Istoria premierului prin rotație e de dată recentă și, la origine, a fost o înșelătorie pusă la cale de Benjamin Netanyahu, pentru a-și putea prelungi regimul de putere.
Pentru că nu reușea să exercite guvernarea doar cu aliații tradiționali, în esență partidele naționaliste, ultraortodoxe, Netanyahu i-a propus competitorului din acea vreme, Benny Gantz, susținut de societatea civilă și de mai toți intelectualii umaniști din Israel, să intre împreună la guvernare și să ocupe pe rând funcția de premier. Adică să se rotească la cârma statului. Condiția a fost ca el să fie primul, urmând ca Ganz să îi succeadă.
Asta nu s-a întâmplat, Netanyahu nu a mai fost dispus, dacă ar fi fost vreodată, să renunțe la fotoliul de prim-ministru.
Dar ideea a rămas și după alegerile istorice în care premierul de cursă lungă al Israelului a fost îndepărtat de la putere, după un efort comun al forțelor de opoziție.
Premierii prin rotație
Pentru prima dată, partidul arab Ra’am a ajutat la formarea unei coaliții politice, și nu oricare, ci una care îi avea în componență și pe ultranaționaliștii conduși de Naftali Bennett, actualul premier al Israelului. Totul, pentru a-l îndepărta de la putere pe Benjamin Netanyahu.
Dacă pentru veteranii liberali din Likud, retorica naționalistă a lui Netanyahu a fost prea mult, ceilalți, ultranaționaliști din partidul actualului premier, s-au simțit duși de nas. O spunea Yisrael Harel, unul dintre ideologii mișcării colonialiste din Cisiordania, odinioară apropiat de Netanyahu, și pe care Anshel Pfeffer îl citează: Netanyahu e doar „cineva care face autostopul, folosindu-se pentru asta de naționaliști”.
Netanyahu a fost așadar îndepărtat de la putere nu de opozanții lui ideologici, ci chiar de aceia care, odinioară, îl serveau credincioși.
Înțelegerea a fost ca Naftali Bennet, fără de care nu s-ar fi putut organiza scoaterea din joc a lui Netanyahu, să fie premier, prin rotație cu făcătorul de cărți, Yair Lapid (Yesh Atid - Există un viitor).
Chiar dacă a rămas în spatele tronului pentru prima rundă, Yair Lapid este cel considerat responsabil de guvernare.
Odată ajuns prim-ministru, însă, Naftali Bennet nu a mai dat motive de îngrijore. A lăsat la ușă agenda ultraortodoxă dură, naționalistă și a arătat că funcția, instituția și țara primează.
Ce învârt Cîțu și Ciolacu
Acum, să ne întoarcem la eroii noștri: Marcel Ciolacu și Florin Cîțu, cei care propun formula rotativei la guvernare.
Ce îi deosebește pe ei de originalul israelian?
În primul rând, miza lor nu este aceea de a schimba puterea, de a reforma statul și de a ieși dintr-un sistem controlat de la centrul puterii.
Din contra chiar, miza celor doi este să prezerve sistemul și să întărească pârghiile de putere.
În al doilea rând, niciunul dintre ei nu e făcător de cărți.
Din contră iarăși, jocul a fost făcut în altă parte, și anume în centrul puterii care se vrea prezervată, și anume la Cotroceni. Așa că fiecare dintre cei doi, Florin Cîțu și Marcel Ciolacu, încearcă să obțină de la joc cât de mult se poate.
În al treilea rând, niciunul dintre cei doi nu e capabil să lase la ușă agenda personală sau de clan/grup politic, de vreme ce în numele acestuia din urmă pot fi puși la putere.
S-a văzut cu vârf și îndesat în lunile din urmă, când, cu un cinism greu de justificat, președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu au sacrificat la propriu viețile românilor, pentru a-și asigura puterea.
În al patrulea rând, PSD și PNL nu vor guverna în alianță, ci, așa cum se înțeleg, pe rând, ceea ce înseamnă că accesul la resurse va fi prin rotație, întâi unii, apoi ceilalți, fiecare să își ia partea. Asta înseamnă și că fiecare vrea să aplice mai degrabă strategia Netanyahu, nu Lapid, adică să îl înșele pe celălalt.
Există un roman al britanicului Ian McEwan, Amsterdam, în care doi amici fac o înțelegere: dacă vreunul dintre ei ajunge ridicol la bătrânețe, celălalt să îl ucidă. Și iată-ne în Amsterdam, cu cei doi unul pe urmele celuilalt, în încercarea de a se ucide reciproc.
Dincolo de ridicolul românesc al situației, România are o foarte mică fereastră de oportunitate până ca pandemia să lovească din nou puternic, iar mai-marii de la putere nu fac decât să se rotească: unul cu celălalt și altul, mingea de golf.