Cum ar fi să iasă Dragnea mâine din închisoare

Victor Pițigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Din când în când, apare în presă știrea că lui Liviu Dragnea i s-a respins încă o cerere prin care spera să iasă de la pușcărie.

Tot din când în când, iese la rampă unul din foștii apropiați, proscris demonstrativ de actualul câmaci al partidului, și face cunoscut pe site-ul său că fostul liderul nu se simte bine „nici cu sānātatea, nici emoțional, nici pshihic! Se simte abandonat, uitat, neglijat!”.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Nu trebue să fii mare expert ca să citești printre rânduri intenția lui Codrin Ștefănescu – căci despre el este vorba –  de a-și victimiza fostul șef, de a stârni compasiunea publică și de a întoarce sentimentul românilor împotriva celor care l-au condamnat, desigur pe nedrept.  Chiar Codrin i-a spus la telefon lui Dragnea că „nu trebuie să cedeze în fața sistemului”.

În fața sistemului, întrucât nu mai îndrăznește să spună în fața statului paralel. Noul cuvânt de ordine este sistemul, un fel de fata Morgana, la fel de neatins, de nepipăibil și aproape inexplicbil, ca și perimatul stat, atât de paralel.

Într-o postare difuzată joia trecută pe internet, bunul său prieten insistă asupra faptului că fostul capo di tutti capi  „are nevoie de susținere și de o vorbā bunā” și publică pe site adresa din penitenciarul Rahova, unde poate primi scrisori de la oricine.

Este evident că atenția prietenului Codrin se îndreaptă nu numai spre consolarea și încurajarea celui „abandonat, uitat, neglijat”, ci și spre cei pe care situația lui îi poate sensibiliza emoțional, ca să-i devină azi prieteni, mâine simpatizanți, poimâine adepți.

Dar perspectiva ieșirii din închisoare a lui Dragnea mai repede decât la termen plutește în ceață, pentru că întemnițatul nu se lasă reeducat, nu-și recunoaște vinovăția și chiar acuză justiția de abuz.

Probabil simte că, dacă și-ar recunoaște vinovăția, chiar și simpatizanții săi l-ar arăta cu degetul, iar el n-ar mai putea îndrăzni să gândească la o revenire în politică, în acest fel.

Dar ar putea reveni, oare, în vreun alt fel?

Din capul locului, nu-l văd pe fostul lider PSD un moșulică reeducat, așezat în bârlogul lui, poate undeva pe la Videle, lângă tânăra sa iubită, mai credincioasă ca Penelopa lui Ulisse, vecin de bloc cu non-conflictuala Viorica și cu marginalizata Carmen Dan.

Totul depinde de modul cum ar ști să acționeze. Prima mișcare inteligentă ar fi ca, imediat după ieșire, să se interneze direct într-un spital. Ar fi spectaculos să iasă de la zdup cu ambulanța, purtat de brancardieri, și supravegeat de două asistente. Intuiesc că prietenul Codrin pregătește momentul pentru așa ceva.

Firește, nu exclud ca starea lui de sănătate să impună efectiv vreun tratament, dar emoția maximă ar produce-o momentul când camerele de luat vederi l-ar filma din toate pozițiile, așezat cu targa în autospecială. Ar fi gestul suprem în avantajul victimizării sale.

Ștefănescu și iubita ar arăta cu degetul spre autorități: „Iată unde l-au adus călăii statului paralel pe omul care ne mărea nouă pensii și salarii, din te miri ce!”.  Ar fi pentru Antena 3 o știre senzațională, bună de dezbătut între comentatori cel puțin o săptămînă.

Abia după ieșirea din spital ar intra Dragnea tare în politică, alături de același Codrin Ștefănescu, de vasluianul Buzatu, de un altul aflat prin Neamț și de întregul nucleu dur al PSD, care l-a votat totdeauna, l-a aclamat atunci când era nevoie, l-a ovaționat în delir și a ieșit  să protesteze, în momentul când instanțele îl judecau.

Parcă-i văd răsărind din umbră pe vrânceanul Marian Oprișan, pe Cătălin Rădulescu-Mitralieră, pe Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu, plus alții anonimi, chemați de pe acum de către Codrim, cum spuneam, să-i scrie la adresa de la penitenciar.

Cu ei și cu Ștefănescu alături, Dragnea ar putea să viseze la un nou PSD.

De ce unul nou?  Întrucât la volanul celui vechi s-a așezat confortabil și neclintit Marcel Ciolacu. Nu încape îndoială că Ciolacu își va apăra volanul cu dinții, după ce l-a smuls din mâinile Vioricăi, a câștigat legitimitate la congres și s-a salvat la mustață în alegerile locale și cele generale.

Ciolacu este astăzi, dacă nu chiar pe cai mari, în orice caz tare pe poziție.

Cu toate acestea, riscul scindării există chiar și fără ieșirea lui Dragnea de la zdup. Simt cum mocnește o anumită așteptare printre cei marginalizați de Ciolacu, printre doritorii de reforme în fond, nu în formă, cum clocotesc nemulțumiții de toate felurile și cum nu trebuie decât o scânteie pentru ca acest amestec exploziv să detoneze.

Care amestec? Simplu:

Tabăra nostalgicilor fierbe și așteaptă cu capacul pus deocamdată pe oală, pregătită să întâmpine un mult-așteptat deus ex machina, care să împartă ciolane celor din apropiere, iar celor mai îndepărtați să le promită spectaculoase majorarări de pensii și salarii, asigurându-i pe toți că numai PSD deține bagheta magică, cu care dai chiar și din ce n-ai.

Tabăra reformiștilor de la București  ține strâns în jurul lui Ciolacu nu pentru că n-ar fi altul mai bun, ci petru că, fără el s-ar zdruncina șandramaua consolidată la congres și nu se stie unde ar mai ajunge Firea, unde ar poposi Stănescu și unde s-ar trezi Grindeanu, dacă s-ar clătina ceva.

Nimic nu-i mai de nădejde în tabăra reformiștilor de la București, decât binecuvântatul status quo.

Tabăra reformiștilor de la Cluj este o entitate neclară, ceva care pare superb, pare de nădejde, pare chintesența înțelepciunii, dar despre care nu avem certitudinea că ar putea urni ceva din loc.

Este greu să intuiești vreo putere de acțiune la cugetătorul Dâncu, la gânditorul Pușcaș, iscusitul Rus și la încă vreo câțiva, toți valoroși, toți entuziaști, toți înțelepți, toți materie cenuștie întruchipată, dar niciunul cu mușchii destul de tari încât să strige ca muschetarii: „en garde!”.

Trei tabere în echilibru instabil nu mi se pare ceva periculos, dar, dacă se produce o scânteie, explozia este inevitabilă. Cui ar folosi această explozie, asta nu poate previziona nimeni.

Cert mi se pare faptul că șansele lui Dragnea și ale credinciosului său Codrin sunt minime.

Pe Ciolacu l-am văzut învingător pe timp de pace, dar nu pare să iasă tot erou național și pe timp de război. Domnul Ciolacu este întruchiparea proverbului moldovenesc, exprimat cu atâta duioșie de Ion Creangă pe manuscrisul povestei Harap Alb: „La plășinti înainti”.

Iar pe cei de la Cluj nici nu i-aș căuta în altă parte, în caz de război, decât numai într-un adăpost antiatomic, pregătindu-și o dizertație cu care să ne impresioneze pe toți când vor ieși la supafața, în codiții de siguranță.

Și atunci cine ar câștiga din războiul de tip „când doi se ceartă”, după  ce s-ar scinda PSD?

Logica spune că scindarea PSD ar fi o extraordinară minge la plasa PNL. Dar intuiția îmi șoptește că liberalii ar rata-o și pe asta, iar atunci nu rămâne decât să șuteze neașteptat și spectaculos AUR, cu rezultate imprevizibile.


Ai ajuns până la finalul acestui articol! 👏 Noi iți dăm un mare Like. Ne dai și tu? 👇