Lecțiile războiului din Ucraina pentru orice conflict viitor

Lecțiile războiului din Ucraina pentru orice conflict viitor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cu tancurile şi tranşeele sale din era sovietică, războiul din Ucraina pare uneori o relicvă a trecutului. Dar, potrivit experţilor, aduce şi partea sa de lecţii pentru orice conflict viitor, din Orientul Mijlociu până în Taiwan.

Necesitatea menţinerii unor niveluri ridicate de stocuri de arme, război de înaltă tehnologie şi utilizarea instrumentelor de inteligenţă artificială (AI) sunt elementele prezentate într-un material al AFP. 

Inteligenţa artificială

Pe câmpul de luptă, reperarea ţintelor şi posibilitatea de a le lovi rapid este crucială.

Noutatea este "fuziunea senzorilor", care permite, prin combinarea diferitelor surse, să se obţină o imagine precisă a terenului, notează Stephen Biddle, expert în probleme de apărare la Universitatea Columbia.

În Ucraina, compania americană Palantir a oferit Kievului instrumentele sale de inteligenţă artificială care îi permit să sorteze gigaocteţi de date şi să ajute comandamentul să cunoască, în timp real, mişcările trupelor ruse, poziţiile şi potenţialele ţinte ale acestora.

ADVERTISING

Directorul executiv al Palantir, Alex Karp, spune că aceste "arme de război" moderne oferă utilizatorilor săi un avantaj tactic crucial asupra adversarilor lor.

Arme autonome

Războiul cu drone a început în Ucraina. Ruşii şi ucrainenii sunt acum în mare măsură înzestraţi cu aceleaşi capacităţi în acest domeniu, iar armatele din întreaga lume lucrează pentru a se echipa.

Următorul pas: dronele autonome de ultimă generaţie, programate să atace fără intervenţia umană.

Aceşti "roboţi ucigaşi" trezesc temeri cu privire la lipsa de supraveghere din partea liderilor militari sau politici.

Ucrainenii au deja drone Switchblade de fabricaţie americană, cu o capacitate de "recunoaştere a obiectului" ce le permite să aleagă ţintele. Oficialii ucraineni susţin, de asemenea, că lucrează la propriile lor drone complet autonome.

Sursă deschisă (Open source)

Odată cu războiul din Ucraina, recuperarea informaţiilor disponibile pe Internet sau a informaţiilor cu sursă deschisă (OSINT) a devenit crucială.

ADVERTISING

Oricine poate analiza grupurile Telegram, fotografiile din satelit, hărţile, grupurile de discuţii online şi alte videoclipuri TikTok pentru a culege informaţii, de la geolocalizarea ţintelor potenţiale până la decizii politice din culise.

Mulţi soldaţi ruşi au plătit cu viaţa pentru utilizarea telefoanelor lor mobile în Ucraina.

Candace Rondeaux, de la centrul de studii New America, aminteşte că open source a abundat înainte de război cu informaţii legate de pregătirile pentru invazia rusă a Ucrainei, lansată pe 24 februarie.

"Nu ştiu dacă Statele Unite şi aliaţii săi au luat realizat cu adevărat acest lucru (...). O parte a jobului este să meargă literalmente pe platformele de social media", spune ea.

Apărarea aeriană

Având în vedere toţi banii investiţi în avioane invizibile sau bombardiere, rolul relativ limitat al aviaţiei în conflictul din Ucraina i-a surprins pe mulţi observatori.

ADVERTISING

Motivul ţine de apărarea aeriană, şi anume capacitatea de a trage rachete sol-aer şi astfel de a controla spaţiul aerian. Nu este nimic nou, subliniază Stephen Biddle: "Este foarte greu să reuşeşti în atac împotriva unei apărări bine pregătite".

Ceea ce a demonstrat Ucraina este că ţările au nevoie de baterii de apărare aeriană. O comandă grea când iei în considerare că o baterie Patriot costă peste un miliard de dolari.

Arme, mai multe arme

Una dintre principalele lecţii ale acestui război este rolul fundamental jucat de stocurile de arme şi muniţii. Conflictul consumă mult, ceea ce necesită stocuri, multe stocuri şi asigurarea aprovizionării.

Cu toate acestea, Ucrainei îi lipseşte totul, de la cea mai simplă până la cea mai sofisticată muniţie. Ceea ce explică efortul considerabil al aliaţilor de a răspunde cererii.

Pentru Becca Wasser, de la Center for a New American Security, referindu-se la o simulare recentă a unei invazii chineze a Taiwanului, furnizarea în acest caz, în special de rachete de precizie, ar reprezenta o "provocare colosală".

Ca şi în cazul Ucrainei, a spus ea, "nu putem presupune pur şi simplu că un conflict SUA-China în jurul Taiwanului ar fi rapid".

Pentru Candace Rondeaux, Statele Unite trebuie să-şi împărtăşească tehnologiile şi să-şi ajute aliaţii NATO să producă armament într-un mod coordonat.

Descentralizare

Potrivit lui Stephen Biddle, faptul că comanda ucraineană este descentralizată s-a dovedit a fi eficient împotriva ruşilor de pe teren.

"De mult timp o comandă rigidă, centralizată, în stil rusesc, este o idee proastă", notează el.

Cu toate acestea, multe ţări NATO sunt încă foarte centralizate, situaţie care este "foarte greu de schimbat".

Lecţii pentru Taiwan

Becca Wasser notează că Ucraina a început să-şi modernizeze armata abia după preluarea rapidă de către ruşi a Crimeii în 2014. Armata taiwaneză ar trebui să facă la fel acum, crede ea.

Un alt element crucial: citând exemplul Ucrainei, Stephen Biddle consideră că "motivaţia de a merge la luptă este un factor esenţial".

"Chestiunea importantă va fi dacă armata taiwaneză va fi la fel de motivată ca şi ucrainenii", conchide el.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇