Anunțarea de către dnii Ciucă și Ciolacu pe Facebook a unei teoretice reforme a pensiilor speciale are un aer neserios, din start. Așa ceva anunți în conferință de presă, răspunzi la întrebări, dai explicații, fundamentezi, prezinți cifre.
Lipsa calculelor este al doilea aspect profund neserios. Dl Ciucă înșiruie în postarea de pe Facebook mai multe schimbări, dar nu indică vreo estimare de impact. Câți bani estimează Guvernul că va salva.
Până la urmă, chestiunea impactului a reprezentat cel mai important reproș al CE la proiectul iniţial.
„Modificarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu, aflat în dezbaterea Parlamentului, este necesară pentru ca România să poată beneficia în continuare de cele aproape 30 de miliarde de euro din PNRR”, se arată în postarea dlui Ciucă.
Fals! E necesară modificarea pentru ca României să nu îi pice sistemul de pensii în cap și să nu aibă soarta Greciei. E necesară pentru un buget sănătos, nu pentru că e rea Comisia Europeană și altfel nu vrea să ne dea banii. E necesară pentru că românii nu mai acceptă un sistem inechitabil și există o autentică revoltă socială împotriva acestor pensii.
Iar postarea dlui Ciolacu este strict electorală, dar și profund ipocrită, după cum vom vedea.
Pe fond, amendamentele fac niște pași mici înainte, comparativ cu forma inițială, dar este departe de a fi ce trebuie. Este tot o fățuială.
La capitolul pași aș menționa raderea a două tipuri de pensii speciale, interzicerea cumulului pensiilor speciale și modificările în privința pensiilor magistraților - limitare de cuantum, creșterea etapizată a bazei de calcul și a vârstei minime de pensionare, vechime efectivă de minimum 25 de ani în profesie.
Dacă creșterile ar fi fost bruște, riscul să rămâi cu multe instanțe goale, în frunte cu ICCJ, era real și cu efecte grave. Dar lucrurile nici nu puteau continua ca acum.
Dar cam atât. “Ținta tuturor celor care am lucrat la aceste soluții este ca principiul #contributivității să primeze în întreg sistemul de pensii publice! Astfel, de acum înainte, nimeni nu va mai putea construi sisteme paralele, în care să-și aranjeze din pix pensii uriașe, mai mari decât venitul din activitatea profesională”, scrie Marcel Ciolacu.
Singurele pensii speciale care dispar sunt ale asimilaților magistraților și ale angajaților încadrați pe funcții de execuție în cadrul misiunilor diplomatice. Restul rămân, cu unele ajustări, dar rămân.
De ce funcționarii parlamentari să rămână cu pensii speciale? De ce angajații Curții de Conturi, de ce magistrații asistenți ai CCR, de ce parlamentarii, de ce primarii să rămână cu ele?
În general, de ce oricine altcineva în afară de magistrați, care au un statut constituțional al pensiilor? Pentru că prin acele locuri e cuibărită clientela politică?
Poate exista o explicație pentru menținerea pensiilor speciale ale militarilor, dar numai pentru cei care fac efectiv muncă de soldat, polițist, jandarm. De ce asimilații lor de la resurse umane, contabilitate, șoferi, poștă, bucătărie, magazie etc trebuie să aibă pensii speciale?
Cât timp aceste pensii supraviețuiesc, ajustările nici măcar nu contează, sunt praf în ochi. Ele pur și simplu nu ar trebui să mai existe.
Pensiile în plată ar urma să fie vizate de două măsuri: recalculare pentru magistrați, astfel încât nicio pensie să nu fie mai mare decât salariul, și impozitarea cu 30% a ceea ce depășește valoarea salariului mediu brut.
Dar ele sunt discutabile constituțional. Deja CCR a dat semnale clare că nu acceptă nicio afectare a pensiilor în plată, după cum a dat semnale și că nu se poate face o impozitare diferențiată după tipul de venit, ci doar în funcție de pragul de venit.
Și aceste ajustări evită fondul problemei, adică existența unor pensii speciale care nu au nicio fundamentare și care reprezintă prin ele însele o inechitate flagrantă pe care societatea nu o mai suportă.
Iar cât timp ele au fost trântite pe Facebook fără nicio referire la impact, e foarte greu de spus dacă vor satisface exigențele Comisiei Europene care erau cunoscute de la început, nu presupun cine știe ce revelații.
Dacă situația economică nu era atât de dificilă, probabil că politicul era dispus să renunțe la cele 30 de miliarde condiționate de realizarea reformei pensiilor speciale.
Dar fiind extrem de rău din punct de vedere financiar, cu oamenii în stradă, cu venituri mult sub prognoză la buget, cu șeful ANAF demisionar, probabil pentru că nu a vrut să semneze “recolta la hectar”, cu an electoral în față, banii aceștia sunt vitali.
Însă tactica este una a târguielii de tarabă. Mai facem ceva, ne mai cereți încă ceva, mai facem un sfert de pas, venim cu căciula în mână și sperăm că până la urmă vi se acrește și acceptați ca să nu mai crească euroscepticismul și să nu își ia AUR și mai mult elan.