O vorbă românească spune: ce semeni, aia culegi. Când l-ai „semănat” inexplicabil pe Vasile Dîncu la Ministerul Apărării, culegi tot felul de panseuri filosofice care-ți aruncă în aer poziția oficială față de război.
Dl Dîncu este un sociolog foarte bun, fără îndoială un intelectual fin, un respectabil profesor, dar cu Ministerul Apărării nu are nicio legătură. Ceea ce poate că nu ar fi fost evident dacă nu eram la vreme de război.
Cei care au făcut alegerea s-or fi gândit că oricum ministerul are reguli specifice, premier e dl Ciucă, deci nu contează cine ține scaunul cald în biroul ministrului. O superficialitate greu de înțeles la finalul anului trecut când războiul se profila tot mai clar chiar și în spațiul public, nu mai discut despre informațiile de la vârful statului.
Nu știu ce decizii a luat sau nu a luat efectiv dl Dîncu la Ministerul Apărării, dar de la declarații nu s-a abținut. Și au tot zburat porumbei. Ba că Marea Neagră e blocată de mine, ceea ce Klaus Iohannis a trebuit să corecteze. Ba că Austria e în NATO.
Și ultima, care a generat și reacția președintelui Zelenski, a fost declarația despre negocierile pentru încetarea războiului, de tip pace contra teritorii:
„Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită, să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă, până la urmă, de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”.
Dl Dîncu nu e primul care emite această idee. Au spus-o alții chiar mai clar. Ceea ce e o circumstanță agravantă pentru dl Dîncu. După ce ai văzut cum a fost primită declarația asemănătoare a lui Elon Musk, deci ai avut ditamai balonul de încercare, de ce te bagi în aceeași vorbă?
Și nu te bagi în vorbă ca un cetățean oarecare, care are tot dreptul la opinie. Ci din poziția de ministru tocmai al Apărării, adică un înalt oficial care, în mod normal, emite poziții oficiale.
Te bagi pentru că nu te poți abține de la flecăreală și nu înțelegi fișa postului, rigoarea funcției, tocmai pentru că nu ai avut nicio legătură profesională cu domeniul.
Reacția președintelui Iohannis a fost demolatoare: „doar Ucraina va decide când, cum şi ce negociază. Această poziţie este poziţia noastră oficială, este poziţia oficială a UE şi probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei să afle aceste poziţii”.
Din punctul de vedere al președintelui României, competența ministrului Apărării este de nivelul revistei presei, de acolo își ia lumina, nu din CSAT sau din convorbiri la nivel înalt internațional. Nu e un actor important, e un băgător de seamă prins cu lecția neînvățată, spune președintele despre ministrul Apărării.
După o asemenea umilire, eu cred că dl Dîncu ar fi trebuit să demisioneze imediat. Cu această trimitere la revista presei, ministrul Apărării a pierdut și dramul de respect instituțional intern și extern.
Dl Ciolacu nu a pierdut ocazia să se dezică imediat și neechivoc de dl Dîncu, pe care, spun surse politice, demult îl voia plecat, dar printr-un schimb de ministere, de exemplu cu Energia.
Și probabil că aceasta va fi negocierea următoarelor săptămâni până la înlocuirea dlui Dîncu. În mod normal, după declarația dlui Iohannis, remanierea este inevitabilă. Nu poți continua, la vreme de război mai ales, cu un ministru trimis să ia notițe din revista presei.
În plus, nu știi când scapă din nou la declarații și ce dandana mai iese. Pentru că repet, nu vorbește Ion și el un om, ci ditamai ministrul Apărării, iar ambasadele preiau instant mesajul.
Dacă vom ajunge să se convingă că nu prea contează ce spune ministrul Apărării dintr-o țară NATO la graniță cu războiul, va fi dezastru.
Povestea dlui Dîncu nu este despre apropierea de Rusia sau alte speculații. Este despre inadecvare. Iar răspunderea este, în primul rând, a celor care au girat-o: dl Ciolacu, dl Ciucă și, mai ales, dl Iohannis.