Cum va schimba lumea „Războiul lui Putin”, chiar dacă Rusia va pierde. 12 consecințe majore

valentin.naumescu
președinte ICDE
Valentin Naumescu este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și președintele Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Este expert independent și evaluator al Comisiei Europene în domeniul relații internaționale din 2015 și coordonatorul programului de master în Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor de la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj. Valentin Naumescu a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) și consul general al României la Toronto (2008-2012).

Războaiele schimbă lumea, chiar dacă agresorii sunt în cele din urmă înfrânți. Întoarcerea la ce a fost înainte de război este imposibilă și de cele mai multe ori nedorită. Generațiile care se succed se vor referi retrospectiv la momentul războiului ca la un punct de inflexiune în viața lor și a societăților implicate direct sau indirect.

Aria de impact a schimbărilor depășește mult zona frontului, la fel cum unda de șoc atinge zone aflate departe de epicentrul cutremurului.

Ordinea post-război aduce întotdeauna elemente de noutate, reorganizare, emulație, reforme, restructurare și regândire a sistemelor, aduce dispariția unor modele vechi, care și-au atins limitele de funcționare, stimulând totodată apariția unor noi proiecte, aducând noi forme de relaționare internațională și noi modele de comportament politic, diferite de cele de dinaintea începerii luptelor.

Unele dintre aceste schimbări sunt salutate, altele regretate. Se naște o nouă lume. Aranjamentele postbelice produc, pe lângă mutații strategice și geopolitice imediate, importante schimbări economice, sociale, culturale, ideologice, tehnologice, de infrastructură, pe termen lung.

O parte sunt consecințe directe ale războiului, decurgând din rezultatul bătăliilor (modificarea granițelor, de exemplu), altele sunt consecințe indirecte, apărute din catalizarea, erupția, accelerarea sau clarificarea unor tendințe și presiuni acumulate în timp, în deceniile de pace de dinaintea războiului.

Nu spun prin această introducere că suntem aproape de sfârșitul „Războiului lui Putin”. Dimpotrivă, cred că Rusia și Ucraina sunt departe de o înțelegere care să pună bazele unui acord de încetare a focului.

Aș repeta mai degrabă ceea ce am mai spus cu alte ocazii, anume că destul de curând, în săptămâni sau luni, dar cu siguranță înainte de sfârșitul anului, Rusia și nu Ucraina va fi cea care va dori cel mai mult și va căuta să obțină o ieșire din război și un armistițiu.

Rusia epuizată economic, izolată și umilită politic și curând divizată intern va fi cea care va trimite emisari și semnale disperate în capitalele occidentale pentru a cere oprirea războiului, nu Ucraina care este susținută intens și este deja „turată” la nivelul maxim de încredere, unitate și mobilizare la care ar putea purta războiul, chiar și unul de gherilă, ani în șir.

Rușii, nu ucrainenii, se vor plânge curând că ceilalți nu acceptă armistițiul și sunt „războinici”, încercând astfel să joace rolul victimelor și al „doritorilor de pace”. Au căzut în groapa pe care au săpat-o vecinilor de la vest și le va fi foarte greu să mai iasă din capcana invadării Ucrainei.

Cel târziu în toamnă, lucrul acesta va deveni evident. Rusia va fi mult slăbită însă va continua să aibă trupe pe teritoriul Ucrainei.

Noul context, cu Rusia cerând pacea, nu înseamnă neapărat și că Ucraina va fi dispusă să accepte cedarea teritoriilor ocupate. Aici va fi, de fapt, nodul gordian al războiului, care ar putea prelungi mult semnarea armistițiului.

Nici rușii nu vor putea fi izgoniți ușor și curând din Donbas (Lugansk), Mariupol, Crimeea și Herson, nici ucrainenii nu vor accepta să-și cedeze Rusiei teritoriile care le aparțin de drept.

Matahala primitivă prăbușită peste Ucraina își va lăsa hoitul inert multă vreme în est și în sud, strivind sub greutatea sa suveranitatea Kievului asupra acestor teritorii periferice. Iar un conflict înghețat într-o pseudo-soluție tip „Acordul Minsk III” ar fi o perspectivă cât se poate de proastă pentru Ucraina și pentru Europa de Est.  

Va veni, așadar, o zi a sfârșitului luptelor, mai apropiată sau mai îndepărtată.

Delimitările teritoriale de la momentul respectiv nu pot fi anticipate acum, dar, dincolo de ele, vor exista și alte consecințe ale acestui război, cel puțin, dacă nu chiar mai importante, decât frontierele înseși, asupra cărora pare să se concentreze atenția publicului.

La ce schimbări semnificative ne-am putea aștepta atunci, la sfârșitul Războiului lui Putin?

Sunt cel puțin 12 consecințe majore (altele decât cele teritoriale) pe care le-am putea intui acum, pe baza indiciilor existente:

  1. Războiul de Independență a Ucrainei, declanșat, de fapt, de o Rusie imperialistă și înapoiată, îngrijorată că ar putea pierde Ucraina pro-occidentală din sfera sa de dominație tradițională, va conduce cu adevărat la desprinderea definitivă a Ucrainei de Rusia. Această desprindere va fi asociată cu o cristalizare a identității naționale ucrainene și a statului multinațional ucrainean, în granițele actuale sau într-un teritoriu ceva mai mic, depinzând, așa cum spuneam, de acordul de pace care se va semna la un moment dat. Stabilirea noilor frontiere ruso-ucrainene, dacă acestea vor fi altele decât cele de dinainte de anexarea Crimeii (martie 2014), nu va influența însă caracterul independent de Moscova al Kievului și nici traiectoria profund divergentă față de russkiy mir („lumea rusă”) pe care va porni Ucraina post-război și care va fi, în esență, una spre Vest. Această consecință, coroborată cu altele de pe listă, va marca deopotrivă sfârșitul Imperiului și al imperialismului rus ca „osie” a politicii Moscovei.
  2. Apariția unei puteri regionale semnificative în Europa de Est, cu populație mare (44 de milioane) și potențial economico-militar important, care ar trebui integrată cât mai curând de Occident (în diverse formate, care pot fi discutate și acomodate), tocmai pentru a se asigura că evoluțiile politice viitoare din Ucraina vor fi ghidate de Bruxelles și de capitalele vestice în direcția democrației, statului de drept și valorilor liberale, evitând apariția unei țări independente dar naționaliste și eventual frustrate de refuzul de a fi acceptată în UE și NATO.
  3. Mari schimbări politice și sociale în Rusia și apropierea erei post-Putin vor aduce tulburări interne majore la Moscova, în lunile și anii următori. Nu putem ști în acest moment cum va arăta Rusia post-Putin (mai bine sau mai rău decât cea actuală), dar știm că urmează ani turbulenți în Rusia, cu o cădere economică masivă, cu decuplarea tehnologică, investițională și comercială de Occident și cu un șir de schimbări de suprafață dar și profunde, care trebuie să ne facă atenți pe toți cei de aici, din regiune și din Europa. Nu pot ascunde gândul că o Rusie post-Putin, cu o conducere care să abandoneze explicit imperialismul și să se străduiască să devină democratică și cooperantă cu Occidentul, ar fi un câștig important, în confruntarea globală pentru supremație SUA (Vest)-China (dictaturi) care va domina acest secol. Suntem sceptici, dar nu puteam exclude această schimbare de orientare la Moscova, care a mai fost încercată o dată, în epoca Gorbaciov și în primii ani ai mandatului lui Elțîn.
  4. O nouă structură geopolitică a spațiului european și un „nou NATO”, cu câteva noutăți semnificative – o Ucraină care va beneficia de garanții de securitate girate cel puțin parțial de puterile occidentale (foarte probabil SUA și Marea Britanie, destul de posibil Germania, Franța, Polonia și Turcia, incertă fiind participarea Rusiei și Chinei la sistemul puterilor garante), Finlanda și Suedia în NATO (nu aș exclude chiar aderarea Ucrainei la NATO, adică prima opțiune a Ucrainei înainte de război, depinzând de situația în care se va afla Rusia la încheierea războiului), o clarificare a opțiunii geostrategice fundamentale a Republicii Moldova (cu sau fără Transnistria) între NATO și Rusia, neutralitatea Chișinăului nefiind o soluție pe termen lung, o soluție de ieșire din zona gri și pentru Georgia și clarificarea conflictelor ei înghețate din Abhazia și Osetia de Sud (cu recâștigarea sau pierderea lor definitivă), patru noi grupuri de luptă operaționalizate în sudul Flancului Estic și probabil alte două în Pensinsula Scandinavă, baze militare permanente ale NATO pe Flancul Estic, un nou concept strategic al Alianței Nord-Atlantice, posibil globalizarea NATO și includerea Chinei printre amenințările de securitate ale Occidentului în anii următori, la propunerea SUA, în fine, o anglosferă care se va consolida strategic în Europa Centrală și de Est, după abordarea curajoasă și fără compromisuri a Războiului lui Putin de către Washington și Londra, și poate o nouă decredibilizare a Franței în regiune, dacă Macron va continua să facă jocul Rusiei și să sugereze penibil Ucrainei să cedeze teritorii pentru a pune capăt războiului. Nu spun că acest deznodământ nu este posibil, dar în niciun caz nu e nimeni altcineva în măsură, în afara ucrainenilor înșiși, să discute și să accepte un asemenea compromis. În niciun caz Macron. Toate acestea la un loc vor compune un nou tablou geopolitic al Europei.
  5. Slăbirea Rusiei sau chiar instalarea unui regim post-Putin la Moscova va duce și la căderea rapidă a lui Lukașenko și democratizarea Belarus, ceea ce va însemna o Europă de Nord sigură, stabilă și democratică. Puterea lui Lukașenko mai atârnă de un fir de ață, iar acesta se va rupe odată cu Putin. O Rusie intrată în degringoladă nu va mai apăra regimul autocratic și pro-rus de la Minsk, având alte priorități. Chiar dacă tranziția la democrație este în general un exercițiu plin de dificultăți și capcane, Belarus este o țară suficient de mică și de educată pentru a nu cădea în haos și pentru a nu inflama Europa. Putem presupune că Polonia și statele baltice vor avea rolul de leading nations în sprijinirea parcursului proeuropean al Belarusului post-Lukașenko.
  6. Înfrângerea Rusiei va duce la revenirea incontestabilă a SUA în poziția de primă mare putere a lumii și va consacra inițiativa strategică globală la Washington (afectată după retragerea din Afganistan și după mandatul lui Trump), cel puțin până la momentul în care contextul mondial se va tulbura din nou, dacă Beijingul va decide să anexeze Republica China (Taiwan) sau dacă va exista o ciocnire RPC-Japonia asupra arhipelagului Senkaku/Dyaoiu, care ar putea declanșa un război în Asia, chiar mai complicat și mai greu de rezolvat decât cel din Ucraina.
  7. Revenirea SUA ca „global leading power” va împinge Rusia post-Putin spre o decizie strategică majoră – alinierea la unul dintre cei doi poli de putere. Această decizie va depinde de natura noii conduceri de la Moscova – fie deschisă spre colaborare cu Vestul, democratică (măcar parțial) și care să realizeze că imperialismul rusesc de secol XXI este caduc și perdant, fie dimpotrivă, revanșardă, frustrată și naționalistă, poate chiar o conducere cu caracter militar, pregătindu-se deja pentru următorul război anti-ucrainean și anti-occidental, ceea ce va împinge Rusia spre formarea unui bloc revizionist iliberal, alături de China și Coreea de Nord.
  8. Începutul unei perioade complicate de reformă a UE, nu lipsită de riscuri. „Conferința pentru viitorul Europei” s-a încheiat, iar Franța a convins Germania să se alăture într-un demers de revizuire a Tratatului UE, insuficient pregătit și neclar ca direcție și consecințe. La inițiativa Danemarcei, 13 state membre printre care și România s-au declarat explicit împotriva declanșării precipitate și insuficient pregătite a revizuirii Tratatului UE, văzut ca o „instrumentalizare” a dorințelor cetățenilor europeni de către unele state din nucleul Uniunii, dornice de schimbarea mecanismelor decizionale de la Bruxelles. O Europă concentrică nu va fi pe placul țărilor periferice, intrate mai târziu în UE, sau a celor din afara zonei euro. Nici al treilea cerc propus, cel numit de Macron „comunitatea politică europeană” (un fel de cenaclu literar-artistic în care se va vorbi frumos despre valorile europene, dar unde nu se va lua nicio decizie, care nu va avea nicio putere și niciun buget), nu pare pe placul Ucrainei, de pildă, care se vede refuzată la aderare („vor trebui zeci de ani”, spune Macron...) înainte de a fi declarată măcar stat candidat, așa cum speră Kievul că se va întâmpla la Summit-ul UE din 23 iunie. Un proiect de reformă nesăbuit, lansat într-un context politic european mlăștinos, ar putea duce la scufundarea UE într-un eșec care să semene cu eșecul ratificării Tratatului Constituțional din 2005, dar în care să nu mai apară, după câțiva ani, soluția miraculoasă a compromisului unui nou tratat, așa cum „Lisabona” a salvat în ultimul moment Uniunea Europeană. Ar fi de dorit ca nucleul franco-german să nu forțeze delimitarea de inelul periferic al UE, mai ales într-un context în care există riscul apariției unor falii de interese diferite între motorul UE și țările din nord, plus Europa Centrală și de Est, tot mai mult mobilizate de amenințarea Rusiei și tot mai deschise spre colaborarea cu SUA, Marea Britanie și Canada.
  9. Înlocuirea actualului Parteneriat Estic cu o nouă abordare a UE pentru Vecinătatea Estică, cel mai probabil și cel mai bine cu acordarea statutului de țări candidate la aderare, la pachet, Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei. Nu va fi o discuție simplă și ușoară, mai ales că o serie de state (Austria, de exemplu) au exprimat rezerve față de perspectiva unei noi lărgiri spre Est a UE. Dar este cert că actualul Parteneriat Estic este mort și trebuie înlocuit cu altceva. Întreaga Politică Europeană de Vecinătate trebuie regândită.
  10. O nouă politică energetică în Europa, care va viza cu prioritate obținerea independenței energetice față de Rusia, cu efecte catastrofale asupra economiei rusești. Un boom al investițiilor în noi tehnologii energetice și în noi capacități de producție este așteptat în acest deceniu. Revenirea puternică la producția de energie nucleară, investiții în producția de energie regenerabilă (eoliană, solară), construcția de gazoducte noi spre Europa din surse non-rusești (Norvegia, Caucaz, nordul Africii), terminale pentru importul de gaze naturale lichefiate (NLG), deschiderea de noi exploatări pe teritoriul UE (Marea Neagră) etc.
  11. Îmbunătățirea cooperării regionale și consolidarea unor relații bilaterale care au fost mai degrabă reci în ultimii 30 de ani (de exemplu, Ucraina-România), pe fondul dorinței țărilor din regiune de a se distanța de Rusia și de a strânge rândurile în această zonă conflictuală a frontierelor postimperiale.
  12. Salturi tehnologice importante venite din zone extrem de dinamice care includ industriile militare, de comunicații, energetică, inteligență artificială, medicină, construcții civile și infrastructură etc. Retehnologizarea Europei de Est în urma Războiului lui Putin va fi, alături de schimbarea energetică și cooperarea regională, una din marile consecințe benefice.

Nu emitem pretenția că lista celor 12 consecințe de mai sus este exhaustivă, dar avem toate indiciile să credem că provocările și oportunitățile menționate sunt reale și vor produce efecte, mai mari sau mai mici. Nu doar Rusia și Vecinătatea Estică a UE vor intra în „reparații capitaledupă Războiul lui Putin, dar este posibil ca NATO și UE, la rândul lor, să intre în „revizie”, cu consecințe asupra cărora România va trebui să fie foarte atentă și bine pregătită în anii următori.