Ce înseamnă victorie și ce înseamnă înfrângere în războiul declanșat de Rusia?

valentin.naumescu
președinte ICDE
Valentin Naumescu este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și președintele Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Este expert independent și evaluator al Comisiei Europene în domeniul relații internaționale din 2015 și coordonatorul programului de master în Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor de la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj. Valentin Naumescu a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) și consul general al României la Toronto (2008-2012).

Aproape toți discutăm despre războiul din Ucraina și este normal să fie așa. Mulți facem predicții despre cum și când se va încheia. Formulăm diverse scenarii și anticipăm „victorii” sau „înfrângeri”, de o parte sau de cealaltă.

Publicitate

Interesul public pentru deznodământul invaziei rusești în Ucraina este firesc și este enorm, mai ales în regiunea noastră. De acest deznodământ va depinde în mare măsură cum va arăta Europa în deceniile următoare și implicit cum va fi viața noastră – garanțiile de securitate, influența politică și economică a Puterii Alfa (care o fi aceea, la final), tipul și costul energiei utilizate, tehnologia, valorile guvernării și stilul de viață al societății, libertățile, apartenența civilizațională la un set de convingeri și practici sau la altul, deschiderea și mobilitatea de care ne vom bucura sau nu, toate acestea și multe altele depind de victoria sau înfrângerea în Războiul lui Putin asupra ordinii de securitate europene post-1991.

Dar, dincolo de aceste scenarii și previziuni, ce înseamnă, concret, victorie și înfrângere?

Publicitate

Uitați de imaginile de manual, cele din 1945, cu sinuciderea lui Hitler în buncăr, zdrobirea agresorilor și capitularea Germaniei naziste! Nu va fi așa simplu și clar. Uitați și de cele din 1989, cu dărâmarea Zidului Berlinului sau de cele din decembrie 1991, cu steagul roșu al URSS coborât pentru ultima oară de pe Kremlin! S-ar putea să ne lipsească astfel de imagini și simboluri limpezi ale victoriei și înfrângerii.

În acest război, niciuna din cele două părți nu va capitula și nu va dispărea. Așa cum am explicat într-o analiză de acum câteva luni, la finalul războiului, toți se vor declara „învingători”, chiar dacă, la o privire mai atentă, vom înțelege că nu este neapărat adevărat.

Mai important decât cine va câștiga războiul, în sensul dat de raportul de forțe de pe front la momentul opririi luptelor, va fi cine va câștiga pacea. Acela va fi rezultatul ultim, definitiv și esențial al confruntării, în funcție de care vom putea aprecia cine a câștigat și cine a pierdut și în funcție de care se vor bucura sau vor avea costuri de suportat generațiile care vin.

Discursul politic triumfalist al celor două părți la finalul luptelor va fi una, realitatea despre câștiguri și pierderi va fi alta.

Va exista cu siguranță victorie și înfrângere, dar nu în sensul tradițional al capitulării, ci într-un înțeles mai profund și mai subtil, decriptat prin analize nuanțate și sofisticate, care vor ține seama de mai mulți indicatori, de realități complexe și de perspective multidimensionale pe termen scurt, mediu și lung.

Nimeni nu va flutura steagul alb și nimeni nu va defila prin capitala celuilalt stat. Ar fi prea simplu să judecăm în funcție de aceste simboluri clare și puternice ale războaielor din secolele trecute.

Acum trăim într-o lume mult mai înșelătoare, a nuanțelor și iluziilor, a comunicării care distorsionează, a albului care este negru și negrului care este alb pe hârtia pe care sunt scrise discursurile politice și a multitudinii tonurilor de gri ale realității, a situațiilor dinamice și volatile, a intereselor care se schimbă rapid și mai ales a reflectărilor mediatice care sunt influențate de această permanentă dinamică a intereselor.

Perspectiva de timp la care ne raportăm este, așadar, un factor esențial după care vom defini victoria și înfrângerea în acest război.

Aș propune trei tipuri de perspective temporale la care să ne raportăm evaluarea victorie-înfrângere.

Acestea sunt: pe termen scurt (1-2 ani), mediu (3-5 ani) și lung (5-10 ani și peste). Rezultatele pot fi foarte diferite, de la o perspectivă la alta, așa cum vom vedea.

Ce înseamnă victorie pe termen scurt?

Simplu: teritorii. În aparență, cele două armate luptă acum pentru teritorii. Rușii vor să ocupe cât mai mult din țara vecină, ucrainenii vor să-și apere țara și să-i împingă dincolo de frontierele din 1991.

În scenariul maximal și radical, Rusia s-ar fi gândit probabil să ocupe inclusiv Kievul, deci să îngenuncheze Ucraina. Nimic mai simplu și mai clar.

Totul pleacă, în această perspectivă scurtă, de la controlul asupra teritoriului. Dimensiunea militară va fi așadar prevalentă pe termen scurt. Va depinde de ajutorul militar al Occidentului pentru Ucraina – cantitate, tipuri de armament și mai ales constanță în furnizarea de arme și muniții performante.

Dacă sprijinul militar occidental continuă atât cât va fi nevoie, Ucraina poate câștiga. Dacă încetează, Ucraina pierde războiul pe linie militară.

Victorie pe termen scurt pentru Ucraina ar însemna să-și elibereze teritoriile ocupate de ruși, în est (Donbas) și în sud (Herson și chiar Crimeea).

Pentru Rusia, victorie pe termen scurt ar însemna stabilizarea situației militare și administrative în teritoriile ocupate, adică o confirmare a preluării controlului definitiv asupra teritoriilor pe care s-a instalat deja armata rusă sau poate chiar mai mult decât cele din prezent.

Spun 1-2 ani, asta însemnând că cel târziu la sfârșitul acestui interval va fi destul de clar cui vor aparține în acest secol regiunile și localitățile disputate din Donbas (Lugansk plus Donețk), Harkiv, Mariupol, Herson, Crimeea etc.

Îmi este greu să cred că luptele efective se vor întinde pe mai mult de 1-2 ani de acum înainte. La fel de greu îmi este să cred că pe termen scurt vom putea vedea și alte tipuri de consecințe decât cele teritoriale.

Ucraina nu va adera la UE (poate nici nu va începe negocierile de aderare în acest interval), nu va beneficia de garanții credibile de securitate pe termen scurt, nu va avea clară traiectoria în acest secol în următorii 1-2 ani, nu va începe cu adevărat reconstrucția post-conflict și dezvoltarea, nu va putea spune că a scăpat în sfârșit și pentru totdeauna de coșmarul rusesc etc.

Nici Rusia, la rândul ei, nu va putea pe termen scurt să-și vadă cu adevărat visul bolnav al reînființării „Uniunii Sovietice” (mai exact cel de-al Treilea Imperiu Rus), nu va vedea Ucraina întoarsă în „lumea rusă”, nu va scăpa de sancțiunile occidentale etc.

Pe termen scurt, toată discuția va fi despre teritorii, se va măsura pe dimensiunea rezultatelor militare și în funcție de acestea se va vorbi de victorie sau înfrângere.

Dar pe termen mediu?

La orizontul a 3-5 ani, lucrurile vor începe să se vadă diferit. Va fi clar deja cine cu ce teritorii a rămas.

De facto, cel mai probabil, în caz că de jure nu va fi încă semnat un Tratat de Pace între Ucraina și Rusia, delimitarea teritorială între Rusia și Ucraina va fi finalizată, într-un fel sau altul.

Pe teren, situația militară va fi clară și definitivă, în ceea ce putem considera „definitiv” în istorie (adică, să spunem, pentru câteva generații de acum înainte).

Pe termen mediu, vor prevala însă conotațiile politice și economice ale războiului și păcii, nu cele militare. Poziționarea celor două state în sistemul relațiilor internaționale și situația lor economică vor face diferența între victorie și înfrângere.

Va fi oare Ucraina (cât va rămâne din ea liberă de trupe rusești) mai aproape de UE și de Occident? Va avea atunci garanții de securitate credibile din partea Marilor Puteri? Vor începe investițiile occidentale masive în Ucraina și reconstrucția infrastructurii distruse în război? Vor curge banii, vor merge business-urile, va fi Ucraina în „comunitatea politică europeană” văzută de Macron?

Atunci Ucraina a câștigat războiul! Va fi o țară independentă, pe o traiectorie occidentală.

Dacă nimic din lucrurile acestea nu se vor fi întâmplat peste 3-5 ani, se poate concluziona că Ucraina a pierdut războiul pe termen mediu.

Dar Rusia pe termen mediu? Cel mai probabil (șanse peste 50 la sută), pe termen mediu vom vorbi de o Rusie post-Putin. Asta în sine nu înseamnă nimic, căci poate fi mai bine sau mai rău.

Întrebările cheie sunt următoarele. Ce fel de regim va avea Rusia? Vor trăi rușii mai bine sau mai rău peste 3-5 ani?

Criteriile de evaluare vor fi aceleași ca în cazul Ucrainei, adică politice și economice.

Cu alte cuvinte, va fi Rusia mai democratică? Se vor bucura rușii de o viață mai bună și mai liberă? Va fi Rusia mai puternică sau mai slabă în sistemul relațiilor internaționale? Va mai fi recunoscută Moscova peste cinci ani ca superputere mondială sau va rămâne în umbra competiției strategice pentru supremație globală SUA-China? Va fi un actor major, competitiv și stabil, având relațiile economice, comerciale și investiționale cu Occidentul normalizate sau va fi o anexă economică a Chinei, o țară cu o economie epuizată de război și retardată tehnologic, dependentă în continuare pentru minima supraviețuire de exportul de petrol și gaze?

Cine şi ce câştigă pe termen lung

În fine, pe termen lung, la orizontul anilor 2030 și dincolo, discuția dobândește noi semnificații și criterii, mai profunde și poate mai greu de cuantificat, dar mult mai relevante pentru calitatea vieții oamenilor.

Dimensiunea principală a analizei va fi cea civilizațională. Cărui tip de civilizație îi vor aparține Ucraina și Rusia atunci? Celei europene, democratice, sau celei asiatice, despotice?

Dacă peste un deceniu Ucraina va aparține lumii occidentale libere, dacă va fi integrată de facto în sistemul democrațiilor liberale și al economiilor de piață dezvoltate, dacă va avea o infrastructură nouă și modernă, dacă tinerii din Ucraina vor fi încrezători că pot trăi într-o țară europeană, care să le ofere șanse și oportunități de viață și de carieră generoase, dacă va fi respectată de vecini și va avea prieteni, parteneri și aliați pe plan regional și global, atunci Ucraina va fi câștigat războiul și va fi câștigat și pacea.

Cu sau fără Crimeea ori Donbas.

Dacă, la rândul ei, Rusia va fi și peste 10 ani tot o țară înapoiată, săracă și coruptă, cu soldați bețivi, criminali de război și amărâți care fură haine și laptopuri din casele est-europenilor și se miră ce bogați au ajuns cei din fosta URSS care s-au desprins de „lumea rusă” inventată de Putin după 2014, dacă va fi în continuare o dictatură criminală, nenorocită și mincinoasă, fără justiție și fără libertăți pentru cetățenii săi, dacă va trăi în continuare ca în secolul al XIX-lea, iluzionându-se că își reface, a treia oară, Imperiul, dar va face comerț rudimentar doar cu China și țările africane, dacă se va afunda și mai mult în groapa delirului naționalist și autoritarist, atunci vom fi siguri că Rusia a pierdut pe termen lung Războiul lui Putin.

Cu sau fără Donbas și Crimeea.

Dacă acceptăm aceste trei perspective temporale și dimensiunile pe care se judecă lucrurile pe termen scurt (1-2 ani, militar), mediu (3-5 ani, politic și economic) și lung (5-10 ani și peste, civilizațional), și eventual să facem combinații între ele, cred că ne va fi mai clar să apreciem în viitor cine sunt învingătorii și învinșii din acest război.