Prima Doamnă

Prima Doamnă

„Prima Doamnă, Carmen Iohannis, promovează creatorii români cu ocazia evenimentelor publice la care participă, atât interne, cât și externe. La ceremoniile publice care au avut loc la finalul săptămânii trecute în Republica Federală Germania, Prima Doamnă a purtat bijuterii ale unui creator român (…). Bijuteriile au fost returnate creatorului la revenirea în țară, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată și cu ținutele vestimentare purtate de Prima Doamnă”, se arată în răspunsul Administrației prezidențiale privind publicitatea la bijuteriile unui brand, făcută de dna Iohannis în Germania.

Pe fond, chestiunea a fost deja dezbătută: simplul fapt că dna Iohannis nu a avut un beneficiu financiar de pe urma acțiunii de promovare nu înseamnă că avea dreptul să asocieze imaginea celui mai înalt demnitar al țării cu o acțiune publicitară. Dar este cu mult mai mult decât atât.

ADVERTISING

Remarcăm în comunicat că fiecare propoziție conține sintagma “Prima Doamnă”, cu majuscule, deci cu o abordare instituțională, în rând cu Președinție, Guvern, Parlament, Înalta Curte etc.

Doar că instituția Primei Doamne nu există în România, așa cum există în SUA sau, cu mult mai schematic, în Franța.

Nu știu dacă era bine să fi existat. Poate că da, în urma unei discuții serioase pe acest subiect. Fapt este că nu există. Soția președintelui României nu are niciun rol instituțional, ci strict protocolar, în anumite situații, sau decorativ.

Acolo unde există instituțional, Prima Doamnă are un buget, un aparat de lucru pentru activități specifice, cu o puternică valoare simbolică.

De exemplu,  îl reprezintă pe președinte la unele ceremonii, așa cum a fost dna Biden la înscăunarea regelui Charles al III-lea, face vizite externe și organizează evenimente pentru diferite cauze umanitare, sociale importante, este o figură prezentă și emblematică pentru programe pe care le promovează.

În cei aproape 9 ani de mandat ai președintelui Iohannis, dna Iohannis nu s-a implicat în nicio astfel de acțiune. Niciuna. Nici pentru copii, nici pentru bolnavi, nici pentru refugiați, nici pentru mame, nici pentru educație măcar în zone defavorizate. Pentru nimic.

A rămas la catedră la Sibiu și și-a însoțit soțul în deplasările care aveau și o valoare turistică tentantă, latură pentru care uneori a fost sacrificată agenda oficială. Călătoriile au fost, desigur, în condiții de maxim lux, iar dna Iohannis era luata de a Sibiu de avionul privat închiriat pe bani publici, care făcea acolo escală, pentru domnia sa, precum un Uber.

Cu alte cuvinte, dna Iohannis este Prima Doamnă când e rost să se gătească cu haine și bijuterii, să călătorească faraonic, să facă turism gratis. Când vine vorba despre obligațiile, măcar morale, pe care le-ar implica statutul de Primă Doamnă, Carmen Iohannis este o simplă profesoară din Sibiu cu statut de persoană nepublică, care dorește doar să-i fie respectată intimitatea și întoarce spatele presei când i se pun întrebări.

Asta se numește parvenitism, impostură și oportunism. Și ele sunt tipice acestei familii prezidențiale.

Dl Iohannis și-a exercitat în același fel mandatul. În interes propriu și cu obiectivul unic al valorificării până la ultima picătură a privilegiilor. În schimbul lor, al investiției contribuabililor, dl Iohannis a bifat minimal și numai în măsura în care nu i-a fost afectată agenda personală.

Dar mai este și o chestiune, să-i zicem, sistemică.

Pare că familia Iohannis a pierdut contactul cu realitatea. Trăiește într-un univers paralel, imperial, de parcă, vorba cuiva, în 2024 urmează încoronarea Împăratului și a închipuitei Prime Doamne.

Este a doua oară când se dovedește că 10 ani de mandat înseamnă cu mult prea mult. După 8, cel mult, începe decolarea din realitate și puterea prelungită ia mințile.

Revenirea la un mandat de 4 ani al președintelui ar fi, în aceste condiții, o măsură de-a dreptul igienică pentru cea mai înaltă funcție în stat.    


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇