Una dintre tehnicile clasice rusești, cea în care de altfel Vladimir Putin s-a specializat la începutul carierei lui de agent, este compromiterea generalizată, relativizarea, inducerea percepției că nimeni nu este curat ca lacrima, nevinovat absolut, lipsit de umori, păcate și remușcări omenești.
Asta este miza talk show-urilor de la televiziunile rusești, în care personajele sunt arătate în micile mizerii umane: nu trebuie să bagi mâna-n foc pentru nimeni, încrederea nu se investește, într-o mlaștină stăm cu toții.
Nu e o tehnică nouă, regimul putinist o reciclează din epoca stalinistă, când vinovăția universală era regula în societate și se manifesta pe deplin la schimbul de loturi din pușcării, în așa fel încât nu exista nimeni care să nu poată deveni un potențial pușcăriaș.
În formele maximale, apare kompromatul, în care Putin și-a specializat regimul și pe care l-a deprins, scrie Yves Hamant în volumul colectiv Cartea neagră a lui Putin (în curs de apariție în limba română, la Editura Humanitas), încă de când era agent al KGB-ului în Germania de Est. De altfel, „o dată kgb-ist, rămâi kgb-ist” face parte din folclorul rusesc.
Una dintre principalele operațiuni cu care se ocupă Putin în Germania de Est vizează marele târg industrial de la Leipzig, care se ținea la fiecare doi ani și servea drept „vitrină“ pentru lagărul socialist, povestește Hamant:
„Aici, se înghesuie zeci de oameni de afaceri occidentali aflați în căutare de contracte grase, dintre care Putin trebuie să‑i recruteze pe cei interesanți din punctul de vedere al tehnologiilor de vârf.
Se apucă să‑i „agațe“ după metode clasice: un batalion de tinere, toate dispuse să‑i distreze pe stimabilii afaceriști.
Pune sub cheie mai multe fotografii sugestive, care îi permit să intre într‑o „conversație asimetrică“, cunoscută mai degrabă sub numele de „șantaj sexual“.
Propensiunea lui Putin către ceea ce în limbajul KGB se numește kompromat poate fi urmărită departe în timp. Se pare chiar că a încercat să constrângă un profesor de medicină din RDG să‑i comunice informații asupra otrăvurilor letale care nu lasă nicio urmă, șantajându‑l cu documente pornografice”.
Kompromat-ul e forma maximală a tehnicii prin care oamenilor li se induce percepția că fiecare are ceva murdar în sertare. Nimeni nu e atât de alb pe cât ar vrea să pară, așadar.
Această tehnică pe care Kremlinul a cultivat-o cu meticulozitate în ultimele decenii cunoaște variații, una dintre acestea fiind vizibilă în România de câteva luni, de când Rusia, pe de o parte, și oportuniști politic, pe de altă parte, au lansat o serie de narațiuni menite să dea în vileag Ucraina. Le trec doar în revistă:
- Ucraina e la rândul ei stat agresor – chestiunea minorității române din Ucraina și a discriminării lingvistice;
- Ucraina îi prigonește pe preoții de etnie română;
- Ucraina face rău României, adâncind pe ascuns canalul Bâstroe.
Victima nu este, așadar, imaculată.
În forma cea mai abjectă, murdărirea victimei s-a produs în ceea ce nu numim experimentul Pitești, unde asupra victimelor opresiunii comuniste au fost aplicate metode de „reeducare”. Miza nu era atât coborârea morală a victimei, cât relativizarea crimei și normalizarea criminalului/torționarului/delatorului ca personaj social.
Tehnica a funcționat, dacă ne uităm la sondajele europene care arată că românii sunt printre națiunile UE cele mai puțin dispuse să ajute activ Ucraina.
Problema însă nu se limitează doar la propaganda și dezinformările manevrate de Kremlin și acoliții săi, ci la menținerea acestei zone de ambiguitate de la vârful politicii, în cazul Bâstroe fiind vorba chiar despre ministrul care ține chiar și rotativa în loc, fiind inamovibil: Sorin Grindeanu.
Este ministrul care a aruncat public în joc cazul Bâstroe și al intențiilor rău-voitoare ale Ucrainei, a publicat fotografii cu nave românești care nu erau primite să facă măsurători pe canal, a întreținut ambivalența și exact acele elemente ale tehnicii de compromitere: „chiar să fie victima moral inatacabilă?”.
După ce a alimentat această narațiune, ministrul a intrat în tăcere. Ce arată măsurătorile făcute de Bâstroe? Surse oficiale citate de colegii de la Hotnews spun că rezultatele arată clar că nu s-au făcut lucrări considerabile de adâncire, adâncimea canalului fiind aceeași ca la precedentele măsurători.
Ce are de câștigat Sorin Grindeanu din această întreținere a ambiguității care aruncă îndoiala asupra Ucrainei și care a devenit deja un argument pe care-l poți auzi prin piețe, pentru a nu mai sprijini o țară atacată genocidar, cu toată măsura termenilor?
Cel mai probabil, speculează un filon naționalist de care se agață mai toți, de la aripa radical-conservatoare din PNL la AUR, un filon care poate transforma o categorie socială cu convingeri conservatoare, tradiționaliste într-una cu viziuni și așteptări extremiste.
Or, asta înseamnă nu doar să pui România în situație de risc social, pentru că odată alimentat filonul extremist, resentimentele și furia sociale se supradimensionează, ci să vulnerabilizezi statutul ei în regiune, ostilizând-o față de un vecin cu care are o frontieră considerabilă și care va intra în proces de reconstrucție, odată războiul încheiat.