Ce poate să facă România ca să țină Rusia departe de graniță? Cinci greșeli grave de comunicare și exemplul Finlandei Interviu

Ce poate să facă România ca să țină Rusia departe de graniță? Cinci greșeli grave de comunicare și exemplul Finlandei <span style="color:#990000;">Interviu</span>

Cetățenii spun că au probleme, că văd anumite lucruri care nu sunt ok, ei semnalează, iar statul nu face absolut nimic cu informația aceea și, oricum, nu le dă sprijin. Finlanda are în conceptul său de securitate națională colaborarea între stat și societate – o țară care și-a conceput strategia de securitate știind că principalul pericol este Rusia. Și noi ce facem? Ignorăm cetățenii. Le spunem să tacă.

Oana Marinescu, consultant comunicare strategică, analizează, într-un interviu acordat SpotMedia.ro, care au fost marile erori de poziționare și comunicare ale autorităților române, cu președintele Klaus Iohannis vârf de comunicare, în chestiunea dronelor, de acum, ale căror bucăți au fost găsite pe teritoriul țării noastre.

Privind retrospectiv, care au fost erorile pe care autoritățile le-au făcut în ceea ce privește chestiunea dronei căzute pe teritoriul României?

Prima greșeală e că nu au căutat drona. Și nu doar pe cea care a căzut săptămâna trecută. Nu par să fi căutat ca lumea în zonă, deși localnicii spun de mai multă vreme – au fost citați prima oară într-un reportaj din New York Times, în august – că zboară dronele pe-acolo. Oamenilor li s-a spus că se înșală.

Eu nu sunt specialistă în securitate și în culegere de informații, însă nu pot să nu mă întreb cum e posibil ca statul român să nu acopere informativ zonele de la granița cu Ucraina și de la gurile Dunării, cu atât mai mult când Rusia își concentrează atacurile atât de aproape de frontiera țării și, implicit, a alianței din care facem parte, NATO?

Cum e posibil să nu știi ce se întâmplă în perimetrele acelea? Desigur, avem foarte mulți absolvenți de doctorate în securitate națională și ei ar putea să explice abordarea aceasta.

ADVERTISING

Revenind la întrebarea dumneavoastră, a doua mare eroare este că autoritățile au negat vehement existența dronei, înainte să aibă vreo certitudine. În era geolocalizării, nu poți să ai certitudini dacă trimiți „doi băieți tineri cu un duster alb”, așa cum am aflat de la un localnic citat într-un reportaj Hotnews, care au plecat după câteva minute.

Găsesc jurnaliștii locul unde a căzut, prin măsurători, iar primarul din Plauru ia la pas terenul, tocmai pentru că îl cunoaște foarte bine, și dă de dronă. Așa că, în loc să culegi informații în mod corect și să gestionezi situația, tu, statul român, ești pus în defensivă, te faci de râs și acutizezi criza.

Este o regulă în comunicarea de criză: mesajul este ponderat câtă vreme există riscul schimbării situației sau nu ai siguranța pe fapte. Asta înseamnă, câtă vreme situația e „fluidă” - ca să-l citez pe președintele Iohannis cu descrierea contextului – nu dai verdicte.

Însă am constatat că MApN a comunicat greșit interinstituțional – informându-l eronat pe șeful statului – și public. Putem presupune că au comunicat la fel de eronat și în relația cu partenerii din NATO. Am dubii că nu au fost întrebări pe canale diplomatice sau direct pe canalele de comunicare cu NATO cu privire la drona aceea, mai ales că ucrainenii spuneau de câteva zile că a căzut, prin vocea ministrului lor de Externe.

Urmează a treia greșeală de comunicare: primul mesaj dat de șeful statului, prin care acesta a negat existența dronei sau a vreunei piese, a transmis clar că vrea să „liniștească populația”, că „am verificat absolut tot” și că „avem control total asupra spațiului nostru național”. Declarația a fost în termeni foarte fermi.

ADVERTISING

Doar că la câteva minute după ce a făcut-o, dacă sunt adevărate declarațiile oficialilor MApN, au găsit indicii legate de existența dronei. Dacă situația ar fi fost gestionată corect din perspectiva comunicării, șeful statului ar fi trebuit să folosească o formulă nuanțată, cum ar fi „până la această oră, din informațiile obținute de pe teren, nu se confirmă faptul că ar fi căzut o dronă pe teritoriul României”.

Dacă voia să transmită un mesaj despre cum este păzit spațiul aerian putea să o facă, trimițând la felul în care se face, nu la rezultat. De asemenea, dacă autoritățile române ar fi căutat drona cu adevărat, ar fi trebuit să spună faptul că operațiunile de căutare continuă.

Dar șefului statului pare să îi placă să dea declarații de liniștire a populației prin care ce afirmă el depășește cu mult puterile unui președinte: la fel a făcut și când ne-a anunțat ziua din care s-a încheiat pandemia, dar oamenii au continuat să se îmbolnăvească și să moară. Poate nu vede ce impact și ce sens au cuvintele pe care le utilizează, în puținele situații când vorbește.

În acest context, deplasarea ministrului Apărării la Plauru mie mi s-a părut ridicolă, ca imagine. Nu știu ce valoare putea să aducă din punct de vedere operativ. Politic, înțeleg de ce s-a dus acolo. Probabil propaganda de partid poate folosi acele imagini sau au crezut că pot bloca un atac că nu s-ar ocupa de criză.  

Au făcut și ceva bine: MApN și ministrul Apărării au recunoscut public că au găsit drona și apoi au încercat cumva să explice bâlbele. Nu mi-e clar cine a găsit-o, par să fie în concurență cu primarul din Plauru, care povestește cum s-a dus în desișul potrivit și în două ore a găsit-o.

ADVERTISING

Însă apoi apare altă problemă, a patra. Presa a relatat că ar fi aflat de dronă marți după ora 17, dar pe președinte l-ar fi informat abia pe la ora 22. Dacă este adevărat, e o mare greșeală. Cum să stai cu informatia asta aproape 5 ore, după ce șeful statului a spus public contrariul și în condițiile în care în România se desfășura un summit regional, în marja căruia au loc diverse întâlniri și discuții cu oficiali străini. Credeți că aceștia nu au întrebat de dronă?

Dintr-o perspectivă de comunicare, dacă ar fi pregătit mai atent cine iese în public pe subiect (în mod normal, în criză iese un singur purtător de mesaj), poate aveau și coerență de mesaj și nu se mai afla de acest hiatus, care consolidează imaginea de dezordine.

A cincea greșeală este legată de declarația președintelui Iohannis la Summitul celor Trei Mări, a doua zi după ce negase existența dronei.

Șeful statului a vrut să comenteze subiectul în conferința de presă și a spus că, „dacă se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situație ar fi complet inadmisibilă și o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale ale României, stat aliat NATO”.

Termenii folosiți sunt foarte duri. La așa termeni, ajungi să te întrebi ce va face România dacă se confirmă că sunt bucăți de dronă rusească. Nu mai e nicio nuanță aici, nu mai e lăsat spațiu. Și totuși suntem într-o situație delicată, la granița unui război periculos.

Ca să înțelegeți diferența dau două exemple. În 2015, când Turcia a considerat inadmisibil comportamentul Rusiei, a doborât un avion rusesc care intrase timp de 12 secunde în spațiul său aerian. Rusia a înțeles mesajul. Nu a mai trimis avioane în spațiul aerian turcesc. Poate România să facă ceva pentru ca Rusia să-și zboare dronele mai departe de granița noastră?

Al doilea exemplu îl putem vedea în cum s-a poziționat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în fața Parlamentului European: "Nu avem nicio informaţie care să indice un atac intenţionat din partea Rusiei şi aşteptăm rezultatul investigaţiei aflate în desfăşurare". Cred că este o mare diferență între „un incident” și „un atac intenționat”, sau alte operațiuni militare intermediare. Și cred că și comunicarea trebuie adaptată la aceste nuanțe operative.

A compensat în schimb răspunsul SUA care a anunțat, prin ministrul de externe și prin ambasadoarea sa în România, trimiterea de avioane F-16, pentru a consolida operațiunea de supraveghere a spațiului aerian. Este genul de demers care intră în categoria descurajării și atrage atenția Rusiei că, la Dunăre, nu e doar România care nu găsește sau nu vrea să găsească dronele, ci mai sunt și SUA și partenerii NATO.

Cine trebuie, în astfel de cazuri care angajează România și pe plan extern, să comunice? Pentru că în acest caz specific, comunicarea s-a plimbat între președinte și ministrul Apărării.

În mod normal, ar fi trebuit să-și stabilească niște roluri, cine comunică, în ce situație și ce spune. Să ridici comunicarea la nivel de șef de stat înseamnă că e o situație foarte gravă, mai ales dacă și dă un mesaj atât de încruntat. Pe de altă parte, nici nu putea președintele să nu zică nimic, mai ales că ieșea în fața presei la summit.

Așa cum văd eu lucrurile din exterior și fără să am acces la informații cheie, aș spune că ideal ar fi fost să lase gestionarea crizei la nivelul MApN, câtă vreme sunt doar incidente, iar la nivelul președintelui să rămână poziționarea României ca stat și relația cu Secretarul General al NATO și cu omologi.

În parte poate că au făcut asta, dar preferința a fost pentru un mesaj din categoria a ce numesc eu „țâfnă diplomatică”. Cred că mesajul ar fi trebuit să fie diferit, mai echilibrat, și să arate și un pic de empatie și înțelegere pentru oamenii din localitate. Asta nu înseamnă că ar fi trebuit să ne spună iar „urmăresc cu îngrijorare”.

Cum se face, în astfel de cazuri, limitarea pagubelor? De fapt, care sunt consecințele acestei situații și cum se pot ele repara?

Cea mai bună limitare a pagubelor este prevenția. Adică să nu spui prostii în criză. E foarte ușor să spui prostii în criză, pentru că asta e natura situației și nu ai control. Însă dacă ei se bâlbâie așa pentru o dronă cazută la marginea lumii, la ce să ne așteptăm dacă are loc o criză mai mare?

După părerea mea, intrarea cel puțin a unor drone în spațiul aerian românesc era de anticipat. Ar fi trebuit să aibă scenarii de criză, nu doar pentru situația asta, ci pentru multe altele. Ele trebuie imaginate și toți pașii comunicării și o parte din mesaje trebuie construite în avans.

Problema este că MApN și cei cărora le-a transmis primarul din Plauru de la început că pe-acolo cad drone au încercat să mușamalizeze situația. Nu știu de ce.

Eu cred ca asta e adevărata cercetare care ar trebui făcută: cum e posibil să primești astfel de informații din teren, din apropierea unei zone de război, iar tu să nu le verifici cu adevărat? Păi dacă suveranitatea națională pe care o tot invocă președintele e atât de importantă, trebuia să cauți dronele ca lumea de la început. Altfel, nu ai credibilitate. Doar țâfnă și aroganță.

Ipoteza mea este că aici este și consecința proastei relații dintre stat și cetățean.

Cetățenii spun că au probleme, că văd anumite lucruri care nu sunt ok, ei semnalează, iar statul nu face absolut nimic cu informația aceea și, oricum, nu le dă sprijin. Acesta este modelul de funcționare a autorităților noastre în majoritatea cazurilor și tot mai des în ultima vreme.

De asemenea, s-au obișnuit să ignore semnalele din presă, pentru că s-a diminuat responsabilitatea publică. Ca să înțelegeți diferența, Finlanda are în conceptul său de securitate națională colaborarea între stat și societate, incluzând aici cetățenii, mediul universitar, companiile, ong-urile. O țară care și-a conceput strategia de securitate știind că principalul pericol este Rusia. Și noi ce facem? Ignorăm cetățenii. Le spunem să tacă.

Dintr-o perspectivă de imagine și comunicare, fiecare decizie pe care o iau autoritățile are un impact în relația cu stakeholder-ii săi – adică cu grupurile interesate – și, implicit, se traduce printr-o anumită imagine, o anumită reprezentare cu privire la România.

În criza din Ucraina, statul român are foarte mulți stakeholderi, atât în țară – cetățeni, organizații, instituții, companii, presă – cât și în străinătate – partenerii din NATO și UE; NATO, UE și alte instituții internaționale direct interesate de război; Rusia, cu care relația e de adversitate și reprezintă un pericol de securitate națională pentru România, și partenerii ei; Ucraina; fiecare țară care are propria poziție cu privire la agresiunea rusă din Ucraina.

Or, în aceste condiții, dacă zboară sau nu o dronă rusească printr-un sat uitat de lume din România are importanță la nivel internațional.

Fiecare dintre acești stakeholderi procesează informația cu privire la comportamentul României (la nivel de acțiune, de decizie și de comunicare) și va ține cont de ea în poziționările viitoare.

La nivel extern, este posibil ca această alba-neagra cu drona – în stilul românesc – să ne fi lipit (încă) o etichetă de vulnerabilitate. Desigur, dacă a reprezentat vreo noutate. La nivel intern, nu este o noutate decât parțial, din păcate. Încrederea românilor în statul român este scăzută. Reprezentanții săi tratează constant cetățenii și societatea cu dispreț, netransparență, lipsă de informație și lipsă de responsabilitate  publică.

Comportamentul acesta al statului român se acutizează în criză, așa cum am văzut și în pandemie și de când a început războiul din Ucraina. De asta oamenii nu au încredere și consideră că sunt mințiți. Ce este nou este că acum a dat-o în bară în public și armata, care are un capital de încredere un pic mai bun față de celelalte instituții. Probabil mulți vor spune „toți sunt o apă și-un pământ”, „toți mint”, „nu ne apără nimeni”.

Astfel de pagube sunt dificil de reparat. Este greu să recâștigi încrederea, chiar dacă o pierzi ușor. Cel mai mare risc este legat de cine va profita de acest nou eșec al statului român față de cetățenii săi.

Un al doilea risc poate fi văzut dacă ne uităm la întreaga situație din unghiul rezilienței post-criză. Există aceste abordări noi, care spun că o societate este mai rezilientă și își revine mai ușor după o criză sau un conflict, dacă există o colaborare bună cu partea civilă, cu cetățenii și comunitățile. Ca să ai așa ceva, trebuie să începi colaborarea din timp. Nu te duci în mijlocul crizei sau după criză printre oameni și le dai ordine ce să facă, iar apoi îi cerți că nu au făcut. Așadar, dacă localnicii spun că văd drone într-un sat la marginea lumii, care este lângă zona de conflict, te duci și stai acolo să vezi ce se întâmplă până ai siguranța ca poți face o evaluare corectă. Așa oamenii aceia văd că îi asculți și încerci să te ocupi și de ei. Așa le poți da și lor un ghidaj ca să se protejeze cumva: oamenilor acelor le este teamă că le cad dronele pe case, că-și pot pierde viața. Ei trăiesc deja într-un stres suplimentar din cauza războiului. Doar așa vei avea șansele celei mai bune colaborări benevole. Statul român nu a învățat încă lecția aceasta și asta se vede în felul în care gestionează crizele și situațiile de urgență în general.

Altfel, șansa poate fi că, dacă au văzut aliații ce facem la Plauru, să înceapă să facă un pic de micro-management cu noi, ca să ne păzim granițele și suveranitatea un pic mai bine și în realitate, nu doar pe Twitter și în declarații publice și să ne cultivăm un pic mai bine reziliența societală.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇