Ideea asta, ca șeful Executivului să fie schimbat prin rotație, la fiecare doi ani, este o raritate la nivel mondial. Istoria consemnează numeroase cazuri când pretendenții la domnie sau la guvernare încercau o conducere bicefală sau tricefală concomitentă, dar consecutivă mai rar. Cazul recent al Israelului ar putea fi o excepție care confirmă regula.
Au fost încercate mai insistent și mai răsunător cele concomitente, dar nu s-au dovedit nici de succes, nici durabile.
Ce s-a ales din triumviratul romanilor? Praful, după ce unul dintre consuli, Caius Iuius Caesar, i-a eliminat din joc pe ceilalți doi, rămânând singur, declarat „dictator perpetuus”, adică dictator pe viață.
Ce s-a ales din directoratul și din consulatul francez, de după Revoluția din 1789? Tot praful, din amândouă, după ce directoratul s-a prăbușit singur, iar consulatul l-a prăbușit consulul Napoleon Bonaparte declarându-se din prim consul împărat, vorba ceea, pas cu pas.
Totul s-a petrecut cu asemenea viteză încât prim-consulul și-a pus coroana pe cap fără ca statul să se declare încă imperiu, iar Napoleon nu s-a jenat să adopte la început un titlu bizar: l'empereur de la République Française, adică împăratul Republicii Franceze. De necrezut!
Nicăieri în lume formele de guvernământ bicefale sau tricefale simultane nu s-au dovedit durabile, eșuând în momentul când unul dintre participanți se arăta mai influent sau mai autoritar decât alții.
Cu atât mai puțin durabilă ar fi o guvernare alternativă bicefală sau tricefală concomitentă. Cine garantează că cel mai influent dintre cei aflați în competiție va fi corect și nu-și va păstra doar pentru sine beția puterii, din care abia a apucat să guste?
Cine garantează că domnul Cîțu nu va continua să dea din coate, pentru a-și satisface nemăsurata sete de putere? Cine garantează că PSD, susținător necontenit al avantajului celui cu mai multe locuri în Parlament, nu va încera să fructifice într-un moment favorablil acest important avantaj?
Să zicem însă că a fost aleasă această opțiune, a premierilor schimbați prin rotație – ceva ca în jocul acela cu Ala-Bala-Portocala. Cine garantează că, în cursul celor doi ani ai mandatului alternativ, partidele nu-și schimbă liderii sau că alternativul Cîțu, ajuns premier à tour de rôle, nu se ceartă cu vreun partener, un ministru, cineva, și-l împinge pe scări în jos, de nu se vede?
Cunoscând caracterul și obiceiurile domnului Cîțu, gândesc că așa ceva nu este deloc imposibil.
Suntem dâmbovițeni, oameni buni, ce naiba! La noi, încă n-a ajuns cutumă nici sintagma de pe Sena parole d’honneur, nici cealaltă sintagmă, gentlemen's agreement de pe Tamisa.
Dacă unul singur dintre cei trei premieri in spe se dovedește zmeu, pun rămășag că ceilalți doi pot rămâne ușor cu buzele umflate.
Și chiar dacă zmeul nostru nu se ivește, poate apărea oricând, dar mai ales după alegeri, cineva neprevăzut, însă notoriu și prestigios, un nume care acum nici prin cap nu ne trece. Atunci ce facem? Îi zicem neprevăzutului pardon, întrucât noi nu cunoaştem alt joc decât de-a Ala-Bala-Portocala, prin rotație?
Ce facem, dacă respectivul neprevăzut se va dovedi agreat de președinte și acceptat de Parlament? Îl va împiedica cineva sau ceva să facă tabula rasa din orice înțelegere anterioară să procedeze numai așa cum îl duce mintea pe el?
Până la urmă, dacă ne permitem să schimbăm prim miniștrii din doi în doi ani, de ce nu i-am schimba și în fiecare an, în fiecare trimestru, fiecare lună sau oricum ne-ar veni la îndemână? Nu că m-aș aștepta la așa ceva, însă extrapolarea scoate totdeauna în evidență ridicolul.
Dar hai să presupunem că am făcut-o și pe asta, că am bătut palma, am stabilit între noi prim-miniștrii alternativi (care ar trebui votați de Parlament, în baza nominalizării prezidențiale, nu stabiliți „între noi”, când noi habar n-avem cine ar putea fi mâine premier), au trecut cu succes cei doi ani, premierul s-a dovedit a fi salvatorul patriei, a stăpânit pandemia, a stopat inflația, a trecut cotarea leului de pe „roșu” (scădere) pe „verde” (creștere), a creat locuri de muncă, a redus șomajul, a revigorat economia, a inaugurat o autostradă completă și a modernizat într-atâta litoralul românesc, încât românii nu mai pleacă să-și facă vacanța la Kavarna sau la Златни Пясъци (Nisipurile de Aur), ci, dimpotrivă, bulgarii vin grămadă la Mamaia și la Vama Veche, unde serviciile sunt mai bune decât la ei, hotelurile mai prietenoase, iar mâncarea mai ieftină și ispititoare decât în Bulgaria.
Ce credeți că se poate întâmpla cu un premier care și-a asumat aceste merite? Va fi felicitat și decorat de președinte cu colan, spadă și rang de cavaler sau i se va spune tradiționalul „pa și pussy”, ca un fel de „altul la rând!”, întrucât au trecut cei doi ani?
În gândul meu, găselnița asta, cu premierul alternativ în România, nu este decât o șmechereală specifică domnului Cîțu, hotârât să negocieze propriile sale interese ca la piață, chiar și sacrificându-le pe ale partidului și ale țării.
Poate greșesc, însă simt că liderul liberal a întins coarda prea mult.
Românii sunt hăituiți de boală și înfricoșați de spectrul morții. Traiul le este tot mai scump de pe o zi pe alta, perspectiva de a nu mai putea plăti creditele la bănci îi înfricoșează, iar instabilitatea o percep ca rezultat al răfuielii lui Cîțu cu cei neagreați de el.
Românii se simt așezați pe un butoi cu pulbere, gata să explodeze, în momentul când același domn Cîțu, persistent în visurile sale megalomane, reușește să-l atragă în mocirla ciudatelor sale jocuri pe însuși președinele țării.
Președintele a mizat pe necâștigătoarea carte Cîțu, prăbușindu-și încrederea de care se bucura printre români. Un sacrificu greu, plătit pentru ce? Pentru a-l salva pe Cîțu, pentru a-l ajuta să-și lungească interimatul și chiar pentru a-l împinge spre șefia partidului liberal, unde neîmpins poate n-ar fi ajuns vreodată.
Refuz să cred că președintele Iohannis este atât de obligat față de Cîțu încât să-și pună mai departe propria piele la saramură numai și numai pentru ca protejatul său să mai poată gusta din plăcererea ciolanului, măcar doi ani, dacă nu se poate trei, măcar o săptămână, dacă nu se poate o lună.