Niciun politician nu pune în dezbatere temele cu miză pentru agenda socială, pentru soluționarea cărora are o responsabilitate: banii din PNRR, reforma reală a educației, nosocomialele care continuă să facă victime, fentarea justiției, ci teme pentru care indică mereu un alt țap ispășitor și pe care le aruncă în malaxorul naționalismului: Schengen, Bâstroe, preoții ortodocși etnici români din Ucraina.
Sunt contexte geopolitice liniștite, care fac ca aceste teme să fie doar populiste și să pună în joc liniștea socială a României și bunăstarea oamenilor, dar măcar să nu angajeze credibilitatea României, să nu-i compromită legitimitatea și să nu o facă de neîncredere nu doar acasă, ci și în afara granițelor.
Sunt însă momente în istorie în care ceea ce faci și spui acasă, ca să-ți iasă o poziție de putere mai importantă, o funcție sau o influență în partid, se decontează în politica externă.
Este ceea ce se întâmplă de ceva vreme cu România, aflată iarăși în eterna poveste a lui „ar fi putut, dar...”: România ar fi putut să intre în Spațiul Schengen, dar nu a înțeles că politica externă începe cu pregătirea de acasă și că felul în care arătăm în țară are un efect simbolic important asupra felului în care suntem percepuți în afară (nedreptatea nu intră aici în discuție), România ar fi putut să fie un lider regional în contextul războiului dus la Rusia în Ucraina, dar „tace și face” a fost pusă în practică drept „cade în capcanele facile ale războiului hibrid dus tot de Rusia”.
Le luăm pe rând:
- Chestiunea Schengen: după ce toți politicienii de la putere au văzut că Uniunea Europeană se ocupă, ridică MCV-ul, transmite mesaje de susținere pentru aderarea României, s-au îmbrâncit – președinte, miniștri, premier, șefi de partide – să se urce pe val, să fie primii care anunță succesul. Astfel, tema intrării în Schengen a devenit proiect de țară, un obstacol care, odată înlăturat, va lăsa bunăstarea să intre în țară.
Un principiu fundamental în comunicarea politică spune că gestionarea așteptărilor este crucială pentru contractul dintre politician și cetățeni: promiți rezonabilul și, atunci când oferi puțin peste, contribui de fapt la starea de încredere socială și la legitimitatea instituțiilor.
Dacă promiți faraonic sau aștepți ca altul să dea și tu doar să te lauzi cu reușita, atunci când obții sub limită, rezultatul e păgubos pentru toată lumea.
Dacă ar fi fost doar atât, tot ar fi fost bine. Dar politicienii României au mers mai departe. Mai întâi, au reacționat infantil, bătând din călcâi că vor boicota firmele austriece. Au blamat Uniunea Europeană că nu s-a descurcat să ne bage în Schengen.
De curând, europarlamentarul liberal Rareș Bogdan a crezut că poate folosi o temă de politică externă importantă și al cărei calendar e și mai presant acum decât în iarnă, pentru a forța plecarea lui Bogdan Aurescu de la portofoliul Externelor.
O retorică paradoxală, de vreme ce tot Rareș Bogdan arăta cu degetul acuzator înspre Austria, care se cerea boicotată, la București nefiind nimeni responsabil pentru mediocritatea gestionării dosarului Schengen!
Ce s-a auzit inclusiv la Viena și Bruxelles e că vinovat pentru eșecul Schengen este ministrul de Externe al României, chestiunea aderării nemaifiind oricum pe ordinea de zi, iar fereastra de oportunitate devine tot mai mică și tot mai compromisă de duelurile din interiorul PNL.
- Dacă în ceea ce privește Schengen, politicienii români au țipat tare că se face, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina, politica anunțată a fost „România tace și face”.
Însă, așa cum remarca istoricul Cosmin Popa într-un interviu acordat Spotmedia.ro, dacă România a pus sub tăcere ce face bine pentru Ucraina, a țipat cu toată forța care sunt neînțelegerile noastre cu Ucraina, unde greșește Ucraina, chiar și atunci când a devenit evident că ne lăsăm târâți într-o capcană a Moscovei.
Iar asta, iarăși, se vede limpede și la Moscova, și la Bruxelles și Washington, cât de permeabilă e politica românească la războiul hibrid al Rusiei și la narațiunile toxice întreținute de Rusia (iarăși, ar fi simplu dacă fake news-urile ar fi minciuni gogonate, doar că Rusia știe cum să mixeze sfertadevăruri în contexte manipulate, în așa fel încât să iasă o poveste despre cum Ucraina distruge Delta Dunării).