Medicii români au fost abandonați de statul care a eșuat, cu verdictul final al președintelui Klaus Iohannis, care însă se spală pe mâini de două ori: o dată, pretinzând că rolul lui în cetate e acela al suveranului observator și atunci nu e vinovat pentru catastrofa pandemică din România și a doua oară, pretinzând că el nu are nicio responsabilitate pentru ce urmează: măsurile să le ia Guvernul.
Declarația de miercuri seară a președintelui a fost așteptată de medicii care au tras cât au putut de ei, de infrastructura precară și o știm, de familiile lor.
Cu o seară înainte, președintele anunțase că România trebuie scoasă din catastrofă și pentru asta va face o ședință cu specialiști la Cotroceni, pentru a decide măsurile care să mai domolească valul pendemic o perioadă, cât medicii să salveze tot ce se mai poate salva în spitale.
Miercuri, însă, în spitale s-a lăsat încă o tăcere grea: medicii au înțeles că au fost abandonați, încă o dată. Președintele a vorbit, cât să spună că vor fi câteva restricții, nu știm care, în orice caz nevaccinații nu pot merge la cafea și cinema, dar e treaba Guvernului să formuleze restricțiile.
Dincolo de neasumarea atât de păguboasă, președintele a ales ca unică retorică blamarea nevaccinaților și alimentarea unei polarizări sociale de care profită din plin personaje toxice ca senatoarea Șoșoacă și instituțiile de presă care le-au promovat, laolaltă cu cele mai otrăvitoare fake news-uri.
Într-o astfel de atmosferă de criză socială profundă, efectul va fi acela de bumerang: ostilizarea ostilizaților va fi și mai agresivă.
Dar cel mai grav e că oamenii vor ajunge trup peste trup în curțile și sălile de spital, acolo unde, nu-i așa, responsabilitatea e exclusiv a medicului. Și vina tot a lui.
Președintele s-a spălat pe mâini, când fiecare zi de restricții severe înseamnă, concret, avans pentru viață în spitale și când, într-o societate animalizată, un medic poate fi agresat de un politician extremist chiar în curtea de spital.
Cum au ajuns medicii aici? Campania de fake news-uri are câteva elemente comune cu cele folosite de sovietici. Un exemplu din istorie.
Suntem în 1953, 13 ianuarie, și Stalin orchestrează unul dintre cele mai grotești procese de defăimare, folosindu-se de stereotipii perfide și de fricile atavice ale oamenilor: procesul „halatelor albe”, adică al medicilor.
Măcinat de paranoia specifică dictatorilor, care, fiindu-le constant frică de trădare, construiesc un sistem de teroare teribilă, Stalin a construit o narațiune completă în jurul asasinilor în halate albe, medici evrei acuzați că ar fi complotat să ucidă înalți oficiali comuniști. S-a folosit pentru asta de tehnicile care au fost preluate de aparate de propagandă și manipulare: puseele xenofobe și, mai grav, antisemite, insituțiile media care să construiască poveștile, gradând fricile și stereotipurile.
Pe 13 ianuarie 1953, Izvestia şi Pravda, oficioasele sovietice care au dus la vestita butadă Nu există Pravda în Izvestia și nici Izvestia în Pravda (nu există adevăr în știri și nici știri în adevăr) anunţă că nouă medici, șase dintre ei evrei, au fost arestaţi pentru că au otrăvit doi înalţi oficiali sovietici şi intenționau să ucidă astfel mai mulţi ofiţeri superiori ai Armatei Roşii. Acuzaţii erau descriși sub etichete ca „medici terorişti” şi „călăi ai speciei umane”.
Procesul asasinilor în halate albe nu a mai avut loc, Stalin a murit și acuzațiile au fost retrase.
Mixtura din această retorică a înrăirii și asmuțirii publice e cea pe care o vedem de o vreme în România, țară aflată într-o catastrofă umanitară fără comparație în istoria recentă: spaima de boală, precaritatea socială, clișee recuperate și otrava administrată de medici, deveniți dușmanul.
Această înscenare toxică pusă în scenă de un politician ros de paranoia a fost extrem de puternică, Soljenițîn povestește undeva cum circulau zvonurile despre medicii asasini, într-o societate fragilizată de toate fricile atavice, cel mai mare lanț cu care un regim criminal își poate asigura victimele.
România nu e dictatură, demonizarea medicilor și a spitalelor nu este instrumentată de regimul politic, ci de subteranele putrede ale politicii, prezervate de la căderea comunismului încoace. Instrumentele sunt aceleași:
- Specularea fricilor atavice – frica de boală, de moarte, de singurătate;
- Recuperarea unor stereotipuri/narațiuni manipulatorii, de ostilizare contra sistemului medical;
- Alimentarea faliilor sociale;
- Concursul instituțiilor media toxice, care se ridică pe cele mai sordide aspecte ale omului.
De ce în toată lumea civilizată medicii sunt aplaudați, iar în România demonizați?
Tocmai zilele acestea, când personalul medical e epuizat, dar nu cade, pentru că știe că prăbușirea lui înseamnă morți peste morți, un senator intră în curtea unui spital aflat pe front, la propriu, și agresează un medic.
Tocmai astăzi, când românii mor zilnic cu sutele, sunt politicieni cu mandate în Parlament care înscenează, exact pe modelul stalinist, narațiuni manipulatorii despre medicii care refuză medicamente pentru pacienți, despre vaccinul care te ucide, despre spitalele care nu salvează, ci devin ucigașe.
Pentru că oamenilor le este frică, e o frică atavică și colectivă aici, care în democrațiile solide nu apare, tocmai pentru că statul asigură acele mecanisme de protecție și siguranță care îl liniștesc pe om. Încrederea și speranța sunt liante sociale indispensabile.
Or, în momentul în care liderii formali se arată neputincioși și/sau interesați exclusiv de scopurile lor personale, fricile sociale se alimentează monstruos, iar oamenii se vor îndrepta spre vrăjitoare, vraci și animatori ai urii.