După tragedia de la Matei Balș, drama din cristelniță

Victor Pițigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Ne întristează pe toți întâmplarea tragică de la Suceava, când un bebeluș de șase săptămâni s-a înecat în cristelniță, scufundat de preot, pentru a primi sfânta taină a botezului.

A murit bebeluşul din Suceava care a intrat în stop cardio-respirator după botez UPDATE S-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Înțeleg durerea acelor părinți care s-au bucurat pentru nou-născutul lor și au aflat deodată că nu-l mai au, mă cutremur la ce simte acea mamă care a așteptat nouă luni să se producă nașterea și chiar a alăptat cu dragoste nou-născutul după aceea, mă îngrozesc cu gândul la bunicii rămași neconsolați, văzându-și nepotul pierdut.

Dar mă îngrozește la fel de mult gândul că faptul s-a produs în locul sacru al bisericii, iar făptașul este un preot, cel prin care ar trebui să simțim comunicarea cu divinitatea, necum greșeala fatală de curmare a unei vieți.

Sunt credincios până în adâncul sufetului meu. Nu se poate altfel. Oricine privește în jur rămâne înmărmurit în fața fantasticei armonii orânduite în natură.

Fluturele știe cu precizie pe ce floare să se așeze, ca să se producă polenizarea. Dintr-o minusculă sămânță purtată de vânt, răsare și crește un falnic pom, aidoma părinților săi, pe care nu i-a cunoscut niciodată și după o regulă codată, încă necunoscută nouă.  

Puiul de animal, când se naște, știe exact și fără să-i sugereze cineva încotro să se îndrepte ca să sugă laptele matern. Apa izvorăște din munți parcă anume ca să adape cerbii, căprioarele, urșii și toată sălbăticiunea pădurii, care știe exact pe ce drum să apuce ca să ajungă la apă.

Iar râul curge netulburat mai departe, până la mare, unde își revarsă apele, pentru ca să nu sece marea prin evaporare și să rămână fauna marină pe uscat.

Nu există altă explicație pentru armonia lucrurilor din natură decât aceea că au fost rânduite de o forță și o înțelepciune ce depășesc puterea noastră de înțelegere, căruia noi i-am spus Dumnezeu dar despre care nu știm altceva, decât ceea ce citește preotul în biserică din cartea sfântă, atunci când spune că El este „fără de sfârșit”. Adică, infinit.

Sunt credincios, așa cum spuneam mai devreme, dar credința este una și datina, obiceiul sau chiar regula canonică este cu totul altceva. Mi se pare ciudată explicația dată presei de protopopul lăcașului sucevean că botezul s-a efectuat cu „întreita cufundare, după rânduielile Bisericii”.

„Rânduieli” este pentru mine un termen vag. Or fi fost rânduieli în Evul Mediu, dar pare anacronic să vorbești de rânduieli în secolul 21. Ar trebui să existe ceva mai ferm decât simplele rânduieli, să fie normative, standarde, tehnologii, reguli precise, care să stabilească pas cu pas cum se săvârșește în condiții de perfectă siguranță taina botezului.

Nimic din cele sfinte nu trebuie încălcat, dar nimic din cele ce aparțin lumii materiale și laice nu trebuie neglijat.

Nu cunosc regulile canonice și nici nu doresc să intru în detaliile lor, dar dacă totul s-a redus la „întreita cufundare, după rânduielile Bisericii”, atunci fără îndoială ceea ce s-a întâmplat acolo este un omor din culpă – ca să folosesc limbajul legiuitorului.  

Iar ceea ce se întâmplă în mod obișnuit prin alte locuri, unde din fericire nu se petrec evenimente tragice, dar se mizează pe „rânduieli”, în locul normelor, se constituie de asemenea într-o tentativă spre așa ceva.

Revin la ceea ce spuneam anterior. Sunt credincios întru totul, dar credința pune semnul sacru numai peste ceea ce este imaterial și izvorăște din puterea divină, nu și peste ceea ce confecționăm sau construim noi, în limita priceperii și cu puterile noastre.

Cristelnița este meșterită de oameni, preotul este un om instruit de oameni în școli, odăjdiile sunt confecționate în ateliere, odoarele sunt și ele manufacturate, biserica însăși este înălțată de constructori – legendarii nouă meșteri mari, calfe și zidari.

Pe scurt, spiritul este sacru, credința este sfântă, dumnezeirea imaterială duce gândul spre ceruri, dar lespedea bisericii, cristelnița, noi înșine și pruncul pregătit pentru botez se supun legilor lumii materiale.

Ca urmare, toate trebuie să se subordoneze regulilor stabilite în laboratoare, concepute de specialiști, gândite de cercetători, nu rânduite de canoanele evului mediu.

Mi se pare corectă o declarație a purtătorului de cuvânt al BOR în sensul că avem în față  „un caz tragic, care trebuie anchetat”, dar pare bizară o altă declarație a domniei sale, când încearcă să se apere cu vechile „rânduieli”:

„Există o tehnică specială, pe care un preot experimentat o folosește întotdeauna. Își pune mâna dreaptă pe fața copilașului. Acesta fiind foarte mic, mâna acopera nasul, gura si urechile. Așa se scufundă pentru o fracțiune de secundă copilul. Nu oricum, nu cu capul descoperit, pentru a nu înghiți apă”.

Din capul locului, dacă există o tehnică, respectiv ceva tehnic, am pășit clar pe tărâmul lumesc. În momentul când am pronunțat cuvântul tehnică, urmarea imediată este cuvântul standard.

Standardul nu va risca însă niciodată ca protejarea feței copilașuui să depindă de dexteritea unui preot mai experimentat sau a altuia mai puțin experimentat, căci nu pot fi toți la fel. Ba chiar, trebuie să admitem, că există și preoți începători. Orice preot, fără excepție, a fost cândva în situația de a oficia pentru prima dată un botez și cu siguranță atunci nu era experimentat.

În niciun caz, viața pruncului nu poate depinde de îndemânarea preotului, așa ceva nu va admite niciodată niciun normativ.

Devine tot mai clar că Patriarhia trebuie să se alinieze la cerințele secolului 21 și să elaboreze standarde tehnice pentru toate manevrele bisericești, inclusiv botezul, inclusiv sfânta împărtășanie cu mult discutata linguriță sau cu la fel de discutatul potir. Organe competente trebuie să verifice standardele și tot organe competente să le aprobe.

Îmi permit să amintesc chiar și pupatul icoanelor sau procesiunile în jurul moaștelor, tot ce poate afecta siguranța personală, sănătatea sau chiar viața credinciosului trebuie reglementat prin standarde elaborate de specialiști, așa cum este reglementată întreaga industrie, întreg comerțul, întreg domeniu al serviciilor, unde participanții la activitățile economice se simt în siguranță.

În cazul tragic de la Suceava, îmi permit să apreciez că parchetului și instanței nu le va fi ușor să stabilească vinovăția în baza legii, când botezul s-a oficiat numai în baza rânduielilor Bisericii și nimic altceva.

Sigur s-ar putea întreba cineva: n-ar fi decedat bebelușul sucevean dacă botezul s-ar fi oficiat conform unui standard? Răspunsul meu este ferm: ar fi trăit. Unul dintre rolurile standardului este acesta: să protejeze sănătatea și bineînțeles, viața oamenilor.

Nu știu ce va hotărî instanța, dar din punct de vedere moral, o parte din responsabilitatea pentru cele petrecute le revine celor care s-ar fi cuvenit să elaboreze și să promoveze standarde pentru tot ce se efectuează în biserici „după rânduieli”, elaborate cândva, în negura Evului Mediu.


Ai ajuns până la finalul acestui articol! 👏 Noi iți dăm un mare Like. Ne dai și tu? 👇