Numărul mare de decese din ultima perioadă a făcut ca timpul de așteptare pentru programarea unei înmormântări în Cimitirul Municipal Rulikowski din Oradea să crească. Au fost angajați gropari, dar chiar și așa timpul de așteptare este de o săptămână, potrivit ADP Oradea.
„În momentul de față, la Cimitirul Municipal Rulikowski, în urma suplimentării personalului angajat pentru săpatul gropilor, timpul de așteptare pentru programarea unei înmormântări este de aproximativ o săptămână. Asta, în condițiile în care numărul înmormântărilor programate este de 10 sau chiar 11 pe zi.
La Capela Municipală pot fi depuși doar decedații pentru care s-a făcut programarea înmormântării”, spune Loredana Buz, consilier relații publice ADP Oradea.
În lista de tarife a Cimitirului Municipal Rulikowski este prevăzută și o taxă de depozitare la camera frig, în valoare de 100 lei pe zi.
În condițiile în care timpul de așteptare pentru programarea înmormântărilor a crescut, conducerea ADP Oradea a decis, însă, să plafoneze această sumă la maximum 300 de lei, indiferent de câte zile urmează a fi depozitat decedatul la camera frig, înainte de înmormântare.
„Prin urmare, toți cei care au achitat mai mult de 300 de lei în această perioadă sunt așteptați să depună o cerere pentru restituirea banilor”, spune Liviu Andrica, directorul ADP Oradea.
În plus, pentru a reduce cât mai mult timpul de așteptare, începând de săptămâna viitoare, vor fi atribuite locuri de veci și în parcele noi, unde gropile vor putea fi săpate și prin intermediul utilajelor.
ADP precizează că având în vedere situația actuală dificilă, în această perioadă nu se atribuie locuri de veci anticipat.
În județul Bihor, miercuri au fost confirmate 444 de cazuri de COVID-19, iar rata de incidență la nivelul județului este de 7,63 de cazuri la mia de locuitori.