Iohannis îl pune pe Dîncu să citească presa înainte să vorbească

Iohannis îl pune pe Dîncu să citească presa înainte să vorbească
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Unii demnitari trebuie să citească mai frecvent presa să afle aceste poziții, a spus președintele Klaus Iohannis, întrebat despre declarațiile ministrului Apărării, Vasile Dîncu, potrivit cărora singura şansă a păcii ar fi o negociere cu Rusia.

Șeful statului susține că doar Ucraina poate stabili când, cum și ce negociază.

„Acum întrebarea dvs se referă la cum văd eu continuarea războiului sau cum văd eu declaraţiile ministrului? Nu am înţeles exact ce doriţi să aflaţi de la mine. În acest război, Rusia atacă Ucraina. Ucrainenii plătesc preţul de sânge în acest război şi trebuie să acceptăm cu toţii ideea că doar Ucraina va decide când, cum şi ce negociază.

ADVERTISING

Această poziţie este poziţia noastră oficială, e poziţia oficială a UE şi probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei ca să afle aceste poziţii”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat, marţi, la Cotroceni cum vede declaraţiile lui Vasile Dîncu.

Ministrul Apărării a afirmat că negocierile reprezintă singura şansă pentru încheierea războiului din Ucraina.

„Războiul va mai continua şi singura şansă pe care ar putea să o aibă Ucraina şi, mai ales, sfârşitul războiului, singura şansă a păcii poate să fie negocierea, negocierea cu Rusia.

ADVERTISING

Sigur, e vorba de o negociere complexă, în care, aşa cum au lansat în acest moment ucrainenii, un document politic pentru toate ţările europene şi pentru NATO, un document care încearcă să dea garanţii de securitate pentru Ucraina pentru viitor.

Este vorba până la modul negociere internaţională. Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia sigură. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, pentru că clasa politică din Ucraina, în momentul acesta, nu poate să îşi permită să-şi asume, ar fi o sinucidere curată în politică să îşi asume pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă, de teritorii, ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Vasile Dîncu, sâmbătă, la Prima TV.

ADVERTISING

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut un apel la cei care sunt supuşi manipulărilor Federaţiei Ruse privind presupusele negocieri cu Ucraina.

„Astăzi vreau să adresez acest apel al meu celor din lume care sunt supuşi manipulărilor ruseşti cu privire la presupuse negocieri, despre presupunerile că numai negocierile pot pune capăt acestui crud război terorist rusesc. Doreşte statul terorist pace? Evident că nu. O dovedeşte în fiecare zi şi în fiecare noapte. Teroarea constantă împotriva populaţiei civile este respingerea evidentă de către Rusia a negocierilor reale”.

USR a depus o solicitare la Biroul Permanent pentru ca ministrul Apărării, Vasile Dîncu, să fie chemat la Camera Deputaților, pentru a da explicații cu privire la „declarațiile recente prin care amplifică propaganda rusească și aduce prejudicii parteneriatelor României cu UE și NATO”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇