Pe vremea pandemiei, o mare parte a poporului era revoltată de măsurile de protecție și restricții. De ce se bagă statul în libertatea mea și viața mea? Nu sunt eu în măsură să-mi port de grijă? Acum, mulți dintre aceiași campioni ai libertății cer statului să intervină în economia de piață, nu cu masca, ci de-a dreptul cu bâta, împotriva noului dușman – profitul.
Politicienii au prins trendul și populist, aproape indiferent de culoarea politică, cântă în strună poporului nemulțumit. Cea mai mare parte a presei la fel. Dar niciunii nu par a înțelege mare lucru din ce vor și cer.
Așadar, ce soluții au fost avansate pentru scăderea prețului carburanților și la ce s-a ajuns?
1.Scăderea accizei și/sau TVA. Pentru a fi pusă în practică era nevoie de o negociere cu CE, ceea ce în condițiile deficitului bugetar al României ar putea fi o problemă majoră.
Care ar fi impactul bugetar? Cât timp nu exista acest calcul, iar susținătorii soluției nu îl au sau nu îl spun, e foarte greu de spus dacă e o variantă fezabilă sau nu.
E adevărat că oricare fi impactul bugetar, guvernul, dacă e bine intenționat și eficient, va tăia de unde chiar e de tăiat și economisit. Adică de la uriașul aparat bugetar în mare măsură clientelar și inutil. Nu e cazul. Nu a existat vreun guvern cu un număr mai mare de secretari și subsecretari de stat.
A doua întrebare este dacă ar exista vreo garanție că prețul odată diminuat prin reducerea de fiscalitate nu va reveni în scurt timp la nivelul de acum și chiar mai sus. În Germania, spre exemplu, după scăderea taxelor, motorina a luat-o din nou în sus.
Adică riscul ar fi ca până la urmă să nu rămânem decât cu gaura de la buget, în condițiile în care cererea e foarte mare și ea împinge prețul în sus.
Aici ar fi interesantă și o discuție despre banii cu care se cumpără carburanți într-o mare veselie și dacă nu cumva explicația sunt banii negri.
Numai în comunism există speculă și preț nejustificat în raport cu un mercurial. Și ce viabilitate economică a avut comunismul am văzut.
În economia de piață există cerere și ofertă, mecanisme de piață reglate de regulile concurenței corecte. Cât timp ele sunt respectate, prețul este acela pe care piața îl suportă.
Și nu am văzut pe nimeni protestând că în pandemie litrul de carburanți era la jumătate din ce plătim acum, tocmai pentru că cererea era prăbușită. Atunci mecanismele de piață erau bune.
2.Plafonarea prețului presupune ca diferența până la prețul pieței să fie plătită de stat.
De unde are statul bani? De la contribuabili prin diferite taxe și impozite sau din împrumuturi care apoi sunt plătite cu bani de contribuabili sau din alte împrumuturi plătite cu bani de la contribuabili și tot așa până la faliment.
Ca să poată să plătească ceva, fie că e subvenție, plafonare, salariu, pensie, alocație, voucher etc, statul trebuie să încaseze cumva acei bani.
Așadar plafonarea prețului carburanților o vom plăti tot noi, toți contribuabilii, inclusiv cei care nu circulă decât cu tramvaiul și metroul. Prof Bogdan Glăvan a calculat costul: 100 euro/cetățean/anul acesta.
3. Reducerea marjei de profit. Când vobim despre marja de profit ar trebui să vedem și cum stau cifrele în mod real, după calculele avocatului Gabriel Biriș pentru un litru de motorină:
-5,25 lei/l costul motorinei. Aici chiar nu au ce să facă politicienii noștri, asta e prețul pe piețele internaționale, piețe pe care statul nostru nu prea le poate influența. Nu plătești, nu primești!
- 3,2 lei/l acciza și TVA. Aici teoretic statul poate acționa, practic ar fi un dezastru pentru buget, mai ales în contextul în care statul se împrumută cu 9%. Orice leu tăiat (și ar fi miliarde!) e un leu pe datorie;
- 0,75 lei/l pentru costurile de transport, distribuție, inclusiv salarii, plus marja pe lanț. Pur și simplu, nu ai de unde să tai aici, decât dacă compensezi cu bani de la buget (tot pe datorie!), altfel bagi firmele în faliment și intri în alte belele... 75 BANI!!!”
Dar să zicem că nu e așa și profitul companiilor de pe piața carburanților e obscen după cum susțin fără cifre reprezentații PSD. Cu sau fără el, suntem între tarile cu cei mai ieftini carburanți în UE, în cele mai multe țări prețul a sărit de 2 euro/litru.
E drept că salariile românilor nu sunt ca în Occident, dar companiile nu fac protecție socială și nici piața din România nu transmite prin consum semnale că nu mai poate. Protestele la pompă, horele și alte asemenea sunt fix apă de ploaie. Semnalul e când se prăbușește consumul.
Dacă limitezi profitul, dacă plafonezi fără să plătești diferența, efectul e unul singur și ar trebui să-l știm bine – penuria. Dacă nu pot să vând conform pieței la tine, mă duc în altă parte. E simplu.
4. Compensarea la care s-a ajuns e un soi de struțo-cămilă fără învinși și învingători politici. Nu-i spunem plafonare ca să fie victoria PSD, deși funcționează ca o plafonare, doar că nu oprește scumpirea. Ea va continua, doar că oamenii vor primi o reducere la pompă de 50 de bani/litru. Peste o lună probabil că tot 10 lei/l vom avea, deci bani aruncați aiurea.
Rămâne problema sursei de finanțare. De unde? Inclusiv de la cei care merg doar cu metroul, inclusiv pentru cei care nu se dau jos din 4x4 nici până la colțul străzii.
Așa e când nu ai companie de stat și iar începe jelania privatizării Petrom. Cum a fost privatizată, sigur, e o discuție. Că trebuia privatizată nu există niciun dubiu, dacă ne aducem aminte ce gaură neagră a reprezentat Petrom cât a fost a statului.
Unde statul chiar putea și trebuia să intervină este zona care pune cea mai mare presiune inflaționistă. Adică tansportul de mărfuri și agricultură. De acolo costul carburanților se duce în toate prețurile. Iar subvenția de 50 bani/litru nici simbolică nu poate fi considerată.
Pentru restul soluția este să consumăm cât ne permitem și în mod cert cu mult mai cumpătat pentru a reduce cererea. Dar o asemenea soluție realistă costă voturi.