În favoarea cui este guvernată România? Pentru cine?

Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnica din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agentiei pentru Investiții Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).

Fără îndoială, mulți dintre alegătorii români au fost șocați descoperind că ministrul de Finanțe nu știe cât este salariul minim din țara al cărei fișet cu bani îi este încredințat. Și nu știe nici cât este datoria publică a națiunii care îi plătește salariul și viața de nabab pe care o duce. Și mai uimiți au fost românii să afle că prim ministrul habar nu are cât costă o pâine. În aceeași economie pe care se laudă că o păstorește spre noi și noi culmi „de progres și bunăstare”.

Așa or fi descoperit mulți dintre votanți și faptul că guvernele lui Klaus Iohannis sunt făcute exact la fel ca guvernele lui Liviu Dragnea. Cum nu l-a interesat pe Dragnea faptul că ministrul Economiei, neuitatul Dănuț Andrușca, nu poate rosti coerent o frază întreagă despre ministerul pe care îl conducea, exact la fel îl doare în cot pe Klaus Iohannis că ne-a dăruit un ministru de Finanțe căruia nu-i pasă cât este salariul minim net.

Da, există nuanțe: Andrușca atât putea, iar Vâlceanu nu e prost, e doar indiferent față de cei pe care îi guvernează. Până la urmă, poporul trebuie să înțeleagă un lucru simplu: nici Dănuț Andrușca, nici Dan Vâlceanu nu au fost numiți în posturile respective pentru a lua vreo decizie majoră. Desigur că asta nu scuză în niciun fel calitatea slabă a celor însărcinați cu guvernarea României, dar măcar ne face (pe unii, cel puțin) să ne punem o întrebare simplă: de fapt, în favoarea cui este guvernată țara pentru că în mod sigur și vizibil de la o poștă, ea nu este guvernată pentru binele milioanelor de cetățeni?

Anul acesta, România va produce 3,3 milioane de tone de semințe de floarea-soarelui, ceea ce reprezintă o treime din producția Uniunii Europene. Cu peste 1,2 milioane de hectare cultivate cu floarea–soarelui, țara noastră a devenit principalul producător din Uniune, statut consolidat chiar și în condițiile de recoltă foarte proastă de anul trecut:

Sursa: AICI

Din cele 3,3 milioane de tone, capacitatea de procesare în țară este de 1,2-1,3 milioane de tone. Rămân 2 milioane de tone de semințe de floarea-soarelui care vor fi exportate ca atare. Prețul pe piață este redat în graficul de mai jos:

Sursa: AICI

Un calcul simplu arată că România va încasa pe cele 2 milioane de tone exportate, la un preț de 650 dolari/tonă (fiind în vecinătatea Ucrainei) o sumă de 1,3 miliarde de dolari.

Dacă ar fi avut capacitate de producție internă, România ar fi făcut din cele 2 milioane de tone de semințe de floarea soarelui cam 1,4 milioane de tone de ulei, pe care le-ar fi putut vinde cu cel puțin 1.300 dolari/tonă (sursa: AICI), rezultând o sumă globală de 1,8 miliarde de dolari. La această sumă ar trebui adăugat că din producerea uleiului mai rezultă și șrot, care se vinde și el cu 370 dolari/tonă, adică din cele 600.000 tone de șrot s-ar mai fi încasat vreo 200 de milioane de dolari, rezultând un total de 2 miliarde de dolari. Astfel încât, numai din lipsa capacităților suficiente în fabricile de ulei, țara noastră pierde un export cam de 700 milioane de dolari, adică fix o treime din deficitul nostru comercial pe produse agroalimentare!

Ce v-am spus eu aici nu este niciun secret, au spus-o mult mai apăsat fermierii români (sursa: AICI), dar este o dovadă clară că nimeni dintre conducătorii noștri nu are un plan cu această țară. Sau nu are un plan prea bun, ceea ce este cam același lucru. Situația de mai sus este cauzată de închiderea a numeroase fabrici de ulei în această țară, sub multe guvernări și sub diferite pretexte.

Și totuși, nu mă pot abține să observ cine sunt cei care profită de pe urma incapacității guvernului nostru de a proiecta un viitor pentru această țară, un viitor în care să procesăm materiile prime acasă la noi, nu să le exportăm ieftin, pentru a le băga altora în buzunar valoarea adăugată care ar fi trebuit să rămână aici. Cei care vor profita de pe urma neputinței sau neștiinței sau relei credințe (sau a tuturor acestora la un loc) a guvernanților noștri sunt cei care vor cumpăra materie primă de aici pentru a îi adăuga valoare adăugată: turcii (către care vom exporta 400.000 tone de semințe de floarea-soarelui), bulgarii (aceeași cantitate), ungurii (200.000 de tone), olandezii, francezii și spaniolii (toate la un loc 1 milion de tone).

Crede oare cineva că ceea ce este văzut de fermierii români nu este văzut și de guvernanți? Nu este oare o ticăloșie imensă să spui: „așa e piața, ce să facem?” Un guvern care ar guverna pentru națiunea care l-a votat oare doar asta poate să facă: să stea cu brațele încrucișate și să se uite la exporturile de materie primă, specifice unei republici bananiere? Pentru cine este guvernată, în acest caz, România? În favoarea cui?

De ani de zile spun, alături de mulți alții, că România nu a mai construit nicio capacitate nouă de producție a energiei electrice din 2008, de când OMV Petrom a construit centrala de la Brazi.

Încă din 2002 se tot plănuiește să se mai facă două reactoare la centrala de la Cernavodă. De atunci și până acum nu s-a mișcat niciun pix măcar un milimetru în această direcție. S-a apropiat însă termenul (2026) la care va expira durata de viață a reactorului 1 și niciun contract pentru reparația capitală a acestuia nu este inițiat.

Centralele pe cărbune au ajuns să piardă bani, din cauza certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pe care trebuie să le cumpere. Pentru a putea să vândă cu profit energie, Complexul Energetic Oltenia (CEO) ar trebui să prindă un preț bun pe piață. Și când piața a ajuns la prețuri istoric de mari (peste 1.000 de lei pentru un Mwh), CEO nu poate să producă energie pentru că nu are cărbune suficient. Și nu are cărbune suficient pentru că guvernul nu s-a învrednicit să emită în timp util o amărâtă de hotărâre de guvern de expropiere, pentru a crea front de lucru. Iar când, în sfârșit are cărbune, CEO nu poate să lucreze pentru că nu îi funcționează grupurile. Din cele trei grupuri de la centrala de la Rovinari, în timpul festivalului prețurilor la electricitate din august, un grup nu mergea pentru că nu avea suficient cărbune, unul s-a defectat, iar celălalt a fost afectat de vijelie (sursa: AICI).

Iar pentru două hidrocentrale, construite pe râul Jiu, judecătorii au decis să anuleze autorizațiile de construcție fix acum un an de zile. Nimeni n-a mișcat un deget pentru a aduce totuși în sistemul energetic aceste două capacități de producție finalizate în proporție de peste 90%.

La Iernut, armata de directori selectată dintre supușii baronului galben de la energie, se screme să termine o centrală începută acum cinci ani, cu o firmă spaniolă reputată pentru... șpăgile plătite în Venezuela. Centrala de la Iernut nu este gata și nici nu va fi prea curând.

Iar de doi ani de zile, România a devenit importator net de electricitate.

Consecința lipsei de investiții în producția de electricitate este sintetizată de către dl. Nicolae Codreanu (sursa: AICI) în tabelul prezentat mai jos:

Românii plătesc, așadar, cel mai mare preț din Uniunea Europeană pentru electricitatea consumată în banda DC, la paritatea puterii de cumpărare.

Cât privește industria, competitivitatea firmelor românești este făcută zob de cel mai mare preț nominal din regiune la electricitate în trimestrul I 2021: 12,2 eurocenți/Kwh, peste Ungaria (9,4 eurocenți/Kwh), Grecia (10,66 eurocenți/kwh), Bulgaria (8,4 eurocenți/Kwh) sau Polonia (911,8 eurocenți/kwh).

Guvernele numite de către Klaus Iohannis au insistat să facă liberalizarea pieței de energie electrică și gaze pentru clienții casnici, deși erau perfect conștienți că nu avem suficientă producție internă și că acest lucru va duce la dublarea prețurilor. Nici măcar acum, în al doisprezecelea ceas, când au început să curgă facturile crescute cu 67-100%, nici ministrul energiei, nici premierul, nici președintele nu dau doi bani pe sărăcirea celor blestemați de istorie să le plătească lor salariile. Ei molfăie, pe la televiziunile obediente, cu burțile prea pline și din costume de mii de euro, o propagandă uzată, legată de virtuțile pieței. O piață în care marfa este insuficientă și nici nu poate fi suficientă, dar cui îi mai pasă?

În favoarea cui guvernează, în acest caz, guvernul României? Pentru cine? De exemplu, în Polonia nu s-a făcut liberalizarea pieței de energie pentru consumatorii casnici (sursa: AICI).

N-avem gaze suficiente? Nu-i nimic, în mod suspect și coordonat, Romgaz și OMV Petrom și-au redus producția. Ba chiar au fost scutite, prin lege,de obligația de a înmagazina gaze în depozitele subterane, pentru iarnă. În favoarea cui au fost aceste reduceri? Păi au crescut masiv importurile de la Gazprom și vor crește la ceruri la iarnă. La finalul primului trimestru, Gazprom raportase o majorare a exporturilor de gaze către România cu 90,4% (sursa: AICI), la mijlocul lunii aprilie una cu 115,5% (sursa: AICI), pentru ca la finalul lunii aprilie creșterea să ajungă la 138,9%. Iar pe fundul Mării Negre zac 200 de miliarde de metri cubi de gaz, de care toți guvernanții noștri au uitat cu desăvârșire. Mult timp ne-a tot amăgit Klaus Iohannis că gazele nu se extrag din cauza lui Liviu Dragnea, dar iată că Dragnea este încarcerat/eliberat de peste doi ani și noul guvern liberal (mai apoi liberalo-usr-ist) nu a mutat nici măcar un centimetru vreo hărtie pentru începerea acelei exploatări. Și Klaus Iohannis și Ludovic Orban și Florin Vasile Cîțu și Virgil Popescu se fac că nu văd că, de fapt, OMV-ul lor drag nu are de gând să extragă vreodată gazele din zăcământul Neptun Deep. Pentru cine guvernează, în acest caz, guvernul României?

Ni se spune și ni se repetă cu asupra de măsură că avem o creștere economică record, că suntem printre campionii din Uniune la creștere economică. Este adevărat că, în ultimii 14-15 ani am făcut, ca ansamblu economic, un salt fabulos de la 52% din nivelul mediu al UE de PIB/locuitor tocmai la 72% din același nivel mediu, la paritatea puterii de cumpărare. Ceea ce, ne pune, într-adevăr în poziția fruntașă în estul Europei privind rapiditatea avansului economiei. Dar de ce nu se regăsește această creștere și pentru români? 31 din 100 de români se află în risc de sărăcie și de excluziune socială, plasându-ne pe locul doi, după Bulgaria, în Uniune:

Sursa: AICI

Un sfert dintre români (23,8%) se află în zona de risc a sărăciei veniturilor, pe primul loc în Uniunea europeană. Unul din șapte români (14,5% ) se află într-o stare de deprivare materială severă, fiind pe locul trei din UE după bulgari și greci (sursa: AICI).

Și să nu credeți că ponderea mare a săracilor este de neocolit pentru țările estice ale Uniunii: cehii au cei mai puțini oameni în risc de sărăcie (doar 12,5%, o treime din ponderea aceleiași categorii la noi), urmați fiind de sloveni. Și în cazul ponderii celor în risc de sărăcie a veniturilor, tot cehii stau cel mai bine din UE (doar 10,1%). Și nici slovacii nu stau rău la acest indicator, cu 11,9%, nici slovenii cu 12 % și nici chiar ungurii (12,3%, de două ori mai puțini decât la noi). De altfel, doar 2,7% dintre cehi suferă de deprivare materială severă...

Toate aceste cifre ne arată, cu claritate, faptul că românii nu beneficiază decât într-o foarte mică măsură, de rezultatele creșterii economice.

La ce bun să mai crească economia dacă o treime dintre români rămân la limita sărăciei? Pentru cine guvernează, în acest caz, guvernul de la București?

Ni se spune că nu sunt suficienți bani pentru pensii, pentru că sunt prea mulți pensionari și prea puțini salariați care să îi susțină. Dar, ce să vezi, în Italia se află peste 1,1 milioane de români, conform statisticilor italiene. Unul din cinci străini rezidenți în Italia este român:

Sursa: AICI

Țineți minte când se bătea Iohannis cu pumnul în piept că se luptă pentru dreptul românilor de a rămâne în Marea Britanie? Ei bine, iată că i-a ieșit: peste 1 milion de români au cerut rezidență acolo până acum:

Sursa: AICI

Nu cred că ar mai fi cineva surprins să afle că și în Spania se găsesc peste 1 milion de români:

Sursa: AICI

Și evident, vreo 800.000 de români se află și pe tărâmul Angelei Merkel (sursa: AICI).

Ei, o fi frumoasă libera circulație a persoanelor prin Europa, dar cum să ai pensii decente dacă propriul guvern își împinge cetățenii să plece din țară? Cine să contribuie la plata acestor pensii? Deci, încă o dată mă întreb: în favoarea cui lucrează guvernul de la București, în acest caz?

Eu zic, oameni buni, că a sosit vremea să nu mai cădem pradă propagandei politicianiste și să ne punem serios întrebarea dacă nu cumva obiectivul fiecărui guvern nu ar trebui să fie bunăstarea românilor și nu niște teme abstracte, precum schimbările climatice, „reforma”, „liberalizarea” sau salvarea statelor eșuate.

Până la urmă, de ce să guvernezi dacă nu guvernezi pentru binele națiunii tale, ci pentru obiective globale? De ce nu te duci să candidezi la ONU sau la alt organism dacă te preocupă mai mult „reforma” și „liberalizarea” decât viața copiilor, bătrânilor și bolnavilor din propria ta țară?

Citește și alte articole publicate de Petrișor Peiu pe Spotmedia.ro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇