Suntem țara cu cei mai mulți posesori de doctorate pe cap de locuitor. Și nu e abundență de doctori în medicină, fizică sau matematică, cât e belșug de doctori în probleme de apărare a țării, de informații și de poliție.
Dar tot nu par a fi destui, de vreme ce a trebuit să ne atragă atenția vecinii ucraineni că ne-a intrat în țară o dronă străină, că a explodat și că resturile sunt împrăștiate pe teritoriul României. Noroc că n-a rănit pe nimeni.
Nu-i asta o rușine pentru toți posesorii de doctorate în științe militare, în domeniul informațiilor sau cel polițienesc din țară? Iar rușinea este cu atât mai mare, cu cât mulți, foarte mulți din cei cu asemenea doctorate sunt suspectați de plagiat, acuzați de plagiat sau – cam puțini, ce e drept – dovediți de plagiat, condamnați și cu diplomele retrase.
E ca un făcut: aici sunt cei mai numeroși doctori din Uniunea Europeană și tot aici sunt cei mai mulți analfabeți din aceeași Uniune. Între aceste două extreme, ne găsim noi ceilalți, peste care pică, din când în când, o bucată de dronă.
Vor spune unii că da, au oamenii au doctorate în științe militare sau informații, au și masterate, primesc pentru asta un spor la salariu, dar – ca și în cazul azilelor groazei – nu scrie în fișa postului lor că ar avea obligația ca, printr-o anumită atribuție de serviciu, să urmărească dronele străine și să sesizeze atunci când acestea trec peste linia roșie.
Mi se pare nu știu cum ca, în asemenea situație gravă pentru țară, să-și spună punctul de vedere premierul, să se pronunțe și președintele, dar președintele Senatului, fost premier și el până mai ieri, astăzi omul nr 2 în stat, doctor în științe militare, să se comporte, cum se spune spune în limbaj francofon, cu je m’en fiche.
Cum am spus, domnul Nicolae Ciucă, militar prin vocație, este doctor în științe militare, distins astfel de către Universitatea Națională de Apărare Carol I, adică omul cel mai calificat să cerceteze, cumpănească evenimentele și să tragă concluzii cât se poate de profesioniste. Dar nici vorbă!
Știți cu ce mi se pare că seamănă asta? Asta mi se pare a semăna cu cazul femeii care năștea pe trotuar, asistată de șoferul ambulanței, în timp ce doctorul ședea liniștit în biroul său și bea cafea, motivat de faptul că el nu e de specialitate și nici nu are vreo atribuție de serviciu pentru cazul când cuiva îi vine chiar atunci momentul să nască.
Poate gândesc greșit, dar mi se pare că, așa cum un medic are obligația morală să intervină atunci când cineva leșină pe stradă, din senin, tot așa și un doctor în științe militare ar trebui să se pronunțe, atunci când pe teritoriul țării cad bucăți din armamentul unei puteri vecine.
Când ești doctor în științe militare, ai datoria morală să-l tragi de mânecă pe cel care gafează în domeniul unde te pricepi mai bine ca el. Nu vi se pare?
Mi-aș mai permite și alt exemplu. Sunt inginer și lucram într-o centrală industrială, înainte de 1990. Fiecare fabrică avea câțiva ingineri tehnologi care soluționau defecțiunile sau dificultățile inerente activității. Dar, în centrală, existau chimiști cu multă experiență, iar unul dintre ei avea titlul de doctor. Era venerat. Asta pentru că, atunci când alții nu aveau soluție, el găsea rezolvare.
Era deasupra tuturor nu pentru diploma sa de doctor, ci pentru că se dedicase cercetării și studiului, pentru că știa cam ce poate interveni și cam cum trebuie procedat atunci când intervenea ceva neprevăzut. Nu am cuvinte să explic respectul de care se bucura acest om printre ceilalți.
Să fim înțeleși, nu pot pune nicio clipă la îndoială bunele intenții ale generalului Ciucă sau iscusința sa pe câmpul de luptă, pentru care a și fost apreciat de altfel. Dar dacă nu-i pasă de momentul când undeva, peste gârlă de noi, explodează dronele, încep să mă întreb la ce folosește țării lucrarea aceea de doctorat, despre care zic unii că ar fi plagiată.
Oare, dacă lucrarea ar fi fost rodul sudorii care i-a curs pe frunte scriind, oare dacă a scris-o cu mâna domniei sale personal, oare dacă este pasionat de cele scrise, chiar ar fi stat indiferent față de un moment delicat sub aspect militar, apărut la hotare?
Iar întrebarea nu-l privește punctual numai pe generalul Ciucă. Aș pune aceeași întrebare oricărui doctor în științe militare, în domeniul informării sau cel al poliției, mai ales dacă există suspiciunea de plagiat. Și nu sunt puțini.
Aș aminti, de exemplu, de fostul premier Mihai Tudose, în prezent europarlamentar, dar și vicepreședinte al PSD, acolo unde șeful politic al domniei sale, domnul Marcel Ciolacu, a cam dat-o în bară în problema dronei rusești.
Domnul Ciolacu nu este doctor în științe militare, nu este doctor în nimic, nu-i putem pretinde mai mult decât poate, dar pentru ce îl are el în dreapta sa pe vicepreședintele Tudose? Nu pentru ca să-l consilieze pe el cel pregătit în materie, doctorul în științele militare Mihai Tudose?
Oare pentru ce i-a conferit lui Tudose acest titlu Academia Națională de Informații, nu ca să se pronunțe competent și doct, atunci când este cazul și ori de câte ori se simte o primejdie la hotarul țării? Și nu cred că se îndoiește cineva cu privire la primejdia semnalată de dronele străine pe teritoriul nostru.
De fapt, Tudose și Ciucă sunt două cazuri aleatorii. Nu vă va veni să credeți, dar numărul lor este imens, așa cum susține ziarista de investigații Emilia Șercan: "La noi sunt 1.500 de doctori făcuţi doar în timp de 15 ani, de aceste trei universităţi (Universitatea Naţională de Apărare, la Academia de Poliţie şi la Academia Naţională de Informaţii a SRI – n.red.), iar mulţi dintre ei sunt plagiatori”.
Și iarăși mă întreb, ca la început: au ucrainenii mai mult de 1.500 doctori în specialitățile citate, de reușesc să descopere „din prima” ce drone cad pe teritoriul României, sau te pomenești că specialiștii lor n-au avut timp să se ocupe de doctorate, dar sunt axați perfect pe problemă?
Tot ziarista Emilia Șercan susținea că în lumea civilizată există o singură universitate care acordă doctorate în ştiinţe militare: în Bulgaria. Noi avem trei.
Nu este în intenția celor de față să nege utilitatea susținerii lucrărilor de doctorat în orice domeniu, inclusiv cel militar, cel de informații sau de poliție. Orice cercetare, orice studiu, orice aprofundare a cunoștințelor nu poate fi decât benefică. Dar este o distanță uriașă între cercetare și mimarea cercetării doar pentru satisfacerea orgoliilor sau crearea privilegiilor – îndemnizații, titluri, accesul la funcții universitare și nu numai.
Ajungem la situația ridicolă cu cei 1.500 posesori de doctorate în domeniul militar, polițienesc sau de informații, pe care ai zice că nu-i interesează un incident grav de la graniță și lasă sarcina pe umerii specialiștilor fără super-diplome sau chiar a vecinilor ucraineni, față de care ne-am cam făcut de băcănie cu doctorii noștri.
Aș pune cazul și într-un alt context. România are probleme grele cu bugetul țării, puternic dezechilibrat în a doua jumătate a anului. Guvernul dă din colț în colț să găsească surse de finanțare fără să ajungă la austeritate. Poate că ar fi cazul ca, în contextul reducerii cheltuielilor, programul de doctorate în domeniile de care vorbim și care cu acest prilej s-au demonstrat fără folos să fie drastic restructurat.
Nu-mi permit să sugerez soluții. Dar pregătirea fiecărui candidat la doctorat înseamnă o cheltuială, bani care, dacă nu aduc folos, înseamnă că s-au dat de-a azvârlita direct pe apa Sâmbetei, doar pentru privilegiile clienților politici.