Să nu-mi spună cineva că este o simplă coincidență.
La scurt timp după câștigarea puterii în 2016, PSD a declanșat războiul pentru îndepărtarea din procuratură a Laurei Codruța Kovesi, iar la nici trei săptămâni de la revenirea la putere a aceluiași PSD în cadrul noii coaliții, judecătorul Cristi Danileț este exclus din magistratură. Întâmplător?
Firește, aș putea spune că e o întâmplare, dacă n-ar exista un incontestabil numitor comun între cele două personalități, amândouă din lumea dreptului.
LCK era un cui ascuțit în pantoful PSD și tot un cui, tot ascuțit și tot în același pantof, înțeapă astăzi Cristi Dănileț.
Comentatori politici de tot felul, entități neangajate politic, juriști, personalități de seamă din sferele culturii își exprimă nedumerirea, insatisfacția, indignarea și chiar revolta în fața sancțiunii supreme – excluderea din magistratură – aplicată cu brutalitate, de către prima instanță, unui magistrat respectat și prețuit nu numai în țară, dar și peste hotare.
Aproape exact ca atunci când era revocată LCK de la conducerea DNA.
Și acum, și atunci, personalități ale culturii, instituții europene și chiar o ambasadă străină, dar apropiată nouă, se poziționează ferm și își exprimă susținerea față de cel pe care îl socotesc nedreptățit la București.
Nu am niciun motiv să simpatizez cu acest domn Danileț. Este un nonconformist invederat, iar eu am ajuns la o vârstă aflată în oarecare incompatibilitate cu nonconformismul. Scria cândva iluministul Montesquieu: „Je ne déteste pas quelque chose parce que c’est mauvais, je le déteste parce que je ne l’aime pas”. Adică, „nu-mi displace ceva pentru că e rău. Îmi displace pentru că nu-mi place”.
Pur și simplu, nu-mi place niciun fel de conduită excentrică. Nu-mi place, dar sunt nevoit s-o tolerez. Intoleranța este cu siguranță mai gravă decât multe alte abateri de la buna conviețuire. Intoleranța nu aparține culturii și civilizației secolului XXI. Intoleranța ne trimite într-un secol trecut și chiar undeva prin Evul Mediu, când era ridicată la rang de virtute.
Iar intoleranța CSM față de persoana lui Danileț este mult mai vizibilă decât intenția de a salva imaginea propriei instituții, pretins maculată de cel sancționat, așa cum motivează înaltul for.
Până la urmă, m-aș întreba: cine maculează mai grav imaginea instituției, cel care difuzează filmulete cu propriile preocupări private sau cel care sancționează difuzarea fără să poată explica o bază legală evidentă și irefutabilă?
Nu-mi permit să comentez fondul juridic al sancțiunii, dar pentru omul de rând este o problemă cum să înțeleagă aplicarea celei mai severe sancțiuni cu putință, în baza unui text de lege care mi se pare departe de a fi explicit.
Căci, în motivarea gestului său, CSM face trimitere la „art.99 lit. a)”, din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, din care citez:
„Constituie abateri disciplinare:
a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”;
Este greu pentru un simplu cetățean, specialist în altceva decât știința dreptului, să înțeleagă în ce fel faci atingere onoarei, probității profesionale și prestigiul Justiției, dacă te filmezi pe tine însuți, făcând exercții de karate sau tunzând gardul viu din curte.
Citez dintr-un articol publicat de HotNews:
„Cristi Danileț este printre primii, dacă nu chiar primul care a vorbit din interiorul magistraților despre magistrați (…). Procurori și judecători sunt înfricoșați de imaginea publică”.
Înțeleg că, întrucât unii sunt înfricoșați, i se dă un bobârnac altuia, care le strică lor imaginea, din interior. În mod firesc, la așa ceva, se produc multe nedumeriri, apari mulți nedumeriți, iar unii chiar revoltați".
Citez dintr-o petiție online de susținere a celui exclus, petiție care a adunat peste 17.000 de semnături la ora când scriu aceste rânduri. Cu siguranță, la ora când le citiți, vor fi și mai multe.
„…privită în ansamblu, activitatea publică a lui Cristi Danileţ, departe de a prejudicia imaginea Justiţiei româneşti, constituie, dimpotrivă, unul dintre puţinele motive pentru ca noi, cetăţenii, să ne păstrăm încrederea în capacitatea ei de a apăra dreptatea, în bunele intenţii şi probitatea multor magistraţi, nu în ultimul rând în reformabilitatea sistemului pentru o mai bună aliniere la principiile şi valorile spaţiului european; cel puţin până acum, prin comportamentul lui public, acest judecător, departe de a aduce prejudicii Justiţiei, i-a sporit acesteia credibilitatea/ onorabilitatea în faţa cetăţenilor”.
Iată și o declarație venită din partea unei importante ambasade străine la București:
”Ambasada SUA este profund îngrijorată de excluderea judecătorului Cristi Danileț din magistratură. O justiție independentă, care respectă statul de drept, este esențială pentru orice democrație prosperă (…) Cetățenii români merită un sistem de justiție independent, care să respecte statul de drept și valorile democratice. Trebuie să continuăm să susținem valorile care ne unesc”.
Dar iată că și Comisia Europeană este îngrijorată de excluderea din magistratură a unui magistrat român:
„Urmărim ultimele evoluții privind măsurile disciplinare contra unor judecători din România, cu îngrijorări serioase. Asigurarea independenței judecătorilor este obligația statelor membre, conform tratatelor UE, și un element-cheie al statului de drept”.
Mi-e teamă că îngrijorările de la Bruxelles vizează exact ceea ce este mai dureros pentru țara noastră, ridicarea monitorizărilor prin MCV . Căci iată ce mai precizează CE:
„Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape această situație – inclusiv alte cazuri în curs – în contextul Mecanismului de cooperare și verificare, și al raportului privind statul de drept”.
Vicepreședintele USR Dan Barna are senzația că România începe să facă pași înapoi în aria statului de drept:
„Ceea ce i s-a întâmplat însă ieri (luni - n.red.) judecătorului Cristi Danileț ne aruncă înapoi direct în <<liniștea>> regimului Iliescu-Năstase, direct în (ne)justiția Rodicăi Stănoiu…”
La rândul său, președintele USR Dacian Cioloș, fost prim-ministru, este informat că episodul judecătorului exclus din magistratură în România pentru motive discutabile îl preocupă pe comisarul eurpean pe Justiție de la Strasbourg:
„Astăzi (marți – n. red.), la Strasbourg, comisarul european pentru Justiție, Didier Reynders, mi-a confirmat că urmărește cazul Danileț și că a cerut deja mai multe informații despre deciziile luate aseară de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)”.
Nu te pot lăsa indiferent cuvintele scriitorului Mircea Cărtărescu, personalitate de prim rang a culturii noastre contemporane:
”Excluderea lui Cristi Danileț din magistratură este una dintre cele mai mari mizerii din ultimii ani. Pentru foarte mulți dintre noi, justiția cinstită, inteligentă, nesubordonată politic era simbolizată de neobositul judecător (…). Sunt cu totul alături de el și sper ca tocmai justiția, care l-a lovit acum pe nedrept, să-l și reabiliteze.”
Ne găsim astăzi, la câteva zile de la excluderea din magistratură a judectorului Danileț, într-o fază foarte asemănătoare cu cea în care ne aflam după revocarea doamnei Laura Codruța Kovesi de la butoanele DNA.
Magistrații de bună credință făceau petiții de susținere a doamnei Kovesi, societatea civilă era activă, ambasade străine atenționau România asupra drumului greșit pe care a apucat-o, agențiile de presă atenționau, personalități de seamă ale culturii românești o susțineau pe cea nedreptățită.
Nu-mi permit și nu pot să previzionez nimic cu privire la traiectoria care-l așteptă în viitor pe cel exclus azi din magistratură, dar îmi permit să-mi amintesc că revocarea doamnei Kovesi a reușit să ducă la debarasarea de ea a autorităților noastre, dar n-a putut opri evoluția ulterioară a domniei sale pe o strălucită traiectorie europeană.
Nu este un secret faptul că numeroși specialiști în construcții, ingineri, arhiecți, tehnicieni, maiștri sau simpli pălmași, instalatori, betoniști, faianțori sau finisori, medici și asistente, matematicieni sau fizicieni și mulți alții, cărora acasă le-a fost subestimată valoarea profesională, au ajuns să exceleze la alții.
Extrapolând și păstrând, bineînțeles, proporțiile, îmi permit să obser că doamna Kovesi nu este nici pe departe un caz unic. Ba dimpotrivă, trecând la un diapazon superior, istoria amintește modul dureros în care o țară cu personalități valoroase nu a știut să și le păstreze, facilitând cu inconștiență emigrarea.
Marele scriitor Eugen Ionescu a simțit că nu poate depăși nivelul mediocru la care îl limita mediul politico-cultural din Bucureștiul secolului trecut și a ajuns să se realizeze în Franța ca cel mai de seamă dramaturg francez (Eugène Ionesco) al secolului XX.
Inginerul Henri Coandă, inventator francez de origine română, n-a găsit înțelegere în țară ca să-și afirme geniul său creator, trebuind să plece la Paris și să implementeze acolo un nou concept tehnic care stă la baza aviației moderne cu turbo-propulsie (reacție).
Matematicianul de prestigiu Petre Sergescu, fost rector al Politehnicii din București, n-a rezistat perspectivei de viață în comunism și a plecat, în 1946, la Paris, unde a fost ales Secretar Perpetuu al Academiei Internaționale de Istoria Științelor și Fondator - Secretar General al Uniunii Internaționale a Istoriei Științelor.
Îmi permit să citez din caracterizarea care i se făcea profesorului Petre Sergescu (Pierre Sergesco) în aprilie 1918, la al 143-lea Congres al Cercetătorilor din Istorie și Științe (CTHS):
„il appartient à cette pléiade de roumains dont l’œuvre fait partie intégrante de la culture française et européenne”, adică: el aparține acelei pleiade de români a căror creație face parte integrantă din cultura franceză și europeană.
Observați nuanța? La începutul secolului trecut, exista o întreagă pleiadă de români care plecaseră din țara lor, ca să se realizeze în cultura franceză sau europeană.
George Enescu a ajuns în mare glorie pe la mijlocul secolului trecut, dar n-a rezistat în România comunistă și a plecat la Paris, unde și-a continuat viața de mare muzician, departe de regimul comunist din România.
Despre plecarea lui Constantin Brâncuși cunoaștem amănunte spectaculoase. Nu mă opresc la detalii – care se cunosc de altfel – ajunge să citez dintr-o scrisoare pe care maestrul o trimitea de la Paris unui prieten rămas în țară: „Am ascultat observațiile unui juriu, care îmi recepționa lucrarea. Nu le plăceau epoleții personajului, doi nasturi de la tunică și nasul. Am renunțat la bani și am plecat trântindu-le ușa, bineînțeles numai după ce i-am înjurat de mamă, pe toți”.
În epoca noastră, valoarea oamenilor a ajuns să fie evaluată de Dragnea, de Dăncilă, Ponta, Cîțu și, bineînțeles, Ciolacu, cel care chiar în aceste zile îi acordă o înaltă prețuire unui frate obscur al obscurului Paul Stănescu. Acest obscur frate a și pus mâna pe butoanele unuia dintre domeniile cele mai bănoase ale economiei naționale: energia.
Iar fratele obscur al obscurului său frate are tot atâta legătură cu energia, cât are pendula cu prefectura – ca să citez dintr-o cunoscută zicală.
Mi se pare însă un afront la adresa Justiției însăși faptul că, pentru ejectarea doamnei Kovesi din țară, cu nesocotirea legii, nimeni nu este tras la răspundere: nici Dragnea sau Tăriceanu, nici păpușa lor teleghidată Tudorel Toader, nici premierul de atunci, Viorica Dăncilă, nici Avocatul Poporului Ciorbea, nici CCR, care a dat undă verde unei ilegalități dovedită în instanțele europene. Nimeni.
Nimeni nu dă socoteală, așa cum nimeni n-a dat socoteală pentru respingerea la recepție a unei statui, de către un maior, doi colonei, împuterniciți să se pronunțe asupra creației unui viitor monstru sacru al lumii.
Pe mâna unor militari cu capul obtuz, a plecat Brâncuși din țară, pe mâna lui Tudorel Toader a plecat doamna Kovesi. Pe mâna zecilor de guverne din ultimele decenii au tot plecat oameni de valoare, iar guvernanții privesc neputincioși cum se depopulează țara, în timp ce instituțiile statului dorm în papuci, ca și cum n-ar fi datoria lor să-i atragă pe români, nu să-i respingă.
Pe când o lege care să-i pedepsească aspru pe cei care prejudiciază interesele naționale, prin dezinteres față de cei ce trebuie prețuiți?