De ce presupusul organizator al atentatelor din 11 septembrie nu a fost judecat în 25 de ani. Procesul s-ar putea să nu aibă loc niciodată

De ce presupusul organizator al atentatelor din 11 septembrie nu a fost judecat în 25 de ani. Procesul s-ar putea să nu aibă loc niciodată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

La 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, Khalid Sheikh Mohammed, acuzat că a conceput și coordonat atacurile care au ucis aproape 3.000 de oameni, nu a fost încă judecat.

El este închis de două decenii la centrul de detenție militară de la Guantánamo Bay. Un judecător a stabilit recent începerea procesului pentru 5 iunie 2028, însă unii dintre avocații care cunosc dosarul se îndoiesc că acesta va începe atunci sau că va ajunge vreodată la un verdict.

Cauza a rămas blocată într-un labirint juridic provocat în mare parte de torturile la care Mohammed a fost supus după capturarea sa în Pakistan, în 2003, arată o analiză publicată de Associated Press.

Procesul bate pasul pe loc de ani întregi pentru că instanța trebuie să stabilească dacă probele și declarațiile obținute după torturarea lui Mohammed pot fi folosite împotriva sa. „Totul este contaminat de politică și de lipsa tragerii la răspundere pentru tortură”, spune Joshua Dratel, avocat care a contribuit la asigurarea reprezentării juridice a lui Mohammed.

Rushes from 911 attacks, footage from street level

Mărturisirea făcută FBI nu poate fi folosită

La sfârșitul lunii august, judecătorul militar care a stabilit termenul din 2028 a decis că procurorii nu pot folosi o presupusă mărturisire dată de Mohammed agenților FBI în 2007.

ADVERTISING

Judecătorul a considerat că declarațiile sunt afectate de tratamentul la care fusese supus anterior în închisori secrete ale CIA. Khalid Sheikh Mohammed a fost torturat inclusiv prin waterboarding, tehnică ce simulează înecul.

Un raport al Senatului american arată că el a fost supus la 183 de sesiuni de waterboarding în perioada în care s-a aflat în custodia CIA.

Hotărârea complică dosarul acuzării. Guvernul american a decis să nu o conteste, în parte pentru că un apel ar fi putut întârzia și mai mult procesul.

Mohammed a fost adus la Guantánamo pe 5 septembrie 2006, după mai bine de trei ani petrecuți în centre secrete de detenție din alte țări.

Acordul care l-ar fi scăpat de pedeapsa cu moartea

O posibilă ieșire din impas a apărut în 2024. Khalid Sheikh Mohammed și doi dintre coacuzații săi au acceptat să pledeze vinovați în schimbul închisorii pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate. Acordul ar fi eliminat pedeapsa cu moartea și ar fi evitat un proces lung și incert.

La numai două zile după anunțarea înțelegerii, ministrul american al Apărării de la acea vreme, Lloyd Austin, a retras-o, susținând că o hotărâre atât de importantă trebuie luată chiar de el.

Au urmat noi dispute în instanță. Judecătorii militari au considerat inițial că Austin intervenise prea târziu, însă o curte federală de apel a decis, în 2025, că ministrul avea dreptul să anuleze acordul. Înțelegerea a fost astfel înlăturată definitiv, iar dosarul s-a întors la procedurile care preced procesul.

Familiile victimelor sunt împărțite. Unele ar fi acceptat condamnarea pe viață pentru ca dosarul să se încheie și pentru a obține mai multe răspunsuri despre pregătirea atacurilor. Altele insistă ca pedeapsa cu moartea să rămână posibilă.

Terry Strada, al cărei soț, Tom, a murit la World Trade Center, spune că familiile vor în continuare să vadă că se face dreptate. „Ne dorim foarte mult ca acest lucru să se încheie la un moment dat. Vrem să vedem că se face dreptate. Este la fel de important ca acum 25 de ani”, a declarat ea pentru AP.

Strada se opune oricărui acord care ar elimina posibilitatea condamnării lui Mohammed la moarte. Ea spune că ar prefera ca acesta să rămână închis pe termen nelimitat la Guantánamo decât să susțină o asemenea înțelegere. Femeia se teme că, dacă nu va fi executat, un viitor lider american ar putea accepta să-l elibereze în schimbul unor americani ținuți captivi în altă țară.

Sandra Sully Remembers Horror 9/11 Attacks 25 Years On | 10 News

Procesul civil, abandonat din cauza opoziției politice

În 2009, administrația Barack Obama a încercat să mute procesul într-o instanță civilă din Manhattan, la numai câteva străzi de locul unde se aflau turnurile World Trade Center.

Planul a întâmpinat imediat opoziție. Criticii au avertizat că Mohammed ar putea folosi procesul pentru a-și răspândi mesajele și că prezența sa la New York ar transforma din nou orașul într-o țintă. În cele din urmă, autoritățile au renunțat.

Cazul a rămas în sistemul comisiilor militare prin care sunt judecați suspecții de terorism deținuți la Guantánamo. Joshua Dratel susține că acest sistem s-a dovedit incapabil să funcționeze eficient și să rezolve numeroasele dispute legate de tortură, probe și drepturile acuzaților.

David Raskin, procurorul care ar fi trebuit să conducă acuzarea dacă procesul civil din New York ar fi avut loc, susține că acel caz s-ar fi încheiat cu o condamnare. În schimb, comisiile militare au fost paralizate de procese interminabile privind propria lor legalitate și propriile proceduri.

„Prevăd că nu va exista niciodată un proces finalizat în fața unei comisii militare pentru Mohammed și ceilalți acuzați în dosarul atentatelor din 11 septembrie”, spune Raskin.

Procesul este programat să înceapă pe 5 iunie 2028, dar avocații se îndoiesc că se va ajunge vreodată la un verdict.

G.P.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google