Chiar dacă a câștigat confortabil alegerile din primăvară, pe fondul slăbiciunii opoziției de la Budapesta, nu ne este clar dacă Orbán Viktor înseamnă cu adevărat și integral Ungaria și nici dacă Ungaria post-Orbán va gândi la fel sau nu. Sunt doi predictori importanți ai evoluțiilor viitoare din Europa Centrală, la fel cum este, desigur, și Războiul lui Putin împotriva ordinii europene post-1991.
Așa cum nu era deloc clar dacă Liviu Dragnea însemna România, în decembrie 2016, deși liderul PSD domina categoric politica românească, la fel ne putem întreba dacă Orbán vorbește în numele poporului maghiar. Comparația poate că nu este cea mai potrivită. Între cei doi șefi de partide este totuși o mare diferență de calibru intelectual și educațional, și ca număr de lecturi, în favoarea politicianului maghiar, dar aceasta este o altă discuție. Ne referim aici doar la ipostaza de câștigători detașați ai unor alegeri parlamentare, amândoi fiind populiști naționaliști, suveraniști, anti-liberali și antioccidentali în esența discursului lor.
Dar dacă Viktor Orbán înseamnă într-adevăr Ungaria, lucrurile devin complicate pe termen lung și trebuie să știm cu deplină claritate că nici UE, nici NATO, nici SUA, nici România, Slovacia sau Ucraina nu (mai) pot avea încredere în Ungaria, în caz că mai are cineva astăzi în clubul occidental încredere că ar putea conta, la greu, pe Ungaria. La cea mai mică ocazie care i-ar da garanția că situația în lume s-a schimbat, conducerea de la Budapesta va vira cu arme și bagaje în tabăra Rusiei și Chinei, încercând să obțină tot ce se poate obține pe plan regional din această schimbare a ordinii mondiale.
Singurele două probleme reale ale Budapestei revizioniste sunt că Orbán călărește, de fapt, un cal pitic și că Rusia lui Putin se va prăbuși în maxim un an, infirmându-i toate predicțiile. Altminteri proiectul revizionist antioccidental este limpede și se vede cu ochiul liber și de la Tokyo.
Acest guvern al Ungariei se retrage explicit din ordinea politică liberală occidentală, așteptând momentul prielnic pentru a fructifica un eventual eșec sau o prăbușire a Vestului, pentru a se urca oportunist pe tancurile rusești și pe fake-urile chinezești.
Dacă însă nu Vestul se va prăbuși, ci Rusia lui Putin, același Orbán va spune că a fost mereu parte a UE și NATO, că „Ungaria este o țară occidentală” și dorește în continuare beneficii de pe urma apartenenței la structurile europene și euro-atlantice. Este o duplicitate și o ambivalență care sfidează simțul rușinii și al solidarității cu UE, cu NATO, cu țările aliate și partenere din lumea occidentală, cu țările vecine și cu tratatele din care (încă mai) face parte.
Urmează la toamnă ratificarea în Parlamentul de la Budapesta a Tratatului de Aderare a Suediei și Finlandei la NATO. Să vedem dacă va încerca să pună piedici extinderii calul troian al Rusiei din Alianța occidentală. Aș crede mai degrabă că nu, calul pe care îl călărește Orbán Viktor fiind prea mic pentru a se opune efectiv Vestului, atâta timp cât nu are certitudinea că i-a apărut o alternativă mai bună. Iar această certitudine nu a apărut.
Doar câteva cuvinte despre ultramediatizatul show personal pe care îl face de mulți ani dl Orbán la Băile Tușnad, în fiecare iulie.
1. Nu este prima dată când se delectează în fața unor mase de spectatori și jurnaliști fraieri, lansând discursuri care se vor scandaloase, în fața unei prese toropite de caniculă și de lipsa subiectelor în perioada verii, în căutare de audiență. Exact asta și-a dorit, să îi umfle presa din România gogoșile pe care le vinde unui electorat autarhic și simpluț ca nivel de sofisticare politică, cum este cel din Ținut, și să le urce la nivel european
2. Discursurile sale sunt mult mai prizate în Transilvania, în mediul extrem de provincial și de modest intelectual din secuime, decât la Budapesta, unde FIDESZ a pierdut alegerile.
3. Să nu uităm că mediul care îl ascultă prosternat este cam același care alunga cu maximă intoleranță, mânie șovină și înapoiere culturală niște bieți muncitori asiatici care veniseră să lucreze într-o brutărie dintr-un sat sărac și izolat din Ținutul Secuiesc. Vai și amar!
4. În pofida cererii generalizate din spațiul public românesc a unei riposte oficiale dure a României, consider că ignorarea din prima etapă a fost corectă și că ieșirea târzie și molatică a ministrului de Externe, la cererea publicului, cu o declarație cu jumătate de gură, deloc convingătoare, nici nu l-a pleznit pe Orbán să-i sară dinții din gură, nici nu a arătat superioritatea, siguranța de sine și detașarea părții române față de reluarea unor vechi teme și clișee ultraconservatoare, rasiste, șovine, revizioniste, antioccidentale, teze pe care premierul ungar le debitează de multă vreme. Deci nu a rezolvat și nu a ajutat cu nimic.
5. Discursul nu a vizat relațiile bilaterale româno-ungare și a respectat cererea anterioară a MAE de a nu atinge subiecte care lezează sensibilitatea părții române (din informațiile mele, nu a făcut referire iarăși la Trianon sau la autonomia pe criterii etnice a Ținutului Secuiesc).
6. Dacă era ca cineva să reacționeze neapărat, atunci ar fi trebuit să fie Comisia Europeană, Consiliul European (al cărui membru este Orbán Viktor), Parlamentul European sau alte entități vizate direct de temele expuse, care, în fond, reconfirmă ruptura de UE și exprimă o viziune politică a premierului Ungariei, profund antioccidentală și indirect pro-rusă. Ar fi trebuit să reacționeze Angela Merkel și PPE, care l-au ținut în brațe vreo 20 de ani.
Faptul că „patronul” politic și financiar al UDMR și al investițiilor ungare în Transilvania, dl Orbán Viktor, este girat de tăcerea vicepremierului din guvernul României, care putea cel puțin să spună că maghiarii și secuii pe care îi reprezintă UDMR în Parlamentul României nu gândesc așa și nu sunt rasiști, antioccidentali și rusofili în raport cu Războiul lui Putin, este grav. Este grav și nu onorează deloc însăși conducerea României, al cărei guvern tripartit se bazează pe coaliția parlamentară cu UDMR, deci trebuie să înghită toate mizeriile defecate de dl Orbán pe teritoriul statului român.
7. Nu ceea ce s-a spus și s-a întâmplat la Băile Tușnad contează cu adevărat în politica Europei, ci intențiile și proiectul care stau în spatele acestui discurs.
Dacă în acest moment nu ar avea loc atacul Rusiei asupra Europei și ordinii occidentale, probabil că nici nu ar fi meritat vreo reacție show-ul provincial de la Băile Tușnad, care a fost cam de categoria OTV (ca să nu folosesc numele unor televiziuni actuale de foarte slabă factură, cu audiență sfertodoctă). Domnului Orbán îi place să creadă că spune lucruri inteligente, memorabile, monumentale, și așteaptă ca audiența sa provincială să cadă pe spate, ceea ce se și întâmplă la acea Școală de Vară tot mai kitchoasă.
Premierul Ungariei este un om inteligent, educat și cultivat, dar imensul lui orgoliu, faptul că este înconjurat de oameni politici submediocri (printre care, desigur, el pare un uriaș) și că a putut câștiga alegerile de patru ori la rând după 2010 în țara sa (ce societate slabă!) i-au creat sentimentul că este un geniu.
Nu este un geniu, este însă un politician abil și experimentat, care speculează cu succes pe marginea unor evoluții din politica și economia reală a lumii, oferindu-i ocazia să se prezinte ca „salvator al creștinătății”. Dar e problema Ungariei și a politicii de la Budapesta lipsa de soluții și alternative la Viktor Orbán.
Problema noastră, a UE și NATO, este că știm acum foarte clar că Rusia are un cal troian în cetatea noastră, care ne-ar trăda pe zece ruble sau chiar gratis dacă ar avea garanția că Putin câștigă războiul, că UE și NATO se vor rupe, că frontierele Europei Centrale și de Est s-ar mai putea vreodată modifica.
Nu a bănuit nimeni în Occident, atunci când au semnat Tratatul NATO (1949) și Tratatele comunitare europene (1951 și după), că va apărea o țară est-europeană postcomunistă, mare beneficiară a integrării occidentale, care va exploata principiul unanimității pentru a ajuta Rusia!
Iată că imposibilul s-a produs. Ungaria știe că nu poate fi dată afară din UE și NATO iar aceleași tratate prevăd unanimitatea în luarea deciziilor majore. Inclusiv revizuirea Tratatelor, despre care vorbesc Franța și Germania, necesită unanimitate și ratificarea în toate statele membre. Capcana pare perfectă.
O posibilă soluție, cea mai democratică și cea mai bună pentru unguri, pentru vecinii ei și pentru UE, ar putea veni chiar din interiorul Ungariei. Dar mai repede de patru ani nu pare să se întâmple schimbarea la Budapesta iar societatea ungară, destul de apatică și clientelară (începem oare să semănăm cu ei? – dar revenim curând pe tema involuțiilor din România), nu se arată deocamdată capabilă să genereze alternativa credibilă pe plan intern la Viktor Orbán. Nu aș miza așadar pe soluția internă.
A doua soluție este forțarea, prin negocieri foarte dure, de către statele vest-europene și UE a renunțării la principiul unanimității. Este riscant și dificil, dar nu imposibil. UE și statele puternice au pârghii. De ieșit, Ungaria nu va ieși de bună voie din UE. Nu este Marea Britanie. De aceea spun că se poate încerca varianta forțării revizuirii Tratatului, prin negocieri foarte strânse care ar arăta clar Budapestei că nu mai are nicio șansă la fonduri europene și nici loc la masa de la Bruxelles dacă blochează această reformă. Deja este activată clauza de restricționare a fondurilor europene ale Ungariei pe motivul încălcării statului de drept.
Ieșirea Ungariei din UE nu ar fi bună nici pentru România, de exemplu, pentru că, geopolitic vorbind, grupul de state membre România-Bulgaria-Grecia ar rămâne fără contiguitate teritorială cu nucleul vest-european al UE, separate undeva în Sud-Estul Europei. Iar Serbia sau Ucraina nu vor adera curând, pentru a plomba gaura apărută. O criză majoră care ar duce la închiderea granițelor Ungariei ar bloca practic calea de acces terestru a României spre Europa de Vest.
La limită, se poate forma o nouă UE, mai restrînsă, fără Ungaria (riscul este să se formeze și fără alte state...), așa cum sugera acum câțiva ani premierul olandez Mark Rutte. Desigur, această variantă radicală este deocamdată nefezabilă.
Aici cancelarul Olaf Scholz are dreptate, trebuie pornit în această procedură iar Budapesta trebuie izolată în UE - de fapt, s-a cam izolat deja ea singură prin poziționarea în Războiul lui Putin - și strânsă cu ușa până la nivelul la care va accepta această necesară schimbare.
Ungaria a jucat până acum un joc abil, egoist dar foarte periculos – a întins coarda de fiecare dată, dar nu a rupt-o niciodată. UE nu poate fi prizoniera celor care au altă agendă și fac jocul Rusiei sau al Chinei. A venit momentul ca UE să întindă coarda în relația cu Ungaria. Accepți ce doresc majoritatea statelor și societăților europene sau pleci. Stați liniștiți, nu va pleca.