Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat luni că social-democraţii vor depune, săptămâna viitoare, o moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
În același timp, în prima zi a sesiunii parlamentare din acest an, deputații PSD au protestat în Parlament. Social-democrații au cerut demisia ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.


Marcel Ciolacu a precizat că respectiva moţiune va fi depusă la Camera Deputaţilor lunea viitoare şi, „în funcţie de evenimente, aceeaşi moţiune poate fi depusă şi la Senat”.
"Întâi am luat o decizie în interiorul grupurilor PSD, aşa se lucrează democratic, o să luăm o decizie şi în cadrul Consiliului Politic Naţional şi pe urmă discutăm cu toate grupurile", a afirmat Ciolacu la Palatul Parlamentului.
Referitor la faptul că deputaţii social-democraţi merg în plen cu pancarte prin care îi cer demisia lui Voiculescu, liderul PSD a spus: "Foarte bine, aşa se manifestă Opoziţia. Eu o să îmi pun şi pe Facebook. Invit pe toată lumea".