Haos în sistemul de apărare. Armata a găsit drona din 2 august, cea pe care a evitat s-o caute vreme de 5 săptămâni

Încălcarea repetată a spațiului aerian și terestru de către aparatele rusești de zbor fără ca autoritățile din România să reacționeze a creat o criză majoră pe frontiera estică a NATO.

Sunt indicii că forțele militare din țara noastră au tratat cu superficialitate apărarea granițelor, expunând locuitorii mai multor sate din nordul Deltei la pericolele provocate de război.

Președintele și Guvernul fac eforturi să recâștige încrederea partenerilor din NATO și să detensioneze relațiile cu Ucraina, după ce oficialii acestei țări au dat publicității dovezi pe care reprezentanți ai României încercau să le ascundă de ochii opiniei publice.
Haos în sistemul de apărare. Armata a găsit drona din 2 august, cea pe care a evitat s-o caute vreme de 5 săptămâni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Printr-o declarație de presă surpriză, Klaus Iohannis a anunțat sâmbătă, 9 septembrie, că resturile unei a doua drone au fost descoperite pe teritoriul României după ce vreme de săptămâni a păstrat tăcerea asupra amenințărilor provocate de raidurile Rusiei la gurile Dunării.

„Identificarea astăzi de către autoritățile române…, în proximitatea frontierei cu Ucraina, de noi fragmente de dronă, similară cu cele folosite de armata rusă, indică faptul că a avut loc o încălcare absolut inacceptabilă a spațiului aerian suveran al României, stat aliat NATO, cu riscuri reale la adresa securității cetățenilor români din zonă. Condamn cu fermitate acest incident provocat de atacurile rusești la porturile ucrainene de la Dunăre!”, a declarat președintele țării.

HartaCeatalchioiPlauru2Drone

Anunțul e surprinzător prin faptul că, în noaptea de 8-9 septembrie, înainte de anunțul șefului statului, n-a mai avut loc niciun raid al forțelor ruse asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. 

Ultimul, dintr-o serie de cinci atacuri consecutive, s-a desfășurat în data de 7 septembrie, atunci când dronele rusești au lovit depozite de cereale și de combustibil din Chilia Nouă, Ucraina.

ADVERTISING

Apar, misterios, noi resturi de drone

„Sâmbătă, 9 septembrie, militari din Forțele Navale Române, dislocați pentru misiuni de cercetare în zona localității Plauru, județul Tulcea, au executat activități de căutare în aria de responsabilitate, ca urmare a primirii unor informații de la autoritățile locale, transmise prin comenduirea garnizoanei Tulcea, cu privire la posibila existență a unor elemente de dronă la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării.

„În urma executării cercetării în teren, au fost descoperite fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Zona a fost securizată de militari, iar elementele descoperite vor fi ridicate pentru analiză și expertizare tehnică”, se mai precizează în raportul armatei.

Annual meeting of the defense ministers of the SED
BUCUREȘTI. Angel Tîlvăr (PSD), un ministru greu încercat în aceste zile de lupta cu dronele rusești pierdute, regăsite ca prin minune - Foto: Hepta.ro

În mod misterios, la trei zile după ce Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, recunoaște că pe teritoriul României a explodat o dronă rusească, Guvernul vine și anunță că a descoperit resturile alteia deși, între timp, n-au mai fost atacuri.

În mod logic, singura posibilitate e aceea că ne aflăm în fața unei violări a spațiului aerian și terestru al României înainte de data de 6 septembrie.

Până la acea dată, în repetate rânduri, autoritățile din România au dat asigurări că astfel de incidente nu s-au întâmplat. Din două una, ori au știut și au mințit în mod premeditat populația, ori în sistemul de apărare din țara noastră haosul e atât de mare, încât teritoriul și spațiul aerian al României nu pot să fie monitorizate și protejate.

În ambele situații, ne aflăm într-un moment de criză instituțională profundă.

S-a investigat. Nu s-a găsit nimic

În data de 2 august, la ora două noaptea, portul Izmail a fost atacat de zeci de drone rusești. 

Cei peste o mie de locuitori din nordul Deltei au fost înspăimântați de atacul care a ținut câteva ore. 

A fost primul dintr-o lungă serie care durează de 5 săptămâni și care s-ar putea să continue cel puțin până la sfârșitul lunii octombrie, atunci când depozitarea și transferul cerealelor se vor încheia într-o mare măsură.

Conform declarațiilor martorilor, atunci, în noaptea de 1 spre 2  august, cel puțin o dronă a intrat și a explodat pe teritoriul României, dar la fel cum s-a întâmplat și la atacul din 4 septembrie, autoritățile au negat vehement.

„Dormeam. M-a trezit un bâzâit puternic. Drona a trecut pe deasupra casei, zgâlțâindu-se din temelii. Un geam s-a spart”, a povestit Marius Nicolae Tănase, 21 de ani, fermier, pentru Spotmedia.ro.

KODAK Digital Still Camera
PLAURU, TULCEA. Marius Nicolae Tănase a descris traiectoria dronei din data de 2 august care a pătruns pe teritoriul României - Foto: Spotmedia.ro

A doua zi după atacul din 2 august, nimeni din administrația centrală nu s-a deplasat la Ceatalchioi, Tulcea, și nici nu a luat legătura cu primăria.

Reacțiile celor din Guvern au apărut abia după ce Tudor Cernega, edilul localității, a dat o declarație la TV, preluată de întreaga presă.

„Ministerul Apărării Naționale s-a autosesizat cu privire la informațiile transmise joi, 3 august, în spațiul public de reprezentanții autorităților comunei Ceatalchioi, județul Tulcea, referitoare la suspiciuni de cădere accidentală pe teritoriul României a unor părți dintr-o dronă implicată în atacurile executate în 2 august de Federația Rusă împotriva infrastructurii portului ucrainean Izmail”, se arată într-un comunicat oficial.

„O echipă de specialiști din cadrul Forțelor Aeriene Române s-a deplasat în cursul acestei zile la fața locului pentru a investiga situațiile semnalate. Până la acest moment, nu au fost identificate elemente concrete care să probeze ipotezele vehiculate”, se arată în raportul realizat de Ministerul Apărării.

Și timp de o lună și o săptămână nu s-a mai întâmplat nimic, până când, surpriză, se anunță descoperirea resturilor unei a doua drone.

Cetățenii din Plauru, ignorați de militari

Problema e că armata nu face nicio referire la faptul că a doua dronă găsită abia acum e cea care a căzut în data de 2 august. 

Surse credibile de la fața locului au confirmat pentru Spotmedia.ro că noile resturi aparțin aparatului de zbor filmat atunci și care a trecut razant peste casele mai multor săteni din Plauru.

VIDEO. Filmare din 2 august cu raidul rușilor asupra portului Izmail și zgomotul făcut de drona care intră pe teritoriul României

La acea dată, mai mulți săteni au declarat în fața autorităților că au văzut explozia și că știu locul în care a căzut drona rusească, dar li s-a cerut să păstreze distanța și să nu facă declarații pentru că zona respectivă e sub jurisdicție militară.

În acest moment nu e clar dacă militarii români au descoperit de atunci resturile dronei și au păstrat tăcerea despre ce au aflat sau au făcut o investigație de mântuială, încercând să nu găsească nimic. Certe e că, brusc, au reluat căutările.

Pentru a restabili, cât de cât, încrederea cetățenilor în instituțiile statului, în general, și în Forțele Armate, în special, ar fi de așteptat ca investigația declanșată de Ministerul Apărării să facă lumină în acest episod care a avut un impact major asupra opiniei publice.

O situație neplăcută

„…forțe și mijloace ale Ministerului Apărării Naționale, din Forțele Navale, Forțele Terestre și din alte structuri au acționat cu echipe de cercetare în teren și cu dispozitive de supraveghere aeriană pe o suprafață de peste 80 de kilometri pătrați în zonele localităților Ceatalchioi, Plauru și Chilia Veche din județul Tulcea, și în județul Galați, pe malul românesc al Dunării, în proximitatea portului Reni din Ucraina. De asemenea, Forțele Navale execută cu nave fluviale, misiuni de patrulare și monitorizare pe brațul Chilia al Dunării”, anunță un comunicat al Guvernului.

Ceea ce trebuia făcut de la început pentru protejarea teritoriului României se face abia acum după ce a izbucnit o criză majoră care a pus în pericol relațiile dintre România și Ucraina, provocând și o serie de discuții în interiorul NATO.

KODAK Digital Still Camera
CEATALCHIOI, TULCEA. Primarul Tudor Cernega a fost cel care a alarmat autoritățile centrale după atacul rușilor asupra portului Izmail din data de 2 august - Foto: Spotmedia.ro

Într-un fel, ultimele mesaje ale lui Klaus Iohannis au ca obiectiv eliminarea suspiciunilor populației cu privire la încălcările spațiului aerian și terestru de către Rusia.

Președintele României a fost pus într-o situație neplăcută de Guvern, care l-a obligat să nege violarea teritorială pentru ca, apoi, să revină și să recunoască faptul că s-a înșelat, situație care a știrbit mult din autoritatea președintelui și a armatei.

Nu trebuie uitat faptul că autoritățile din România au reacționat abia după ce oficiali ucraineni au dat publicității dovezi că aparate de zbor fără pilot ale Rusiei au trecut granița țării noastre, ceea ce a dus la o tensionare a relațiilor dintre București și Kiev.

În ultimele 48 de ore, liderii celor două țări fac eforturi pentru a reface apropierea politică dintre România și Ucraina, ambele state având nevoie de o colaborare excelentă pentru a face față atacurilor Rusiei. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇