• Ani de zile toţi cei care au vrut au sifonat banii de investiţii din spitale. Să laşi problema investiţiilor din spitale pe mâna unor hrăpăreţi de la consilii judeţene sau de la primării e o greşeală, ca să nu zic o prostie cu dinţi.
Primul lucru care trebuie făcut este separarea achiziţiilor de echipamente medicale de lucrările de refacere a infrastructurii spitalelor. Investiţiile în infrastructură trebuie făcute după caiete de sarcini aprobate de Ministerul Sănătăţii şi supravegheate de şefi de şantier, adică ar trebui să urmeze acelaşi curs ca şi lucrările derulate din fonduri europene. Ca să fie şi greu de făcut, dar şi greu de furat.
Ia să vedem câţi primari vor ţipa ca arşi şi câţi secretari de stat din Ministerul Sănătăţii se vor buluci să ne lămurească că nu se poate aşa ceva.
• Dacă în spitale nu sunt echipe tehnice, de azi înainte, vina e a domnului Vlad Voiculescu. E suficient un ordin de ministru sau poate o ordonanţă, care să stipuleze simplu că de actul medical se ocupă doctorii, iar de administrarea spitalelor se ocupă administratorii.
Că de azi înainte lipsa ventilaţiei de la ATI sau proasta legare a aparatelor la prize va să fie treaba administratorului de spital, nu a doctorului de gardă. Doctorul de gardă trebuie să se ocupe de cum bate inima pacientului, nu de câte grade sunt în saloane. Doctorul de gardă are treabă cu pulsul internatului, nu cu amperii ce umblă pe liţele din pereţi.
Citește mai multe despre tragedia de la Matei Balș
Ia să vedem câţi lipitori de afişe sau patroni de pompe funebre se vor mai îmbulzi să administreze spitalele de administrat.
• Câte parale are ministerul domnului Voiculescu ca să dreagă lucrurile de la ATI? Din măreţul plan de modernizare al spitalelor poate ministerul defalca sumele pentru anul în curs şi le poate redirecţiona pentru lucrări de modernizare a ATI unde oxigenul şi scânteile se caută nebuneşte unele pe altele?
Asta aşteptam de la domnul Voiculescu. O comisie care să lucreze pentru dezideratul ăsta şi care să spună în două săptămâni ce lucrări sunt necesare şi unde, ce bani avem, de unde facem rost de restul de parai şi cum se vor derula lucrările de reabilitare, adică cum vom proceda ca banii să nu fie jecmăniţi, iar lucrările să fie de calitate.
N-am nevoie de fraze generale de genul: aruncând cu bani în sistem nu rezolvi problemele. Asta să i-o spună domnul Voiculescu colegului său de partid, Dan Barna.
• Dacă echipele de pompieri ştiau din 2019 care erau bubele din sistem şi i-au raportat ministresei Pintea situaţia, ar trebui ca Vlad Voiculescu să ceară acel raport şi să afle cine sunt cei vinovaţi că nu s-a făcut nimic în doi ani întregi. O astfel de anchetă internă durează trei zile. Pun pariu că nici peste două săptămâni nu vom afla un răspuns.
Iar dacă domnul Voiculescu are ceva jenă să-l întrebe personal pe domnul Tătaru ce şi cum, să-l pună pe domnul Barna să-l întrebe pe domnul Orban, iar dacă nu primeşte un răspuns, să-l pună pe ministrul de Interne, ca să-i dea ordin lui Bogdan Berechet să-l întrebe pe domnul Ciolacu.
Social-democrații protestează în Parlament și cer demisia lui Voiculescu. PSD depune săptămâna viitoare o moţiune simplă împotriva ministrului (Foto)
Poate că aşa se va dezumfla şi măreaţa moţiune simplă pe care PSD-ul cu elefantul pe căciula roşie vrea s-o plimbe prin parlamentul ce seamănă mai degrabă cu un sanatoriu decât cu o instituţie.
• Iar dacă nimic din toate aceste reţete nu vor însănătoşi sistemul medical, eu zic ca domnul Voiculescu să se dea la o parte şi s-o lase pe doamna Şoşoacă să răspundă de Sănătate.
De ce s-o arestăm, cum crede dumneaei, când putem să o punem la muncă? Cel puţin aşa nu vom mai avea parte de strigătele disperate ale doamnei, care vrea să dreagă tot, dar nu face decât demonstraţii cu zarva vuvuzelelor de tinichea din dotarea partidului.