Ziua 363: Război al discursurilor între Biden și Putin și un Xi care pozează în pacificator. În Ucraina bombele ucid în continuare civili (Video)

Ziua 363: Război al discursurilor între Biden și Putin și un Xi care pozează în pacificator. În Ucraina bombele ucid în continuare civili (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 363 de război, Vladimir Putin a susținut un discurs halucinant, care a durat o oră și 50 de minute, în care a acuzat Occidentul că a pornit războiul din Ucraina. El spune că Rusia a făcut tot ce era posibil pentru a rezolva această problemă în mod pașnic.

”Ei au început războiul, iar noi am folosit forța pentru a-l opri. Ar fi folosit chiar și Diavolul împotriva noastră. Statele occidentale au început acest război, noi am făcut tot ce ne-a stat în putință să îl oprim”, a acuzat Putin.

Vladimir Putin a mai anunțat că Rusia își va suspenda participarea în Acordul de control al armelor nucleare. Liderul rus acuză că SUA dezvoltă noi astfel de arme și că țara sa va relua testele nucleare, în cazul în care și americanii vor face acest lucru.

Liderul de la Kremlin a mai afirmat că Occidentul a început să facă Ucraina „anti-rusă” cu mult timp în urmă, iar proiectul „anti-Rusia” înseamnă canalizarea agresiunii către est pentru a alimenta un război în Europa.

Preşedintele Joe Biden, care luni a mers într-o vizită surpriză la Kiev, a susținut un discurs istoric la Varşovia, în care a anunțat că Statele Unite susţin în totalitate Ucraina, i-a transmis lui Putin că orice agresiune asupra unui centimetru din teritoriul vreunui stat NATO va activa Articolul 5 și a avut și un mesaj extrem de puternic pentru libertatea și independența Republicii Moldova, cerând chiar aplauze pentru Maia Sandu.

Pe front, luptele continuă. Rusia a lansat luni 28 de lovituri aeriene împotriva infrastructurii civile din regiunile Donețk, Zaporojie și Herson, a anunțat Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. Trei persoane au murit și cinci au fost rănite în Donețk.

ADVERTISING

Discursul istoric al lui Biden de la Varșovia

  • Biden în Polonia - Președintele american a susținut un discurs istoric la Varşovia, în care a anunțat că Statele Unite susţin în totalitate Ucraina, i-a transmis lui Putin că orice agresiune asupra unui centimetru din teritoriul vreunui stat NATO va activa Articolul 5 și a avut și un mesaj extrem de puternic pentru libertatea și independența Republicii Moldova, cerând chiar aplauze pentru Maia Sandu.
  • Biden vs. Putin - evenimentul de la Varșovia a fost diametral opus celui de la Moscova. Dacă Putin a vorbit timp de aproape două ore în spatele ușilor închise, în prezența aliaților săi, dar la o distanță considerabilă chiar și de aceștia, Biden și-a susținut discursul despre libertate și democrație în fața a mii de cetățeni, iar la final scena a fost inundată de zeci de copii care l-au înconjurat pe președintele american.

Puteți urmări discursul președintelui Biden în format live text și video AICI

Discursul lui Putin la un an de război

  • În discursul de azi vom analiza situația complexă din Rusia. Voi discuta despre vremuri grele, pentru că urmează vremuri grele. Am făcut tot ce era posibil pentru a rezolva această problemă în mod pașnic, dar pe la spatele nostru se pregătea un scenariu foarte diferit. NATO și țările vestice antrenau soldați pentru viitorul teatru de război. Asta se întâmpla înainte de operațiunea specială.
  • NATO s-a extins până la granițele noastre, tot mai multe trupe au fost masate la granițele noastre. Operațiunea a fost declanșată pentru a ne proteja oamenii și ținuturile istorice. Ei au început războiul, iar noi am folosit forța pentru a-l opri. Ar fi folosit chiar și Diavolul împotriva noastră. Statele occidentale au început acest război, noi am făcut tot ce ne-a stat în putință să îl oprim. Sevastopolul din Crimeea era următoarea țintă.
  • Occidentul a început să facă Ucraina „anti-rusă” cu mult timp în urmă. Proiectul „anti-Rusia” înseamnă canalizarea agresiunii către est pentru a alimenta un război în Europa.
  • Noi nu luptăm în Ucraina. Ucraina a devenit ostaticul celor din Vest. Au jefuit țara, iar sărăcia și diviziunile militare au crescut. Au transformat oamenii în carne de tun. Responsabilitatea este în totalitate a Vestului. Ucraina este o bază de antrenament pentru Vest.
  • Este imposibil să învingi Rusia pe câmpul de luptă. Astfel vor intensifica atacurile cibernetice, lupta împotriva culturii noastre, a religiei, abuzează copiii și asta e ceva normal pentru Vest. Recunosc căsătoriile între persoane de același sex și li se pare normal. Să se uite în Biblie. Familia este compusă între un bărbat și o femeie.
  • Avem un plan aprobat de a spori forța militară din 2023 până în 2025. Nivelul de pregătire al forțelor nucleare este de 91%. Trebuie să ajungem la acest nivel și pentru Armată, și pentru Marină.
  • Vestul a început și o agresiune economică. Dar nu vor avea succes. Inițiatorii acestor pachete de sancțiuni se pedepsesc singuri. Au crescut prețurile în țările lor, au închis afaceri și le spun că rușii sunt de vină.
  • La începutul lui februarie 2023, a fost o declarație NATO și o cerere către Rusia referitoare la armele strategice. Au cerut inspectarea bazelor noastre, dar ei nu ne permit să le inspectăm bazele lor. Vă atrag atenția că nu le vom permite astfel de inspecții ale obiectivelor noastre militare. Solicitările lor vor rămâne fără răspuns sau vor fi refuzate pe baze formale. SUA și NATO spun tot timpul că obiectivul lor este de a distruge strategic Rusia. Dacă e așa, de ce mai vor să vadă la obiectivele noastre strategice din industria nucleară?
  • Ne-au cerut să devenim participanți la un acord privind armele nucleare. O astfel de punere a problemei este inutilă. Arsenal nuclear are și Marea Britanie, nu doar SUA. Un prim acord privind armele nucleare a fost încheiat între Rusia și SUA în 1991. Atunci, SUA și Rusia nu se considerau dușmani. Acordul în vigoare are o condiție importantă despre indivizibilitatea securității, dar SUA au ieșit din el.
  • Noi nu ieșim din acordul nuclear. Pur și simplu, SUA și-au încetat participarea. Ne întrebăm ce pretenții au țări precum Franța și Marea Britanie și cum vom lua în considerare arsenalul lor strategic. Vorbim de potențialul de atac al NATO. Expiră termenul de valabilitate a facilităților nucleare, știm că SUA vor elabora noi arme nucleare. Avem aceste informații. Dacă SUA vor face teste nucleare, nici noi nu vom fi mai prejos, vom face și noi.
ADVERTISING

Citește AICI, pe larg, discursul lui Vladimir Putin.

'They started the war' - Putin's annual address to the nation

Reacții după discursul lui Putin:

  • Reacția Ucrainei - Vladimir Putin și-a demonstrat "irelevanța și confuzia" în discursul în fața Adunării Federale Ruse, a declarat Mikhailo Podoliak, un oficial din biroul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. "Putin și-a demonstrat public irelevanța și confuzia. Pentru că peste tot există naziști, marțieni și teorii ale conspirației", a scris Podoliak pe Twitter.
  • Reacția SUA - Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a denunţat "absurditatea" acuzaţiilor preşedintelui rus, care a afirmat că ameninţarea occidentală împotriva ţării sale justifică invadarea Ucrainei. "Nimeni nu atacă Rusia. Există un fel de absurditate în ideea că Rusia era sub o formă de ameninţare militară din partea Ucrainei sau a oricui altcineva", a declarat reporterilor Sullivan.
  • Regretul NATO - Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că regretă decizia Rusiei de a-şi suspenda participarea la New START, tratatul nuclear bilateral pe care îl are Moscova îl are cu Washingtonul, singurul acord care mai este în vigoare în privinţa arsenalului nuclear. Secretarul general al NATO a cerut Moscovei să respecte acordurile existente.

În așteptarea discursului lui Putin

  • O sală aglomerată l-a așteptat pe Putin - Ministrul Apărării Serghei Șoigu, fostul președinte Dmitri Medvedev, ministrul de Finanțe Andrei Siluanov, ministrul de Externe Serghei Lavrov, patriarhul Kirill și mulți alții au fost prezenți în sala în care Vladimir Putin a susținau discursul.
  • Rubla se apreciază înainte de discurs - Rubla s-a depreciat marți, în pofida cererii crescute pentru această monedă înainte de plata impozitelor de la sfârșitul lunii, înainte de discursul lui Vladimir Putin.
ADVERTISING

Situația pe front

  • 28 de lovituri aeriene - Rusia a lansat luni 28 de lovituri aeriene împotriva infrastructurii civile din regiunile Donețk, Zaporojie și Herson, a anunțat Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. Trei persoane au murit și cinci au fost rănite în Donețk.
  • 35.000 de persoane nu au electricitate în teritoriile eliberate din regiunea Harkov, a declarat guvernatorul Oleh Siniehubov.
  • Belarusul a afirmat că există o grupare semnificativă de trupe ucrainene masate în apropierea graniţei sale, avertizând că aceasta constituie o ameninţare pentru securitatea sa. ”În prezent, o grupare semnificativă a armatei ucrainene este concentrată în imediata vecinătate a secţiunii belaruso-ucrainene a frontierei de stat”, a scris Ministerul Apărării, într-o postare pe Telegram.
  • Belarusul antrenează soldați voluntari - Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a declarat că a ordonat formarea unui nou corp pentru apărarea naţională, format din voluntari, astfel încât toată lumea să ştie cum să "mânuiască armele", să fie pregătită să răspundă la un posibil act de agresiune şi să menţină ordinea publică pe timp de pace. Ministrul Apărării, Viktor Hrenin, a declarat că forţa de apărare teritorială va fi formată din 100.000 până la 150.000 de voluntari sau mai mulţi, dacă va fi nevoie.
  • Piaţă şi o staţie de autobuz din Herson bombardate - Şase civili au fost ucişi şi 12 răniţi în bombardamentele ruseşti asupra unei pieţe şi a unei staţii de transport public din oraşul Herson, din sudul Ucrainei, a anunţat marţi armata ucraineană. Comandamentul militar din sudul ţării precizează că Hersonul a fost atacat în momentul în care preşedintele rus Vladimir Putin susţinea discursul în faţa parlamentului. Oficialii ucraineni susţin că în timpul discursului lui Putin au fost cel puţin 20 de bombardamente asupra oraşului şi a zonelor înconjurătoare.
  • Un spital din 10, lovit de rachete - O analiză a investigatorilor din SUA, Marea Britanie, Elveția și Ucraina, publicată marți și preluată de CNN, arată că în anul de război ce s-a scurs un spital din 10 a fost avariat de rachete. Mai exact, au avut loc peste 250 de atacuri asupra spitalelor, unele fiind lovite de mai multe ori.
  • Nu se face școală de frica bombelor - Copiii din Ucraina au fost sfătuiți să nu meargă la școală pe 24 februarie, în ziua în care se va împlini un an de la începutul războiului. Autoritățile ucrainene se tem că rușii au putea declanșa numeroase atacuri aeriene asupra țintelor civile.

Alte informații relevante

  • Xi vrea să fie marele pacificator - Conform unor surse citate de publicaţia The Wall Street Journal, Xi Jinping intenţionează să aibă o întrevedere cu Vladimir Putin în următoarele luni, în contextul în care liderul de la Kremlin continuă invazia în Ucraina şi se prezintă ca fiind oponentul unei ordini mondiale sub conducerea Statelor Unite. Beijingul a semnalat că vrea să joace un rol mai activ în oprirea conflictului din Ucraina, iar sursele care au detalii despre planificarea vizitei lui Xi Jinping afirmă că deplasarea se înscrie în eforturile pentru contacte cu părţile implicate şi va permite reafirmarea apelurilor de a nu se ajunge la un conflict nuclear.
  • Meloni merge în Ucraina - Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, se deplasează marţi la Kiev, unde se va întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi va vizita localităţile Irpin şi Bucea, simbol al masacrelor comise de armata rusă.
  • Îngrijorarea Chinei - China este "profund îngrijorată" de faptul că ar putea scăpa de sub control conflictul din Ucraina, a declarat marţi ministrul de Externe, Qin Gang, care a cerut anumitor ţări să înceteze să mai "alimenteze focul", într-o aparentă aluzie la adresa Statelor Unite.
  • Sprijin pentru Moldova - Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că planul Rusiei de a înlocui conducerea pro-occidentală a Moldovei – descoperit de serviciile de informaţii ucrainene – a fost confirmat după aceea şi de ţările europene. El a mai spus că Maia Sandu nu i-a cerut niciodată ajutorul, dar i-a mulţumit pentru informaţii: „Ea cunoaşte foarte bine situaţia noastră. Ucraina va fi întotdeauna gata să ajute Moldova”. Detalii AICI.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇