Într-un moment de sinceritate, de tip scăpare de porumbel, Anton Hader, președintele Alma Mater, a dezvăluit la Antena 3, după discuțiile de la Cotroceni, că liderii sindicali i-au pus pe tava președintelui propunerea acordului politic pe care să-l gireze, privind viitoarea grilă de salarizare în educație, ca ei să se întoarcă totuși cu ceva în plus la profesori.
Dl Iohannis ar fi acceptat “cu jumătate de gură” să-l semneze. Și apoi tot ei au ieșit pledând pentru această soluție.
Că au văzut niște pisici, că simt pierderea lucrurilor de sub control și s-au speriat, că au primit niște oferte pe persoană fizică, numai ei știu, dar se profilează că liderii sindicali voiau cel mai mult o soluție cât de subțirică pentru închiderea scandalului, soluție pe care dl Iohannis a acceptat-o fără tragere de inima.
Ca dovadă, președintele nu a considerat necesar să iasă el însuși în fața țării și a profesorilor pentru a spune cu toată gura cum anume și ce anume garantează. De la un enunț până la un conținut concret e cale lungă și Diavolul stă mereu în detalii.
Dl Iohannis nu numai că nu a considerat cu cale să își exercite sau măcar să mimeze rolul de mediator decât atunci când a văzut mulțimea venind direct spre el, fizic, dar nici măcar nu pare să fi avut temele făcute și soluții.
Iar în final nu a găsit cu cale să se arate personal în fața gloatei care l-a deranjat, în fața săracilor care, spre deosebire de el, au avut ghinion, dar cotizează la costul călătoriilor sale faraonice.
Cum să fi acceptat profesorii această ofertă vagă pentru a înceta greva, fără să vadă mai întâi măcar ce conține acordul în mod concret?
Cum criza este, în primul rând, una de încredere, o capitulare în fața acestei oferte nu putea fi motivată decât de faptul că profesorii nu sunt plătiți în perioada grevei și pentru mulți dintre ei, mai ales pentru cei cu salarii mici, asta putea însemna falimentul.
Poate fix pe fezandare a mizat și președintele când a decis să îi ignore atâta vreme.
Calculul cinic nu a fost însă corect.
Potrivit liderilor sindicali Simion Hăncescu și Marius Nistor, profesorii din țară nu au încredere în cuvântul președintelui și au transmis că vor continua protestul până când vor vedea un act normativ publicat în MOf care să prevadă solicitările lor.
De ce ar fi avut încredere? Potrivit sondajelor de opinie, doar 12 români din 100 o mai au.
Când s-a ținut președintele de cuvânt? Când a spus că nu va mai accepta niciodată Pe-Se-De la guvernare? Când a girat pentru “România educată” cel mai mic procent din buget de după '89? Când a promis rotativa “sticlă”? Când a valorat ceva cuvântul teuton al dlui Iohannis?
Dacă protestul profesorilor ar fi fost tratat cu respect de la început, dacă ar fi fost ascultați măcar atunci când au mărșăluit prin București și în Piața Victoriei nu a ieșit nimeni din Guvern să discute cu ei, dacă președintele încerca să medieze din prima clipă, poate că se termina altfel.
Dar sfidarea radicalizează. Și când radicalizarea se produce pe un fond de neîncredere generalizată, punțile sunt rupte și niciun argument nu mai funcționează.
Se pare că mulți profesori, cei mai buni, și-au pregătit deja ieșirea din sistemul de educație către mediul privat.
În plus, furia nu este doar a profesorilor. Polițiștii, angajații din penitenciare, din sănătate, grefierii, ceferiștii sunt în pragul exploziei. Unii dintre ei s-ar putea să nu fie la fel de pașnici ca profesorii.
Panaceul avansat de Guvern e noua lege a salarizării, care însă nu are cum să îndeplinească solicitările tuturor categoriilor. Cel puțin, nu cât timp cei puși să gestioneze banii țării sunt politruci incompetenți, care cred sincer că un buget aranjat din pix poate să devină realitate. Toți, de la ministrul de Finanțe, la premier, la coaliție, la președinte și consilierii lui, la parlamentari. Toți au crezut că pot păcăli pe toată lumea, la infinit.
Ar fi bani dacă ei ar vrea și ar ști să facă o reformare din temelii a finanțelor statului: să rada în mod serios pensiile speciale, nu butaforia de acum, să reducă aparatul bugetar la ceea ce este necesar și eficient, să taie beneficiile clientelei, să recupereze banii de la marii datornici, să colecteze TVA, pe scurt să înceteze jaful din bani publici.
Nu se pune problema în acest moment. Nici nu vor, nici nu se pricep.
Soluția normală ar fi alegerile anticipate, dar la cum arată oferta momentului, singura schimbare ar fi în rău, adică o creștere spectaculoasă a extremiștilor populiști antieuropeni în frunte cu AUR. Este adevărat că peste un an scorul politic al alegerilor ar putea fi și mai rău.
Este deci foarte greu de avansat o soluție realistă acum, când a venit decontul anilor de jaf, incompetență, nerușinare, decontul neîncrederii cronicizate și al ruperii țesutului social și când singurii care pot salva situația ar trebui să se dea de trei ori peste cap pentru a deveni din repetenți farsori niște premianți integri.
A venit decontul și pentru un președinte care a primit totul pe tava cu mult prea ușor, care s-a crezut împărat într-o lume minunată. Palma pe care o primește profesorul Iohannis de la colegii săi este simbolic, de facto, și finalul mandatului președintelui Iohannis.