Cele 11 hotărâri ale Guvernului interimar Bolojan suspendate de Curtea de Apel București la cererea PSD pot fi aplicate din nou, a anunțat vineri secretarul general al Guvernului, Dan Reștintec. Potrivit acestuia, suspendările au încetat de drept deoarece social-democrații nu au introdus în termenul legal și acțiunile pentru anularea actelor.
Printre măsurile vizate se află sprijinul pentru persoanele cu dizabilități, proceduri privind ocuparea forței de muncă, protecția ariilor naturale și reorganizarea unor instituții.
„PSD a dat Guvernul în judecată. De 11 ori, pentru a bloca mai multe hotărâri de guvern printre care inclusiv plata ajutoarelor către persoanele cu dizabilități. (...) Toate cele 11 suspendări au încetat acum”, a transmis Reștintec într-o postare pe Facebook.
El acuză PSD că a urmărit „să blocheze guvernul și să facă circ politic la televizor” și susține că partidul nu a continuat demersurile pentru anulare deoarece nu avea argumente suficiente.
Suspendarea executării unui act administrativ și anularea lui sunt proceduri distincte. Prima oprește temporar aplicarea actului, în timp ce a doua urmărește desființarea acestuia.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la articolul 14 alineatul (1), prevede că acțiunea în anulare trebuie introdusă în maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare, nu de la data la care instanța a dispus suspendarea.
Dacă suspendarea a fost deja pronunțată și acțiunea în anulare nu este introdusă în termen, „aceasta încetează de drept și fără nicio formalitate”.
Potrivit lui Reștintec, această situație s-a produs în cazul tuturor celor 11 hotărâri contestate de PSD.
Ce măsuri au fost suspendate
Curtea de Apel București a suspendat șase hotărâri la 30 iulie și alte cinci la 3 august. Actele vizau domenii diferite, de la ajutoare sociale și ocuparea forței de muncă până la administrație și agricultură.
Printre acestea se numărau:
- HG 569/2026 – procedura de acordare a beneficiului pentru locuire și a beneficiului de tranziție pentru adulții cu dizabilități;
- HG 570/2026 – modificarea unor acte normative în domeniul ocupării forței de muncă;
- HG 530/2026 – normele privind sancțiunile contravenționale neachitate și dreptul de a conduce;
- HG 509/2026 – modificări privind ariile speciale de conservare din rețeaua Natura 2000;
- HG 501/2026 – modificări privind organizarea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare;
- HG 511/2026 – modificări privind organizarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene;
- HG 512/2026 – plafonul cheltuielilor pentru colectarea și neutralizarea animalelor moarte din gospodăriile crescătorilor individuali;
- HG 546/2026 – cotizația pentru interconectarea cu instituții și organizații internaționale de schimb de organe;
- HG 547/2026 – modificări privind Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin.
Au fost suspendate și HG 545/2026, privind modificări în domeniul administrației agricole, și HG 571/2026, referitoare la compatibilitatea electromagnetică și echipamentele radio.
De ce a contestat PSD hotărârile
PSD a susținut că Executivul Bolojan, aflat în interimat după demitere, și-ar fi depășit atribuțiile prin adoptarea unor măsuri care nu țineau de administrarea curentă.
Într-un comunicat din 27 iulie, partidul acuza Guvernul că adoptase hotărâri cu încălcarea limitelor aplicabile unui executiv al cărui mandat a încetat și anunța sesizarea Curții de Apel București.
Guvernul a respins acuzațiile și a susținut că hotărârile puneau în aplicare legislația existentă. În cazul sprijinului pentru persoanele cu dizabilități, Executivul avertiza că blocarea procedurilor afecta trecerea beneficiarilor din centre rezidențiale la o viață independentă în comunitate.
Ce a decis instanța
Curtea de Apel București a soluționat primele cereri chiar a doua zi după depunerea lor: PSD a sesizat instanța pe 29 iulie, iar pe 30 iulie aceasta a dispus suspendarea aplicării a șase hotărâri de guvern.
Celelalte cinci au fost suspendate pe 3 august, astfel că toate cele 11 acte contestate au fost blocate în câteva zile. Guvernul a criticat atunci „calendarul foarte accelerat” al judecării dosarelor. Instanța a admis cererile de suspendare, fără să pronunțe anularea hotărârilor.
Erori semnalate în motivările instanței
Separat, o investigație G4Media a identificat pasaje identice și erori materiale în nouă motivări publicate în aceste dosare.
Publicația a semnalat confuzii între numerele hotărârilor, date greșite și preluarea unor argumente dintr-un dosar în altul. În motivarea privind măsurile rutiere apărea, de exemplu, un paragraf despre ocuparea forței de muncă. Într-unul dintre dosare, instanța a admis o cerere de îndreptare a erorilor materiale formulată chiar de PSD.
