De-a alba neagra - la ei ca la ei, iar la noi tot ca la noi

De-a alba neagra - la ei ca la ei, iar la noi tot ca la noi

La ei ziua de ieri a fost aproape normală. Rușii au continuat să bombardeze Ucraina și să-și trimită la măcelărit recruții la Bahmut. Tancurile occidentale au pornit de prin colturile Europei și Americii spre Kiev, după ce președintele Joe Biden le-a arătat că au cale liberă, mergând chiar el în vizită la Zelenski.

La Varșovia, Biden a ținut un discurs aplaudat, vorbind liber, axat pe ideile susținerii Ucrainei și a apărării flancului estic al NATO. La Kremlin, Vladimir Putin a vorbit cu glas stins unei săli tăcute și cam prea grave vehiculând ideile propagandei ca să acopere situația militară din Ucraina care seamănă tot mi mult cu o înfrângere.

Marile idei cu care Putin a vrut să contracareze efectele vizitei lui Biden la Kiev sunt minore. Prima, cea care ne interesează pe noi, se referă la anularea unui decret vechi care stipula rezolvarea problemei transnistrene în granițele suverane ale Republicii Moldova. Pe atunci, Rusia avea Moldova la breloc și nu era nicicum interesată de rezolvarea tendințelor centrifuge ale Transnistriei pentru că chiar ea le provocase.

ADVERTISING

Acum, Putin a constatat că nu mai poate ajunge la Tiraspol și nu poate arunca Moldova într-un război împotriva Ucrainei. Nu are cu cine și nici nu are cum, ideea ajungerii la Transnistria prin Odesa s-a născut moartă și a sucombat a doua oară când rușii s-au retras din Herson. La primul semn de aiureală la Chișinău, ucrainenii vor pune mâna pe depozitul de armament de la Cobasna, pentru că pot și au mare nevoie de el.

A doua ideea, cea a retragerii Rusiei din New START, tratatul de control al armelor nucleare, s-a vrut a fi o mare amenințare la adresa SUA, o pedeapsă pentru curajul lui Biden de a merge la Kiev. În opinia mea, a fost o reacție normală a Rusiei, Putin trebuia să iasă cu ceva la înaintare după umilința suferită cu ocazia plimbării președintelui american pe bulevardele Kievului.

Ce altceva mai are Putin la îndemână ca să amenințe în afară de rachetele și proiectilele cu care pisează fără rost infrastructura ucraineană? Amenințarea nucleară și gestul retragerii din tratat s-au vrut a fi un pas concret în reaprinderea sperieturii cu bombele tactice nucleare arătate Europei.

Cum era și normal, n-a tresărit nimeni, nu s-a produs în politică o falie aidoma celei produse de cutremurul din Turcia. Oricum, cu tratat sau fără tratat, dacă Putin înnebunește și vrea să dea cu bomba, o să dea, nu se împiedică de o semnătură pusă pe o hârtie, fie ea și alături de una americană.

Cum era și normal, discursul lui Putin a fost unul demn de Diana Șoșoacă, plin de irealitate și de teorii fantasmagorice ale conspirației, cu observația că românca ar fi fost mai credibilă.

Narativul lui Putin e șubrezit rău, nu mai există liant între cărămizile care îl compun. Ce a spus președintele rus au spus într-o formă sau alta oficiali de la Kremlin și propagandiștii de la televiziuni. Ba chiar a fost exercitat fără pic de talent oratoric, Maria Zaharova sau Dmitri Peskov, dacă vorbeau în locul lui Putin, frazele prindeau ceva culoare.

Ziua de marți a fost o zi fastă, o zi albă pentru Ucraina și pentru țările flancului estic. O zi în care s-a putut vedea șansa de a se ajunge la o normalizare a situației, o posibilă reîntoarcere la vremurile bune, când grija Europei era bunăstarea cetățenilor ei.

La noi acasă a fost aproape o zi la fel de neagră precum precedentele. Știrea zilei a fost aceea că, spre deosebire de țarul de la Kremlin, anchilozat și împotmolit în propriile narațiuni, domnul Budăi a prins viață, a prins roșeață în obraji. Știrea că a făcut ceva avansuri unor colege de partid la braț cu domnul Bachus îl face pe bravul apărător al pensiilor speciale de-a dreptul uman.

Omul s-a pilit un pic și colegele de partid i s-au părut a fi zâne, la urma urmei, ce-i rău în asta? Omul are dreptate, hărțuirea sexuală nu începe cu prima întrebare, stimată doamnă și colegă PSD, nu vreți să veniți la mine în cameră să analizăm la două noaptea cum îmi stă chestia cu pensiile speciale?

Dacă virgulă colega vrea, nu e hărțuire sexuală, dar dacă nu vrea, hărțuirea începe de la fraza numărul doi, repet stimată colegă PSD invitația, că de nu, am alte mijloace de convingere extraparlamentare. Păi dacă nu întrebi colega, de unde știi dacă ai parte de aprobare sau aluneci pe tărâmul hărțuirii, corect, nu?

Revenind la inițial, domnul Budăi e viu și vivace spre deosebire de domnul Bode, care este anchilozat ca Putin și o ține langa cu niște ziceri infirmate la judecătorie.

Dacă nu ar fi catastrofa legii pensiilor speciale care ne va lăsa fără niște miliarde de euro extrem de necesari bugetului, mai că avansurile domnului Budăi ar trece neobservate. Mai mult, dacă ar fi făcut legea pensiilor corect, viața amoroasă de partid a dumnealui ar fi fost scuzabilă, ca la domnul Kogălniceanu.

La Varșovia se sărbătorește cu decență șansa lumii libere de a învinge teroarea și imperialismul vetust rus, iar la București nu poți merge pe asfaltul dâmbovițean de plagiate, legi făcute cu rea intenție, discuții interminabile despre cât și cum sapă ucrainenii pe Bâstroe și cum ne-au jefuit austriecii și explicații savante despre ce a fost cu statul paralel, când niște unii au luat mită cu sacoșele acum un deceniu.

Am mai spus-o, o mai spun: dacă te uiți în jos, la dudău, nu poți vedea vulturii plutind pe cer. Sau mai pe dâmbovițenește, dacă te uiți la Budăi, cum face Marcel Ciolacu, nu poți să vezi altceva decât georgi simioni.

Am ratat șansa de a-l vedea pe Biden la București, pe drept cuvânt ne-a luat fața Polonia. Nu vom fi în stare să facem ceva pentru Moldova în cazul unei lovituri de stat ruse, asta e clar. Și când unii vorbesc despre apărarea libertății, noi vorbim despre amantlâcurile domnului Budăi, halal.

Când la Varșovia răsare soarele, la București se întunecă. Asta pentru că politicienii noștri au învățat prin târguri și iarmaroace de partid doar cum se joacă alba-neagra.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇