Să presupunem că va exista un conflict armat asupra Taiwanului, iar Uniunea Europeană a celor 27 decide asupra sancțiunilor economice împotriva Beijingului: în acest scenariu, China ar avea – cel puțin așa stau lucrurile în prezent – un potențial de represalii atât de puternic, încât ar putea paraliza părți semnificative ale economiei europene.
Este absolut imperativ ca statele noastre, împreună cu industriile noastre, să nu ne creștem în continuare dependența față de China, avetizează David McAllister, președintele comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, într-un interviu acordat spotmedia.ro.
A trecut un an de la războiul de agresiune dus de Rusia, la scară largă, în Ucraina. Care sunt cele mai importante lecții pe care Uniunea Europeană le-a învățat în acest an?
2022 a marcat cel mai important punct de cotitură în politica noastră externă și de securitate de la sfârșitul Războiului Rece. Totodată a adus în Europa cel mai mare conflict militar de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, fapt care duce la o constatare dureroasă: ideea că prin cooperare economică s-ar produce apropierea Rusiei de Occidentul democratic s-a dovedit a fi o iluzie.
Prea mult timp am crezut că nu ne putem lipsi de gazul rusesc, din punct de vedere economic. Am ignorat dependențele politice care veneau la pachet. În cazul Chinei sunt lucruri similare, dar la o scară mult mai dramatică pentru economiile noastre.
Părți semnificative ale industriei europene au externalizat nucleul strategiei lor de creștere către piața chineză. Acesta include sectoarele de importanță crucială ale industriei automotive, ale chimiei, ale industriei farmaceutice și ale ingineriei mecanice. Aceste realități ne fac extrem de dependenți de Republica Populară Chineză.
Să presupunem că va exista un conflict armat asupra Taiwanului, iar UE a celor 27 decide asupra sancțiunilor economice împotriva Beijingului: în acest scenariu, China ar avea - cel puțin așa stau lucrurile în prezent - un potențial de represalii atât de puternic încât ar putea paraliza părți semnificative ale economiei europene.
Este absolut imperativ ca statele noastre, împreună cu industriile noastre, să nu ne creștem în continuare dependența față de China.
Nu este vorba aici de inversarea procesului de globalizare, ci de realitatea că ar trebui să ne diversificăm partenerii comerciali.
UE a jucat imediat și ferm cartea solidarității europene cu Ucraina. Cu toate acestea, există și puncte mai slabe care s-au manifestat în mod constant - cum ar fi poziția regimului lui Viktor Orban de la Budapesta, de exemplu. Cât de puternică este solidaritatea UE față de Rusia, având în vedere modul în care criza energetică și socială au afectat, în diferite grade, statele membre UE?
Scopul lui Putin a fost – și este încă – de a împărți și de a cuceri. Kremlinul nu și-a atins niciunul dintre obiectivele sale, până acum. Dimpotrivă, UE a demonstrat o coerență și o determinare rar întâlnite în trecut. Împreună cu partenerii noștri internaționali am lansat un val de sancțiuni care au un impact devastator asupra economiei ruse. Pentru 2022, estimarea este că produsul intern brut al Federației Ruse a scăzut cu aproximativ 3,9 la sută. Inflația este în creștere la un nivel record de 15 până la 20 la sută, în funcție de sursă, determinând sectorul financiar rus să lupte acum pentru supraviețuire.
Fără îndoială, sancțiunile adoptate au un preț și pentru cetățenii europeni, concretizându-se cel mai proeminent în costuri mult mai mari ale energiei și ale vieții, în întreaga UE. Cu toate acestea, cetățenii din întreaga UE sunt foarte conștienți de faptul că acest război purtat de Kremlin este un atac frontal asupra întregii Europe. Potrivit ultimelor sondaje Eurobarometru, 73% dintre cetățenii din UE susțin sancțiunile adoptate împotriva Federației Ruse.
Costul inacțiunii este mai mare decât costul acțiunii.
Această convingere se reflectă în poziția guvernelor naționale. Într-un mediu geopolitic schimbat dramatic, Finlanda și Suedia au luat decizia istorică de a adera la NATO. În referendumul din iunie 2022, poporul danez a votat pentru aderarea la Politica externă și de securitate comună a UE. Germania a anunțat că își va crește bugetul pentru apărare, având în vedere obiectivul de două procente al NATO.
Toate acestea sunt schimbări de anvergură într-un timp foarte scurt. Ele depun mărturie despre un Occident unit care nu va acorda Federației Ruse nicio portiță de scăpare pentru crimele comise pe pământul ucrainean. Nu aș dori să exagerăm diferențele de opinie care au apărut pe probleme punctuale. Cei care se concentrează pe acest lucru trebuie să se întrebe dacă, în cele din urmă, nu cumva cad în capcana propagandei Kremlinului.
Credeți că UE a ajutat suficient Ucraina sau trebuie să facă mai mult?
Din februarie 2022, UE, împreună cu statele membre și instituțiile sale financiare, a mobilizat un total de 67 de miliarde de euro în asistență economică, financiară, socială și militară pentru Ucraina. Sprijinul oferit de UE până în prezent este istoric atât în ceea ce privește amploarea, cât și viteza de livrare. Este o dovadă incontestabilă a deciziilor politice îndrăznețe, curajoase și cuprinzătoare luate de UE. Susțin decizia Consiliului European de a acorda Ucrainei statutul de candidat la UE și îndemn Comisia și Consiliul să înceapă negocierile de aderare în acest an.
Din cele 12 miliarde de euro de asistență militară, 3,6 miliarde de euro au fost finanțate prin Instrumentul European pentru Pace, un instrument care permite Uniunii Europene să mobilizeze fonduri pentru echipamentele de apărare achiziționate de către partenerii noștri.
În plus, UE a devenit lider în pregătirea militară a forțelor armate ucrainene, 15.000 de soldați ucraineni beneficiind de pe urma Misiunii de pregătire militară a UE în Polonia și Germania, până în aprilie 2023. Acest număr va fi dublat în curând cu soldații ucraineni care se vor antrena pe tancurile Leopard 2. Acest lucru este necesar pentru a ne asigura că echipamentul, care urmează să fie livrat cât mai repede posibil, va permite Ucrainei să străpungă liniile frontului de luptă.
Cum ar putea arăta sfârşitul acestui război?
Un război se poate termina prin negocieri de încetare a focului, atunci când ambele părți realizează că nu își mai pot atinge obiectivele prin mijloace militare. Acest punct nu a fost încă atins.
În prezent, Moscova mai contează pe progresul său militar. Cea mai recentă adresare a lui Putin către poporul rus a confirmat intenția Kremlinului de confruntare totală.
Până astăzi, Kremlinul nu a transmis niciun semnal credibil că este interesat în dialog sau diplomație cu Ucraina, cu Uniunea Europeană sau cu Occidentul politic. Oricine - precum o fac Putin și ministrul său de externe Lavrov - poate vorbi despre negocieri, dar dacă în paralel se trimit tot mai mulți soldați în prima linie și sunt atacați civili, asta înseamnă lipsa voinței de a negocia.
În orice caz, Kremlinul oferă cel mult negocieri după propriile condiții: Ucraina să cedeze regiunile anexate Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson și, prin urmare, 15% din propriul teritoriu, către Federația Rusă, înainte ca negocierile să poată începe. Asta ar fi capitulare, nu o negociere.
În același timp, nimic nu sugerează că Putin ar fi mulțumit doar cu respectivele regiuni. El încă vede statalitatea Ucrainei ca pe o greșeală și - în tradiția imperialismului rus din secolul al XIX-lea – vede Ucraina doar ca parte a Rusiei.
Opțiunea cea mai promițătoare este ca Occidentul să continue să sprijine Ucraina, din punct de vedere economic și financiar, prin ajutor umanitar și militar, pentru a pune guvernul ucrainean în cea mai puternică poziție posibilă pentru negocieri de încetare a focului, fără precondiții dictatoriale impuse de la Kremlin.
Ce se va întâmpla după război? S-au scris multe, în ultimele decenii, despre resentimentele Rusiei de după Războiul Rece, care au dus la regimul lui Vladimir Putin.
În discursul său din 21 februarie anul acesta, Putin și-a dezvăluit încă o dată aversiunea față de Occidentul democratic, în ansamblu. Inamicul nu mai este Ucraina care, potrivit lui Putin, nici nu are dreptul de a exista. Accentul este pus acum pe așa-numitul „Occident colectiv”.
Instituțiile care au modelat arhitectura europeană de pace și securitate de decenii și care au oferit un forum de dialog cu Federația Rusă sunt acum disfuncționale. Viitorul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) este incert, pe măsură ce ne apropiem de cea de-a 50-a aniversare a Actului final de la Helsinki în 2025. De la retragerea Federației Ruse, soarta Consiliului Europei pare la fel de indecisă.
Rezultatul războiului și atitudinea adoptată de comunitatea internațională vor juca un rol crucial în sancționarea acțiunilor viitoare ale altor regimuri autoritare, care acum urmăresc îndeaproape cursul războiului.
Legăturile noastre diplomatice cu Rusia au fost reduse la minimul absolut. Orice tip de nouă relație va fi viabilă numai după ce Federația Rusă se va fi retras complet de pe teritoriul recunoscut internațional al Ucrainei. Rusia trebuie să înceteze, în mod permanent, să submineze suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei, precum și a altor țări vecine, precum Republica Moldova.
Președintele Maia Sandu și guvernul ei pro-european sunt în mod continuu în situație de criză cu Kremlinul, care folosește șantajul politic, precum și amenințări de securitate și alte provocări menite să deraieze calea europeană a țării.
Un guvern prietenos cu Moscova, instalat în Moldova, ar deschide noi oportunități strategice pentru Rusia și ar crește semnificativ presiunea asupra sudului Ucrainei. Pentru a stabiliza Republica Moldova, Uniunea Europeană va continua să mobilizeze resurse economice și asistență financiară. Următoarea prioritate ar trebui să fie un plan de acțiune privind relațiile comerciale, pentru a accelera accesul Moldovei la Piața Unică a UE.
------
Interviul în limba engleză
1. It has been a year since Russia's full-scale war of aggression in Ukraine. What are the most important lessons the European Union has learned this year?
2022 marked the most significant turning point in our foreign and security policy since the end of the Cold War. It has brought to Europe the largest military conflict since the end of the Second World War and is associated with a painful realisation: The idea that economic cooperation would lead to Russian rapprochement with the democratic West has turned out to be an illusion.
For too long, we believed that we could not do without Russian gas economically. We ignored the political dependencies. In the case of China, it is similar, but on a much more dramatic scale for our economies. Significant parts of European industry have outsourced the core of their growth strategy to the Chinese market. This includes the crucially important sectors of automotive, chemicals, pharmaceuticals and mechanical engineering. This makes us extremely dependent on the People’s Republic. Suppose there was an armed conflict over Taiwan and the EU 27 decided on economic sanctions against Beijing: In this scenario, China would - at least at present - have such a retaliatory potential that it could cripple significant parts of the European economy.
It is absolutely imperative that we, together with our industry, do not increase our dependence on China any further. It is not a question of reversing the process of globalisation, but we should diversify our trading partners.
2. The EU has immediately and firmly played the card of European solidarity with Ukraine. However, there are also weaker spots that have constantly manifested themselves – like the position of Viktor Orban’s regime from Budapest, for example. How strong is the EU's solidarity against Russia, considering how the energy and social crisis have affected, in different degrees, the EU member states?
Putin's goal was - and still is - to divide and conquer. The Kremlin has not achieved any of its objectives. On the contrary, the EU has demonstrated a coherence and determination rarely seen before. Together with our international partners, we have launched a barrage of sanctions that are having a devastating impact on the Russian economy. In 2022, the gross domestic product of the Russian Federation is said to have fallen by an estimated 3.9 percent. Inflation is on the rise at a record level of 15 to 20 percent depending on the source, causing the Russian financial sector to fight for its survival.
Without a doubt, the sanctions adopted also come at a cost to European citizens, materialising most prominently in much higher energy and living costs across the EU. Yet, citizens across the EU are well aware of the fact that this war waged by the Kremlin is a frontal attack on the whole of Europe. According to latest Eurobarometer surveys, 73 percent of citizens across the EU support the sanctions adopted against the Russian Federation.
The cost of inaction is greater than the cost of action. This conviction is reflected in the position of national governments. In an altered geopolitical environment, Finland and Sweden have taken the historic decision to join NATO. In a referendum in June 2022, the Danish people voted to join the EU's Common Foreign and Security Policy. Germany has announced to increase its defence budget in view of NATO's two percent target. These are all far-reaching changes within a very short time. They testify to a united West that will not give the Russian Federation any leeway for the crimes committed on Ukrainian soil. I would not overstate differences of opinion on detailed issues. Those who focus on this must ask themselves whether they are not ultimately falling for the Kremlin's propaganda.
3. Do you think that the EU has helped Ukraine enough or does it need to do more?
Since February 2022, the EU, together with Member States and its financial institutions, has mobilised a total of 67 billion Euro in economic, financial, social as well as military assistance for Ukraine. The support delivered by the EU so far is historic both in terms of its scale and the speed of its delivery. It is testament to the bold, brave and comprehensive political decisions taken by the EU. I support the European Council’s decision to grant EU candidate status to Ukraine and urge the Commission and the Council to start accession negotiations this year.
Of the 12 billion Euro worth of military assistance, 3.6 billion Euro were financed through the European Peace Facility, an instrument that allows the European Union to mobilise funds for defence equipment acquired by our partners. On top of that, the EU has become a leader in the military training of Ukrainian armed forces, with 15,000 Ukrainian soldiers having profited from the EU Military Training Mission in Poland and Germany by April 2023. This number will be doubled with Ukrainian soldiers soon also being trained on Leopard 2 tanks. This is to make sure that the equipment, which out to be delivered as fast as possible, actually enables Ukraine to break through on the front lines.
4. What might the end of this war look like?
A war can end through ceasefire negotiations when both sides realise that they can no longer achieve their objectives through military means. This point has not yet been reached. At present time, Moscow still counts on military progress. Putin’s latest address to the Russian people confirmed the Kremlin’s intent on total confrontation.
As of today, the Kremlin has sent no credible signals that it is interested in dialogue or diplomacy with Ukraine, the European Union or the political West. Anyone who, like Putin and his foreign minister Lavrov, talks of negotiations but in parallel sends ever more soldiers to the front line and attacks civilians, does not want to negotiate. If anything, the Kremlin is offering negotiations on its own terms: Ukraine is to cede the annexed regions of Crimea, Donetsk, Luhansk, Zaporizhzhya and Kherson, and hence 15 percent of its own territory, to the Russian Federation before negotiations could even begin. That would be a capitulation and not a negotiation.
At the same time, there is nothing to suggest that Putin would be satisfied with said regions. He still sees Ukraine's statehood as a mistake and - in the tradition of 19th century Russian imperialism - Ukraine as part of Russia.
The most promising option is for the West to continue supporting Ukraine economically and financially, through humanitarian aid as well as militarily in order to put the Ukrainian government in the strongest possible positon for ceasefire negotiations without dictatorial preconditions imposed by the Kremlin.
5. What will happen after the war? Much has been written, in the past decades, about Russia's post-Cold War resentment that has led to the Vladimir Putin regime.
In his speech on 21 February this year, Putin once again revealed his aversion towards the democratic West as a whole. The enemy is no longer a Ukraine that, according to Putin, has no right to exist. The focus is "the collective West". Institutions that have shaped the European peace and security architecture for decades, and which have provided a forum for dialogue with the Russian Federation, are dysfunctional. The future of the Organisation for Security and Co-operation in Europe (OSCE) is uncertain as we approach the 50th anniversary of the Helsinki Final Act in 2025. Since the withdrawal of the Russian Federation, the fate of the Council of Europe looks equally undecided.
The outcome of the war and the stance taken by the international community will play a crucial role in affecting future actions by other authoritarian regimes, which are closely observing the course of the war.
Our diplomatic ties to Russia have been reduced to the absolute minimum. Any kind of engagement will only be viable once the Russian Federation has fully withdrawn from the internationally recognised territory of Ukraine. Russia must permanently cease undermining the sovereignty, independence and territorial integrity of Ukraine as well as other neighbouring countries such as the Republic of Moldova. President Maia Sandu and her pro-european government are operating in constant crisis mode with the Kremlin using political blackmail, security threats and provocations aimed at derailing the country’s European path. A Moscow-friendly government in Moldova would open up new strategic opportunities for Russia and significantly increase the pressure on the south of Ukraine. To stabilise the Republic, the European Union will continue to mobilise economic resources and financial assistance. An action plan on trade relations should be considered the next priority, accelerating Moldova’s access to the EU Single Market.