O țară NATO intră în „vizorul” nuclear al Rusiei. Amenințarea lansată de Kremlin

O țară NATO intră în „vizorul” nuclear al Rusiei. Amenințarea lansată de Kremlin
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Kremlinul amenință Lituania cu un răspuns nuclear, dacă această țară baltică va permite amplasarea pe teritoriul său a unor arme nucleare occidentale.

Avertismentul a fost lansat de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în timp ce Parlamentul de la Vilnius analizează eliminarea din Constituție a interdicției privind găzduirea armelor nucleare.

„Dacă pe teritoriul lituanian vor fi amplasate arme nucleare îndreptate împotriva noastră, atunci și teritoriul acestei țări va intra în vizorul armelor noastre nucleare”, a declarat Peskov, citat de agenția rusă RIA și de Reuters.

El a susținut că o asemenea decizie ar reprezenta „o cotitură foarte gravă în escaladarea tensiunilor”.

ADVERTISING

Lituania, membră NATO și UE, vrea să elimine până la sfârșitul anului interdicția constituțională privind amplasarea armelor nucleare și a bazelor militare străine pe teritoriul său. Modificarea trebuie aprobată cu o majoritate de două treimi, în două voturi separate ale Parlamentului.

Președintele Gitanas Nausėda și principalele partide parlamentare susțin schimbarea. Autoritățile lituaniene spun însă că nu există, în prezent, un plan concret pentru aducerea unor arme nucleare în țară. Eliminarea interdicției ar permite Vilniusului să reacționeze dacă situația de securitate se va deteriora.

ADVERTISING

Lituania se învecinează cu enclava rusă Kaliningrad și cu Belarus. După invadarea Ucrainei de către Rusia, țara și-a consolidat apărarea și pregătește infrastructura necesară pentru brigada germană care urmează să fie staționată permanent acolo din 2027, potrivit Reuters.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google