Nu e clar cu ce poziție merge România la Bruxelles la întâlnirea miniștrilor de Interne ai UE, după ce Nicușor Dan a semnat scrisoarea celor 22 de lideri comunitari care critică politica de migrație a Spaniei.
Între ipocrizie și ambiguitate strategică, Bucureștiul vrea să acopere toate fronturile.
Pe deoparte, președintele Nicușor Dan semnează scrisoarea care plasează țara în tabăra dură și fermă alături de prim-ministrul Italiei Giorgia Meloni și de cancelarul german Friedrich Merz.
Pe de altă parte, ministrul de Externe Oana Țoiu declară că „România este solidară cu Spania”, în contextul situației de la frontiera dintre Ceuta și Maroc și susține „consolidarea protecției frontierelor externe ale Uniunii Europene”.
În scrisoarea celor 22 inițiată de Meloni se precizează, în schimb, că statele semnatare nu pot accepta „traversările în masă și necontrolate”, „instrumentalizarea migrației sau alte amenințări hibride” care să dea senzația că „este posibilă intrarea ilegală în Uniunea Europeană”.
Din cele 25 de state UE membre ale Zonei de Liberă Circulație Schengen, doar Franța, Portugalia și Luxemburg nu au semnat scrisoarea împotriva Spaniei.
Ce s-a întâmplat în Ceuta
La finele săptămânii trecute, odată cu Sărbătoarea Tronului din Maroc, peste 60.000 de migranți au ajuns în enclava spaniola Ceuta, aflată pe continentul african, cei mai mulți înot. A fost cel mai mare aflux din istoria enclavei.
Spania i-a returnat pe cei mai mulți (peste 48.000), consemnând și tragedia morții celor peste 70 de oameni, potrivit surselor oficiale spaniole.
Ministerul de Interne de la Madrid a declarat că această criză a migrației provine în special din „exploatarea răuvoitoare” a rețelelor de socializare, „răspândirea de informații înșelătoare” și „interpretările greșite ale prevederilor legale”, o referire la recenta decizie a Curții Supreme din Spania conform căreia returnarea imediată a unui migrant nu se aplică persoanelor care au sosit pe mare.
Migranții ca arme politice
Și în cazul Ceuta e vorba despre instrumentalizarea migrației, adică folosirea migranților ca armă politică, cum s-a mai întâmplat:
- în 2020, zeci de mii de refugiați sirieni au trecut frontiera terestră dintre Turcia și Grecia cu aprobarea autorităților de la Ankara, deși UE le-a dat turcilor 6 miliarde de euro pentru a-i ține pe migranți acolo;
- în 2021, regimul Lukașenko din Belarus a adus migranți din Orientul Mijlociu și i-a presat la granița cu Polonia și Lituania ca răzbunare pentru sancțiunile europene.
- Tot în 2021, Marocul a relaxat controalele de intrare în Ceuta ca presiune pentru Spania;
- în 2022, după invazia rusă în Ucraina, UE a primit circa 4 milioane de refugiați ucraineni, cu un mecanism de protecție temporară activat imediat și fără probleme, un contrast evident față de migranții veniți din Orientul Mijlociu sau Africa.
Apoi, în 2024, UE a început să o vireze spre dreapta, așa că noul Pact pentru migrație, adoptat la începutul acestei veri, e mult mai restrictiv decât era acum 10 ani, iar Ceuta e primul test.
În 2015, când UE era mai tolerantă, a încercat să impună cote de migranți. Atunci, Ungaria, Polonia și Cehia au refuzat, și nici România nu le-a agreat, dar a făcut-o sotto voce.
Poziția României și tradiția respingerii străinului
România are o poziție dublă, atât de partea frontului european anti-migrație, cât și de partea Spaniei, pentru a sugera că totuși Bucureștiul ține la imaginea de țară europeană responsabilă.
În plus, România mizează pe păstrarea relațiilor bune cu Spania, unde încă locuiesc în jur de 600.000 de români înregistrați oficial, a treia comunitate străină ca mărime după marocani (peste un milion) și columbieni (aproape 900.000).
E adevărat că, în 15 ani, comunitatea s-a redus cu 32% față de la 900.000 în 2012, deși integrarea lor a reușit.
Șeful Camerei Deputaților, social-democratul Sorin Grindeanu, a insistat asupra sprijinirii Spaniei, făcând falia și mai vizibilă între punctele de vedere diferite oferite de statul român.
Trecerea președintelui de partea majorității statelor Schengen și a criticilor Spaniei se regăsește nu doar în spiritul politic al lui Nicușor Dan, dar și în mentalitatea tradițională din România.
Crizele de brutalitate față de noii migranți veniți din Nepal și Pakistan sunt simptome ale naționalismului care apare în diferite forme: ca antisemitism, ca aplauze la minciunile rostogolite propagandistic de Rusia împotriva ucrainenilor rămași în România, ca formule rasiste împotriva romilor.
În cercetările sociologice, fenomenul antimigraționist nu se vede încă, dar există semne că terenul e fertil. Un sondaj făcut anul trecut arată că România, spre deosebire de media europeană, nu e prea preocupată de migrație, fiindcă în topul îngrijorărilor se află războiul din Ucraina (58%), costul vieții (31%) și abia pe locul al treilea migrația (26%).
În schimb, la nivelul UE , migrația ilegală e a doua preocupare, cu 38%, imediat după războiul din Ucraina (47%), potrivit sondajului Eurobarometrului din septembrie 2025.
Odată cu această criză din Ceuta se vede cu ochiul liber că Uniunea Europeană glisează spre dreapta și România odată cu ea, iar președintele Nicușor Dan adoptă în mod natural limbajul anti-imigrație al liniei dure Meloni-Merz, atât pentru sublinierea propriei poziții, cât, poate, și pentru împingerea țării spre nucleul Schengen.
Ariana Grande se retrage din viața publică și renunță la un rol important
„Ne așteptam să fie mai ieftin!” Turiștii străini cheltuie de 2 ori mai puțini bani în România decât noi în vacanțe externe
Industria auto germană, unul din stâlpii mândriei naționale, se clatină. Cazul Volkswagen: Un gigant prins între ciocan și nicovală
Născută pe pistă: cine este Carolina Pungă, vicecampioana europeană la viteză, la doar 15 ani
