Uriașa paradă de altădată din fața Kremlinului, redusă anul acesta la numai 50 de minute, și logoreicul discurs de altădată al președintelui rus, redus acum la vreo 10 minute, îl determină pe simplul cetățean, acel mujic umil și oropsit, dar inteligent, așa cum îl descrie cu măestrie Gogol, să aibă îndoieli când se întreabă singur dacă victoria finală în bătăliile din Ucraina se va serba în piața Roșie din Moscova sau în renumita piață Maidan din Kiev.
De altfel, mulți oameni de rând au rămas uluiți, când pregătindu-se să privească la televizor defilarea „coloanelor motorizate ale armatei”, așa cum se anunțase în presă, s-au pomenit că, în Piața Roșie, pătrundea un biet tanc, model T-34, unul singur, rămas întreg după cel de Al Doilea Război Mondial.
Poate tancul, cu steagul roșu pus pe el, o fi fost adus ca simbol, ca o relicvă menită să amintească de flagelul războiului. Dar mulțimea de privitori din Piața Roșie se obișnuise din alți ani cu sumedenie de motorizate și asculta cu emoție cum duduia caldarâmul sub șenilele lor.
Iar acuma, un singur tanc, ca simbol. Nu vi se pare că e ceva putred în Danemarca?
Un singur tanc, asta nu cade deloc bine, când, în intervalul dintre 24 februarie 2022 și 9 mai 2023, Rusia a pierdut, conform evidențelor ținute de ucraineni, 1.937 de tancuri. Dintre acestea: 1.184 au fost distruse, 103 avariate, 105 abandonate, iar 545 – un sfert din total – au fost capturate de ucraineni, în stare bună, gata de funcționare.
Scurtul discurs al domnului Putin, rostit înainte de apariția în piață a tancului solitar, nu seamănă deloc cu discursul lung de anul trecut, axat pe denazificarea și demilitarizarea Ucrainei. Acum președintele încearcă să susțină că invadatoarea Rusie este victimă și nu agresoare, că a atacat preventiv, ca să nu fie atacată.
Altfel, liderii ruşi doresc pacea, și – foarte subtil! – ei sunt continuatorii fostei URSS. Bineînțeles, ei sunt tot urmaşii legitimi ai vechii Rusii, de la care le revin toate meritele, succesele și reușitele, în calitatea lor de moștenitori direcți.
Cam asta am înțeles eu, ca simplu cetățean, din spusele lui Vladimir Vladimirovici, șeful suprem al Federației Ruse:
- „Avem un război împotriva noastră, dar ne vom apăra împotriva terorismului internațional”.
- „Noi salvăm lumea de nazism”.
- „Noi vrem un viitor pașnic”.
- „Elitele vestice și globaliștii (..) încurajează rusofobia, distrug tradițiile familiei și dictează voia lor asupra celorlalți (…) creează un cult al nazismului, batjocoresc memoria generațiilor trecute”.
- „Dragi cetățeni ai Rusiei, luptele care vor stabili viitorul țării noastre au fost mereu sacre și noi mergem pe urmele strămoșilor”.
- „Nu este o altă misiune mai mare decât cea pe care o au cei de pe front. Luptați pentru Rusia! În spatele vostru sunt familiile voastre, toată lumea se roagă pentru voi!”
- „Noi aici, în Piața Roșie, ne aducem aminte de luptătorii noștri, de perioada 1941-1945, de armata de atunci și de toți cei care au luptat”.
- Îi celebrăm pe toți cei care se luptă pentru Rusia. Strămoșii ne-au arătat că nu există nimic mai puternic decât dragostea noastră pentru Rusia și pentru victorie”
Nimeni nu îndrăznea anul trecut să crâcnească. Unii aveau chiar încredere în cuvintele lui Putin care, fără îndoială, prezentau realitatea. Anul acesta, comandantul grupării Wagner și fost prieten cu Putin, Evgheni Progojin, a ajuns în conflict deschis cu protipendada din Kremlin, inclusiv cu Putin.
El a ajuns să declare, chiar în ceasurile fierbinți ale paradei și ale discursului lui Vladimir Vladimirovici:
„Ziua Victoriei este victoria strămoșilor noștri, noi nu am meritat nici măcar o fracțiune din această victorie” (cu referire la victoria sărbătorită la 9 mai – n.red.).
Incontestabil, Ziua Victoriei a fost umbrită anul acesta de eșecurile suferite în Ucraina și consecința lor: cel puţin şase regiuni ruseşti au renunţat să sărbătorească Ziua Victoriei in acest an.
În compensație, Putin a anunțat că asistă la eveniment și reprezentanți ai unor țări desprinse din URSS: preşedinţii Belarusului, Kazahstanului, Kîrgîzstanului, Tadjikistanului, Uzbekistanului şi premierul Armeniei.
Niciun lider, nicio persoană reprezentativă, nimeni din restul Europei și chiar al lumii. Aici, la tribuna de la Moscova, unde se aniversează o mare victorie a lumii, inclusiv a țării sale, Putin este mai izolat ca oricând.
Informată din timp despre discursul pe care urma să-l țină Putin marți dimineața, presa aservită din Moscova preconiza cam ce urma să spună el. Ca de obicei, i-a ieșit în întâmpinare ziarul Pravda, cu un editorial care puncta, chiar din preambul, principalele „teze” putiniste. Merită și ele citate:
- „Rusia a fost întotdeauna o țară iubitoare de pace.
- Chiar dacă a atacat, n-a făcut decât să răspundă la agresiunea vecinilor ei.
- Dar, cel mai adesea, au existat din partea rusă propuneri pentru negocieri de pace.
- Chiar dacă nu poate garanta nimeni o pace eternă, Rusia a fost totdeauna pregătită măcar pentru un armistițiu – să zicem, pe cinci ani”.
Hai să le comentăm „tezele” pe rând. Merită:
„Rusia a fost întotdeauna o țară iubitoare de pace”.
Totdeauna? Neagă cineva că Al Doilea Război Mondial a demarat prin agresarea Poloniei, care a și fost cucerită într-o lună? Cine a atacat și cine a cucerit atunci Polonia? Istoria spune că Germania a acționat dinspre apus și URSS dinspre răsărit. Fiecare și-a înșfăcat o halcă din statul dezmembrat și astfel a început cel mai mare carnagiu din istorie.
N-a fost pentru prima dată când Rusia – respectiv URSS – își adjudeca teritorii. Istoria spune că statul rus s-a format ca atare, aproape doar prin anexări de teritorii. Este suficient să ne amintim de faimosul Ivan al IV-lea, „cel Groaznic”, care și-a anexat trei hanate tătărești, plus Hanatul Siberiei, așa încât (citez dintr-o enciclopedie), „la sfârșitul secolului al XVI-lea, Rusia se transformase deja într-un stat multietnic, multiconfesional și transcontinental”.
Și, dacă tot am pornit pe calea citatelor, mai observ și următoarele în aceeași enciclopedie:
„Ecaterina a II-a extins controlul politic rusesc asupra Uniunii Polono-Lituaniene și a încorporat cele mai multe dintre teritoriile sale în Rusia în timpul împărțirilor Poloniei, împingând spre vest frontiera rusă în Europa Centrală.
În sud, după succesul Războaielor Ruso-Turce împotriva Turciei Otomane, Ecaterina a dus frontierele Rusiei până la Marea Neagră, învingând Hanatul Crimeii. Ca urmare a victoriilor împotriva Iranului Qajar în Războaiele Ruso-Persane, până în prima jumătate a secolului al XIX-lea Rusia a dobândit și importante câștiguri teritoriale în Transcaucazia și în Caucazul de Nord, forțând Iranul să-i cedeze definitiv Rusiei ceea ce este în zilele noastre Georgia, Daghestan, Azerbaidjan și Armenia.
Expansiunea a continuat și în timpul lui Alexandru I (1801-1825) care a smuls Finlanda de la slăbitul regat al Suediei din 1809, și Basarabia de la Moldova, în 1812”.
În lunga sa domnie, Ivan cel Groaznic aproape că a dublat întinsul teritoriu rusesc prin anexarea celor trei hanate tătărești în care se dezmembrase Hoarda de Aur: Kazan și Astrahan de-a lungul râului Volga, și Hanatul Siberiei, în sud-vestul Siberiei..
Închei printr-o întrebare retorică: cum altfel decât prin anexări de teritorii ale altora a ajuns Rusia să se întindă de la Smolensk la Vladivostok și de la Marea Albă până pe vârfurile Caucazului?
„Dacă a atacat, a fost un răspuns la agresiunea vecinilor ei”
Iarăși mă întreb: oare ce vecini agresau Rusia în august 1939, când ministrul de Externe al lui Stalin încheia la Moscova un protocol cu ministrul de Externe al lui Hitler, parafând modul cum înțelegeau ei să împartă o parte din Europa de răsărit (inclusiv Basarabia) și teritoriile pe care urma să și le anexeze URSS, în următoarea perioadă?
Iar, dacă și le anexa, atunci – mă întreb – anexările ce sunt ele altceva decât agresiuni și numai agresiuni?
Dar să ne întoarcem la vremurile noastre. Rusia și-a anexat Crimeea, printr-un simulacru (neconstituțional!) de referendum, iar prin război (adică agresiune, nu altceva) alte teritorii din estul Ucrainei și estul Donului. La ce agresiune din partea vecinilor răspunde Rusia distrugând și ucigând valorile țării vecine? A agresat-o Ucraina măcar cu ceva?
Dar, cel mai adesea, din partea rusă au existat propuneri pentru negocieri de pace.
Își aduce cineva aminte despre propunerile de negocieri pe care le-ar fi făcut Rusia Ucrainei, înainte de 24 februarie 2022? Războiul a fost declanșat brusc, prin cuvântarea lui Putin, care anunța atacul fără să se refere la vreo propunere de negocieri sau de eventuale tratative care să fi eșuat.
Nici atunci când URSS, împreună cu Germania, demarau cel de Al doilea Război Mondial prin atacarea și cucerirea Poloniei, nu știu să se fi făcut propuneri pentru vreo negociere. Să nu inventăm fapte, domnilor de la Pravda!
Pace, chiar dacă nu una eternă, în orice caz, măcar un armistițiu – să zicem, pe cinci ani
Bine era dacă, măcar în stadiul actual, Rusia ar propune un armistițiu, în Ucraina. Dar a propus cineva? Dimpotrivă memoria îmi spune că, încercându-se negocieri din inițiativa altora, Rusia ar fi înaintat condiții prealabile, care de altfel însemnau violarea teritoriului național și încălcarea dreptului internațional.
Anul trecut, Ucraina se arăta dispusă la negocieri, dar delegatul rus a pus condiție prealabilă tocmai încălcarea dreptului internațional. Negocierile au rămas baltă. Parcă îmi aduc aminte că purtătorul de cuvânt al Kremlinului le spunea ziariștilor: „Negocierile nu mai au niciun rost”,
Nu este clar cum va fi marea defilare din Piața Roșie în anul viitor. Poate ceva care să dureze un sfert de oră, cu un discurs de un minut, fără aviație (că nici anul acesta n-a fost), poate fără niciun tanc, fără alte motorizate, numai cu pedestrime, dar nu multă și fără multe altele.
Poate chiar și fără domnul Putin – e o variantă pe care nu o iau eu în calcul, dar o iau ucrainenii, care au și ei o condiție prealabilă ca să înceapă negocierile, adăugând astfel încă un motiv, pentru ca ele să nu înceapă niciodată.