da, PIB-ul a crescut, dar nu ajunge neapărat la românii obișnuiți, ci doar la cei din fruntea bucatelor. Și nici nu prea ajunge în toată țara, ci doar pe ici pe colo, prin București, Cluj sau Timișoara. În Teleorman sau în Maramureș, în Vaslui sau în Covasna nu se prea vede nimic din procentajele de creștere din statistici.
Vor spune lătrătorii de profesie că „țara s-a schimbat”, că au apărut clădiri de birouri cu zeci de etaje și restaurante cu prețuri cât salariul minim pe economie. Și poporul s-a umplut de telefoane cu conturi de facebook.
Da, dar asta nu înseamnă că românii trăiesc mai bine. Turnurile de birouri construite alandala au umplut trotuarele cu mașini parcate. În blocurile proaspăt anvelopate și zugrăvite nu curge apa caldă, iar temperatura e cam ca prin anii '80, la 18 grade.
Cât privește telefoanele, ele sunt utile doar să primești factura umflată la gaze sau electricitate sau să te delectezi pe facebook cu detaliile vacanțelor de lux ale maneliștilor sau ale cuplului prezidențial.
Să ne bucurăm, dragii mei, nu atunci când comisarii politici ne anunță că am depășit Ungaria sau Polonia, ci atunci când vom avea mai mulți ani de școală decât au ungurii și polonezii, mai mulți absolvenți de facultate decât au ungurii și polonezii.
Și atunci când vom avea mai puțini oameni uciși de infecțiile nosocomiale și de incendii prin spitale decât au ungurii și polonezii. Și atunci când vom avea medicamente și leucoplast în spitale. Și când vei fi tratat fără a fi nevoit să bagi mâna adânc în buzunar.