”Creierul” atentatelor de la 11 septembrie își recunoaște vinovăția și scapă de pedeapsa cu moartea

”Creierul” atentatelor de la 11 septembrie își recunoaște vinovăția și scapă de pedeapsa cu moartea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pakistanezul Khalid Sheikh Mohammed, considerat creierul atentatelor din SUA de la 11 septembrie 2001 şi deţinut în baza militară americană de la Guantanamo, a acceptat un acord de pedeapsă negociată, a anunţat miercuri Pentagonul.

Acest acord îi permite lui Khalid Sheikh Mohammed (KSM) să evite un proces în care risca pedeapsa cu moartea, în schimbul unei sentinţe de închisoare pe viaţă, precizează New York Times.

Un oficial american citat de Reuters sub protecţia anonimatului susţine că acordul înseamnă aproape sigur recunoaşterea vinovăţiei în schimbul eliminării riscului pedepsei cu moartea. Acesta a mai precizat că o sentinţă de închisoare pe viaţă este posibilă.

ADVERTISING

KSM este cel mai cunoscut deţinut în centrul de detenţie din Golful Guantanamo, care a fost deschis în 2002 de fostul preşedinte George W. Bush pentru a-i găzdui pe militanţii străini suspecţi după atacurile de pe teritoriul SUA de la 11 septembrie. Populaţia sa era de 800 de deţinuţi în perioada de vârf, dar acum au mai rămas 30.

Acordul îi implică şi pe doi coacuzaţi ai lui KSM, Walid Muhammad Salih Mubarak Bin Attash şi Mustafa Ahmed Adam al Hawsawi, deţinuţi şi ei de două decenii la Guantanamo.

ADVERTISING

Ei sunt acuzaţi de terorism şi de uciderea a aproape 3.000 de persoane în atentatele de la New York şi Washington.

Aceşti oameni nu au fost judecaţi, procedura care urma să-i aducă în faţa justiţiei fiind blocată în jurul întrebării dacă torturile pe care le-au suferit în închisorile secrete ale CIA afectează probele existente împotriva lor, scrie AFP.

Potrivit unui raport al Comisiei de informaţii a Senatului SUA din 2014, care viza utilizarea de către CIA a unor "tehnici de interogare intensivă", Mohammed a fost supus metodei numite "waterboarding" de cel puţin 183 de ori.

ADVERTISING

În martie 2022, avocaţii deţinuţilor au confirmat că au loc negocieri în vederea unui posibil acord de pedeapsă negociată, a cărui obţinere este mai probabilă decât un proces în faţa tribunalului militar de la Guantanamo.

Acuzaţii doreau în special să obţină garanţia că vor rămâne la Guantanamo şi că nu vor fi transferaţi într-un penitenciar federal pe continentul american, unde şi-ar fi petrecut timpul într-o celulă la izolare.

Liderul majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, a condamnat acordurile.

"Singurul lucru mai rău decât negocierea cu teroriştii este negocierea cu ei după ce sunt în arest", a precizat McConnell într-un comunicat, acuzând administraţia preşedintelui Joe Biden de "laşitate în faţa terorii".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇