Pentru că așa a vrut Klaus Iohannis. Experimentele cu un partid emasculat

Pentru că așa a vrut Klaus Iohannis. Experimentele cu un partid emasculat

Despre Florin Cîţu nu sunt multe de spus. Un aventurier cu o biografie dubioasă a ajuns la șefia Guvernului și apoi a PNL ca instrument împotriva președintelui partidului în funcție atunci. Doar că la un moment dat și-a închipuit că este cu adevărat președinte al PNL. Și din figurant s-a crezut îndreptățit să fie vedetă.

Și principala sa preocupare a fost să-l saboteze pe premierul Ciucă pentru a nu repeta istoria anului trecut, adică ceea ce îi făcuse el din poziția de premier președintelui PNL Orban. Bețe zilnice prin gardul coaliției, nazuri la numirile convenite în partid, lobby pe persoană fizică prin SUA. Drept pentru care, a fost evacuat fix cum a fost numit.

Soarta îi era pecetluită de când a pierdut șefia Guvernului, era inevitabil să piardă și șefia formală a partidului, dar calendarul a fost stabilit de acțiunile domniei sale.

Nu dl Cîţu este însă problema. Ar fi fost, dacă era un accident politic, un moment de nebunie colectivă a unui partid, corectată rapid.

ADVERTISING

Dl Cîţu a fost doar un experiment din șirul celor făcute asupra unui partid emasculat de președintele Iohannis, la rândul său ajuns președintele României din greșeala lui Victor Ponta, poziție din care a dovedit o lipsă de stofă și inteligență politice remarcabile. Iar experimentele nu puteau fi decât pe măsura celui care le-a făcut și le face.

De când a ajuns președinte al României, Klaus Iohannis a purces la emascularea PNL, la eliminarea oricărui personaj care să îi fi putut opune o minimă rezistență. Și nici măcar pentru a impune partidului, ca Traian Băsescu, propria viziune, propriile proiecte.

Dl Iohannis nu are viziune și proiecte. Dl Iohannis a vrut doar să-și asigure confortul și comoditatea unui mandat cât mai lin, ca o călătorie plăcută și opulentă sau, dacă vreți, ca domnia serenă a unui rege.

Așa a ajuns președinte PNL Alina Gorghiu, împreună cu care dl Iohannis a obținut pentru PNL rezultatul catastrofal din 2016. Ludovic Orban, deși nu un preferat al lui Klaus Iohannis, a fost perfect obedient până când a ajuns el însuși într-o poziție de putere, de facto mai mare decât a președintelui. Și a fost mazilit cu ajutorul lui Florin Cîţu, acum eliminat pentru a fi înlocuit cu Nicolae Ciucă.

Ce au în comun Alina Gorghiu (la momentul punerii în funcție), Florin Cîţu și Nicolae Ciucă? Puterea lor în partid nu s-a bazat/nu se bazează pe aderența la PNL, pe recunoașterea lor în PNL.

Izvorul puterii lor e în afara partidului și, pentru a o căpăta, democrația, viața partidului a fost anulată de la nivelul organismelor de conducere, precum BEx sau Consiliul Național, până la firul ierbii.

Alina Gorghiu măcar era de ceva vreme în PNL, dar Cîţu și Ciucă de-abia au intrat, a fost/va fi nevoie de derogări de la statut ca să fie președinți.

Mulți spun că modelul necrâcnirii față de liderul suprem a fost preluat de PNL de la PDL. Și imaginea este întărită de faptul că acum președintele interimar și secretarul general interimar sunt doi foști pedeliști.

Tehnic, așa este. Însă PNL a ajuns acum cu mult mai rău decât PDL. În primul rând, pentru că, până la Elena Udrea, Traian Băsescu nu a impus partidului lideri scoși din joben, pentru că el însuși fusese un lider politic real care a câștigat, nu a primit puterea. Boc, Berceanu, Videanu, Blaga nu erau niște impostori politici.

Iar când Traian Băsescu a încercat să o impună pe Elena Udrea președinte PDL, partidul a găsit resursele să i se opună, de unde și despărțirea de la "perdeluță".

PNL nu mai are așa ceva.

A ajuns o masă docilă, mânată de argați ridicoli, apți să lingă unde au scuipat și să scuipe unde au lins, fără vreun icnet de greață. Exact cei care zbierau mai tare la congresul din septembrie în susținerea lui Cîţu, gratulat cu cele mai înălțătoare comparații ("Draghi de România", țineți minte?), sunt acum cei care i-au luat gâtul și se adună în jurul lui Nicolae Ciucă. Pentru că așa a vrut Klaus Iohannis.

Urmează Nicolae Ciucă, un alt experiment de această dată însă inevitabil în punctul în care s-a ajuns. Dl Ciucă este cheia menținerii coaliției cu PSD, fără de care România se duce la anticipate, pentru că pe partea cealaltă nu mai există majoritate, și din cauza ruperii din PNL a partidului lui Orban, și din cauza convulsiilor prin care trec USR și PLUS. Iar pentru anticipate nu e nimeni pregătit acum, mai ales în contextul războiului.

Este trist că PNL își alege un președinte și are un premier asupra căruia planează o acuzație de plagiat, a cărei clarificare în loc să fie celerizată, este practic înghețată. În mod evident, garanția înghețului bocnă a venit înainte ca dl Ciucă să fie plantat la șefia PNL.

În aceste condiții, semnul înțelepciunii de ceas al 12-lea a lui Klaus Iohannis ar fi să permită la congres măcar împrospătarea restului conducerii partidului, la nivel de BEx în primul rând.

Se vorbește despre venirea pe poziții de prim-vicepreședinți a lui Ilie Bolojan și/sau Dan Motreanu. Ar fi semnale bune, cu condiția să nu fie puși în aceeași vitrină îmbâcsită.

Nicolae Ciucă nu are cum să fie în mod real președinte PNL, pentru că nu are experiență politică, nu cunoaște partidul și dă toate semnalele că nu îi place politica.

Întrebarea este dacă în spatele lui vor sta aceleași figuri pe alocuri parodice care să îngroape PNL sau Klaus Iohannis a înțeles că e nevoie de politicieni puternici, care să exercite puterea reală pentru a redresa PNL.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇