Tăcerea dezamăgitoare a Sudului Global în Războiul lui Putin. Ce ar trebui să le transmită Occidentul acum

valentin.naumescu
președinte ICDE
Valentin Naumescu este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și președintele Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Este expert independent și evaluator al Comisiei Europene în domeniul relații internaționale din 2015 și coordonatorul programului de master în Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor de la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj. Valentin Naumescu a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) și consul general al României la Toronto (2008-2012).

„Sudul Global”, încorporând terminologic America Latină, Africa, Asia și Oceania, este un concept care s-a impus relativ recent, în deceniile post-Război Rece, prin transferul treptat al accentelor analitice dinspre aspectele legate de disparitățile istorice de dezvoltare megaregională „nord-sud” sau de specificul cultural „centru-periferie”, ca să nu mai vorbim de moștenirea ideologică a „Lumii a Treia” ori a lumii postcoloniale din anii ‘50-‘60, spre cele geopolitice actuale, respectiv cele de balanță a puterii și influenței la nivel mondial.

Simplu spus, conceptul se adresează noilor dezbateri privind pretinsa schimbare a ordinii globale.

Sudul Global are însă rădăcini teoretice adânci, care preced acest concept, pornind de la gânditori și lideri de esență marxistă/neomarxistă, începând cu Antonio Gramsci (care aborda „chestiunea sudului” subdezvoltat al Italiei) sau, mai recent, sociologul Immanuel Wallerstein, care propunea distincția între „centru (nucleu) și periferie” în teoria sa privind sistemul mondial (world-system), trecând prin abordări revoluționare, gen Mexic și „revolta zapatistă”, „renașterea africană”, World Social Forum lansat în Brazilia, formate confuze tip BRICS (Brazilia-Rusia-India-China-Africa de Sud) sau mai sofisticata Southern Theory a lui Raewyn Connell.

Toate acestea vorbesc despre o emancipare a sudului subdezvoltat, care poate îmbrăca – și o face de multe ori, din păcate – hainele unui antioccidentalism discret, explicit sau radical.

Prin antiteză, ceea ce rămâne pare să formeze „Nordul Global”, asociat cu dominația tradițională asupra ordinii mondiale și cu nivelurile înalte de dezvoltare economico-socială, dar și cu un set de valori fundamentale comune, adică Europa și America de Nord (SUA, Canada), plus spațiile conectate pe deplin la valorile, interesele și principiile Vestului transatlantic, deși non-occidentale din punct de vedere geografic (Japonia, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă).

Așadar, conceptual vorbind, Nordul și Sudul Global nu țin de geografie, câtă vreme Australia este parte a Nordului Global, iar China și Rusia parte a Sudului Global, ci poartă mai degrabă esența clivajului occidental-antioccidental, liberal-iliberal, dezvoltat-subdezvoltat.

În Războiul lui Putin împotriva Ucrainei și Occidentului, Sudul Global tace dezamăgitor, pozând în pretinse „neutralități”, în dezamăgitoare și decredibilizante (pe termen lung) atitudini de negare a crimelor, orbire în fața unei agresiuni evidente, neînțelegere a realităților de pe teren, fals „pacifism”, închipuit „pragmatism” sau cinic „tranzacționalism”, ori pur și simplu într-un dezinteres pe care nici măcar îndepărtarea geografică nu îl justifică.

Dacă asumăm însă și dimensiunea strategică a confruntării Rusia-Vest, putem concluziona că Sudul Global nu ar fi chiar așa de trist să vadă un eșec al Occidentului și o prăbușire a ordinii globale bazate pe supremația occidentală, în speranța că pe ruinele lumii vechi s-ar putea naște, așa cum delirează Putin, o „ordine globală dreaptă” (vrând să spună una a dictatorilor și a triumfului regimurilor nedemocratice, care sfidează  normele dreptului internațional), în care s-ar fi încheiat pentru totdeauna hegemonia americană, dominația țărilor bogate și prevalența valorilor liberale.

Mă tem de la începutul invaziei că Putin ar putea declara stare de război împotriva Ucrainei, ceea ce nu ar fi doar o schimbare terminologică (de la inepta „operațiune militară specială”), ci o pregătire/”justificare” a unei agresiuni militare de mari proporții, cu folosirea unor categorii de armament în premieră după 1945.  

Din start, să spunem că Sudul Global nu este neapărat unitar în această tăcută neutralitate, iar orice etichetă care generalizează îi nedreptățește în mod evident pe cei care susțin Ucraina și se opun public agresiunii rusești și Războiului lui Putin.

Sunt, desigur, și țări ale Sudului Global care se poziționează corect și moral, condamnând invazia Rusiei în Ucraina și sensul întregului demers revizionist al lui Putin.

Pe de altă parte, observațiile țin cont de o impresie de ansamblu, iar sentimentul puternic că America Latină, Africa, Asia și Oceania își cam ascund antioccidentalismul în spatele neutralității nu poate fi evitat.

Recent, la ONU, proiectul de rezoluție avansat de SUA privind condamnarea anexării evident ilegitime a celor patru provincii ale Ucrainei de către Rusia nu a fost adoptat de către Consiliul de Securitate. Se știa că așa va fi, rolul proiectului fiind de a pune cei 15 membri ai CS în situația de a se pronunța și de a-și face publică poziția.

Rusia, bineînțeles, a exprimat veto, în timp ce China, India, Brazilia și Gabon s-au abținut. Nu este chiar o întâmplare că toate aceste state sunt parte a Sudului Global.

Este deja de notorietate superba și corecta observație a lui Elie Wiesel - “We must take sides. Neutrality helps the oppressor, never the victim. Silence encourages the tormentor, never the tormented”. (Trebuie să ne poziționăm cu claritate. Neutralitatea ajută agresorul, niciodată victima. Tăcerea îl încurajează pe cel care produce suferință, niciodată pe cel chinuit.)

Cum se explică această așa-zisă neutralitate? Până la un punct, se poate să fie vorba și de un resentiment istoric, tradițional, al Sudului Global față de secolele de dominație occidentală și, mai recent, față de deceniile de hegemonie americană. O răzbunare tacită.

O aversiune și un sentiment că „americanii trebuie să piardă acest război”, „să se învețe minte să nu-și mai bage coada și armele în alte țări, să nu mai ațâțe conflicte în lume”. Îl regăsim, parțial, inclusiv în țările occidentale, la nivelul masivei imigrații din Sudul Global, care nu rezonează cu discursul politic al guvernelor țărilor lor de adopție.

Acest etos antiamerican este atât de puternic înrădăcinat în cultura unor popoare și acționează atât de insidios încât până și papa Francisc, un om altminteri cumsecade și cultivat dar setat, acolo în străfundurile intelectului său, tot ca un sud-american sadea, mai scapă la cei aproape 86 de ani ai săi câte un „porumbel” anti-NATO (bineînțeles, „un porumbel al păcii”) și câte o aluzie antiamericană, pe care imediat consilierii și cei care îi explică mersul politicii internaționale trebuie să i-o corecteze în discursurile ulterioare.

Pur și simplu, din cultura populară din care acesta provine, el nu reușește să distingă ușor și din prima cine este criminalul, agresorul, invadatorul, creatorul acestui război, fiind nevoie să i se explice că nu este posibil, de la înălțimea unei asemenea uriașe demnități, să spui bazaconii de nivelul propagandei rusești, după care omul înțelege, își revine și cere, soft, în stilul lui, „oprirea suferinței umane din Ucraina”.     

Dincolo de această presupunere a antiamericanismului (care poate fi oricând infirmată oficial de orice guvern din Sudul Global), este cu siguranță și un calcul greșit.

Iluzia Sudului Global este că o victorie a Rusiei în fața Occidentului i-ar avantaja cumva și pe ei în viitor. Că lumea s-ar putea schimba într-un sens care să le aducă și lor beneficii, eliminând supremația SUA și a Vestului. Complet fals.

Exact pe evidențierea acestei evaluări strategice greșite trebuie acum să marșeze Occidentul.

Nu pe Rusia și nu pe autocrațiile nenorocite care aduc numai sărăcie, corupție, crime și subdezvoltare ar trebui să mizeze Sudul Global, ci tot pe direcțiile de dezvoltare trasate de democrațiile liberale și de lumea occidentală, care a făcut posibil progresul uriaș al acestor țări mai sărace în ultimele decenii.

Dacă Sudul Global a început un anumit proces de dezvoltare, modernizare și emancipare în ultimii 30 de ani, este în primul rând datorită Occidentului și globalizării, nicidecum Rusiei, Chinei și regimurilor dictatoriale antioccidentale.

Ne surprinde jocul alunecos al Indiei, de exemplu, care crede că acum e momentul să-și crească spectaculos cota pe piața politică și economică mondială, să fie curtată de toată lumea și să-și contureze astfel profilul de mare putere emergentă, înarmându-se din Rusia și cumpărând ieftin hidrocarburi rusești, fără să condamne invazia Rusiei în Ucraina.

India trebuie să condamne Războiul lui Putin, dacă aspiră la un statut demn în sistemul internațional!

Regimul Narendra Modi este iliberal, autoritar, un regim ales dar nu un regim democratic, în fine, un regim pe care UE, din cauza războiului, a renunțat să-l mai critice și să-l mai sancționeze pentru încălcarea drepturilor omului în India, închizând ochii tocmai pentru a nu se consolida prea mult blocul antioccidental.

India joacă la două capete, cum joacă mulți din Sudul Global, crezând că le-a venit momentul, în sfârșit, să fie isteți. Nici ucrainenii nu mai știu ce să le zică, pe de o parte, Kuleba le arată obrazul, pe de altă parte, Zelenski (după consultări lucide și realiste cu occidentalii) le mulțumește pentru sprijin, ca să nu-i ostilizeze și să țină măcar de un capăt al aței.

Pe de altă parte, India a depășit recent economia Marii Britanii, devenind a cincea economie a lumii. Lumea se schimbă. Mărimea contează. Cifrele fac jocurile.

Dar volumele contextuale nu sunt totul – India nu ar trebui să uite de rivalitatea sa cu China și de faptul că, la un moment dat, în fața dragonului chinez, se va întoarce la vechile alianțe occidentale și va cere sprijin.

Probabil, Occidentul a greșit considerând că susținerea pentru Ucraina și condamnarea invaziei și a Războiului lui Putin vor veni de la sine, așa cum vin în Europa Centrală și de Est, de exemplu.

Noi, aici, îi urâm sincer pe rușii care conduc Rusia. Nu avem nevoie de explicațiile occidentale. Știm bine lecția. În America Latină, Africa sau mai știu eu pe ce insule cu palmieri din Pacific, Putin poate că se vede altfel, așa cum relațiile cu SUA și amintirile relaționării cu puterile occidentale se văd altfel.

Dar mesajul occidental pentru Sudul Global trebuie să fie acum mai substanțial, mai atent, mai clar, mai ferm, mai tranșant, mai exigent și mai ofertant în același timp – „Nu fiți căcăcioși!” (nota bene: rog consultați dicționarul limbii române), dacă vreți într-adevăr o lume mai bună și mai liberă, cu mai multe oportunități de dezvoltare alături de noi, nu e nevoie să luptați pentru Ucraina, ci doar să fiți de partea bună a istoriei, să vă alăturați cauzei drepte, să recunoașteți și să spuneți ceea ce se vede și de la 5 sau 10 mii de kilometri distanță: un stat agresor a invadat nejustificat un alt stat, a pornit un război, a comis și comite crime împotriva civililor, pretinde că anexează teritoriile unui stat vecin suveran, amenință cu bombele nucleare. Atâta doar vă cerem acum!     


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇