Combaterea poluării invizibile din locuințe, din școli și de la locul de muncă

Ne petrecem cea mai mare parte a timpului în spații interioare, dar cât de multe știm despre aerul pe care îl respirăm? Cu ajutorul finanțării UE, o serie de cercetători caută răspunsuri și soluții practice pentru a-l îmbunătăți.
Combaterea poluării invizibile din locuințe, din școli și de la locul de muncă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Potrivit estimărilor oficiale, europenii își petrec până la 90% din viață în spații interioare. Și, totuși, deși poluarea aerului exterior a devenit un motiv familiar de preocupare publică, aerul din locuințe, din școli și din spațiile în care lucrăm rămâne în mare parte ignorat.

Această situație este pe cale să se schimbe. Cercetători din toată Europa analizează compoziția concretă a aerului din încăperi, modul în care ne afectează sănătatea și măsurile care pot fi luate în această privință.

„Odată cu pandemia de Covid-19, am început să auzim mai des despre calitatea aerului din încăperi, deoarece oamenii au devenit conștienți că aerosolii pot transporta virusuri”, spune Jose Fermoso, inginer chimist la centrul de cercetare CARTIF din Spania și coordonator al K‑HEALTHinAIR, unul din cele șapte proiecte finanțate de UE care colaborează pentru a studia calitatea aerului din încăperi.

„Datorită acestei evoluții, invizibilul a devenit vizibil.”

Această conștientizare sporită nu ne-a determinat însă neapărat să ne preocupăm de poluarea aerului interior. Majoritatea contaminanților nu au un miros sesizabil, sunt greu de detectat, iar oamenii tind să se adapteze la prezența lor, explică Fermoso.

„Până nu demult, eram cu toții obișnuiți să respirăm fum de țigară în încăperi.”

În ultimii ani, cercetătorii au urmărit poluanții din locuințe, școli, spitale, birouri și alte clădiri din toată Europa, pentru ca acum să elaboreze, pe baza celor constatate, instrumente și recomandări menite să îmbunătățească aerul pe care îl respirăm în fiecare zi.

ADVERTISING

Ce se află de fapt în aer?

Fumul de țigară și vaporii degajați la gătit continuă să fie surse majore de poluare a aerului interior. Aceștia conțin particule în suspensie, adică particule minuscule și picături foarte fine care pot ajunge adânc în plămâni, iar în unele cazuri pot pătrunde în sânge.

Poluarea aerului interior înseamnă însă mult mai mult decât fum.

„Vedem în încăperi o diversitate uriașă de poluanți chimici. Unii au fost studiați în amănunt, dar pentru mulți alții nu avem informații suficiente despre expunere și posibilele efecte asupra sănătății”, afirmă Pernilla Bohlin Nizzetto, directoarea Departamentului de cercetare de la institutul norvegian NILU și coordonatoarea proiectului INQUIRE, finanțat de UE.

Echipa ei cercetează poluanți ai aerului interior care nu sunt monitorizați în mod curent, căutând să stabilească expunerea chimică și biologică la aceștia, sursele lor și posibilele efecte asupra sănătății.

Substanțele chimice pot fi eliberate în aer și în praful din casă încă de la aducerea produselor în locuință, prin faptul că ne așezăm pe canapea sau pășim pe covor sau prin joaca unui copil cu o jucărie.

„Praful din casă este o amprentă chimică a locuinței”, susține ea.

Cercetările sugerează că mediile interioare pot avea propriul profil chimic distinct. Echipa INQUIRE a colectat probe de aer, praf, produse și urină din 200 de locuințe cu copii mici, din opt țări europene. Testele de laborator au arătat efecte biologice măsurabile provocate de praf, inclusiv efecte asupra celulelor pulmonare și a markerilor hormonali.

„Încă nu avem imaginea completă”, spune Bohlin Nizzetto.

ADVERTISING

Primele rezultate indică o legătură între unele substanțe aflate în mediul interior și cele măsurate în urină. De asemenea, constatările demonstrează că locuințele au profiluri chimice distincte, multe substanțe apărând în concentrații mai mari în încăperi.

Într-un alt studiu, K-HEALTHinAIR a monitorizat peste 350 de locuințe, precum și spitale, școli și spații universitare din șase țări. În aproximativ 10% din locuințe s-au observat concentrații de formaldehidă mai mari decât era preconizat. Această substanță chimică, eliberată de mobilier și de materialele de construcție, poate fi iritantă pentru ochi și căile respiratorii și este clasificată drept cancerigenă la om.

Copiii, printre cei mai vulnerabili

Copiii, în special cei care nu au împlinit cinci ani, se numără printre cei mai vulnerabili la calitatea slabă a aerului din încăperi și la expunerea la substanțele chimice aflate în produsele și în praful din casă. Ei petrec mai mult timp acasă și pe podea decât adulții, intrând mai des în contact cu praful și cu substanțele chimice conținute în materialele din locuință, spune Bohlin Nizzetto.

„Acestea nu provoacă neapărat îmbolnăviri într-un interval de zile sau săptămâni, dar unele substanțe chimice pot avea efecte hormonale sau neurologice pe termen lung. Copiii pot fi mai vulnerabili la aceste efecte, pentru că organismul lor este încă în dezvoltare.”

Cercetătorii analizează și modul în care aerul din încăperi afectează copiii cu astm. În proiectul EDIAQI, oamenii de știință au studiat obiceiurile de aerisire și microbiomul – amestecul de bacterii și ciuperci care trăiesc în praful din locuințe.

ADVERTISING

„Încercăm să înțelegem tot ADN-ul prezent în praf, deoarece există bacterii și ciuperci atât benefice, cât și patogene”, relatează Mario Lovrić, cercetător principal la Lisbon Council, un grup de reflecție înființat la Bruxelles care coordonează proiecte de cercetare finanțate de UE. El este totodată membru al Institutului de Cercetări Antropologice din Zagreb, Croația.

Echipa lui a descoperit că există de la bun început o legătură între ciupercile din spațiile interioare și poluanții asociați traficului rutier. Cercetătorii încearcă să stabilească dacă nu cumva unele ciuperci pot metaboliza acești poluanți, contribuind eventual la descompunerea lor înainte să ajungă în plămâni.

Din această descoperire se poate desprinde și o lecție contraintuitivă: prezența unui amestec variat de microbi în încăperi poate fi benefică.

„Nu recomandăm neapărat excesul de curățenie. Un microbiom divers în spațiul interior este benefic. Păstrarea unui mediu complet steril ar putea să nu fie în avantajul copiilor”, afirmă Lovrić.

Copiii pot fi expuși la diferiți poluanți și la școală. Cercetătorii care studiază școlile europene au constatat că nivelurile și tipurile de poluare variază considerabil în funcție de țară, de clădire și de momentul din zi. Adesea, poluarea înregistrează valori de vârf în momente previzibile, cum ar fi dimineața, când părinții își aduc copiii la școală.

Copiii cu alergii par a fi deosebit de sensibili chiar și la niveluri de poluare medii, afirmă Nikolaos Papadopoulos, profesor de alergologie și alergologie pediatrică la Universitatea din Atena și coordonator al proiectului SynAir-G.

„Nu am demonstrat că poluarea afectează direct sănătatea tuturor persoanelor, însă vedem că acei copii care au alergii sunt mult mai sensibili chiar și la niveluri de poluare medii, care produc adesea inflamarea căilor respiratorii.”

Ce se poate face?

Cercetătorii proiectează instrumente care să ne ajute să înțelegem și să combatem mai bine poluarea aerului interior.

K-HEALTHinAIR a dezvoltat un instrument de monitorizare a aerului care folosește un sistem de tip semafor și a explorat ideea unui indice al calității aerului din încăperi. EDIAQI a creat un simulator online care estimează calitatea aerului din locuințe în funcție de amplasarea locuinței și de alți factori.

De asemenea, cercetătorii de la SynAir-G au testat un sistem de filtrare care folosește un „perete verde” alcătuit din plante vii, iar datele preliminare sugerează un impact pozitiv asupra sănătății.

Cele șapte proiecte colaborează prin clusterul IDEAL, finanțat de UE. În aceste proiecte, cercetătorii dezvoltă și testează tehnologii de monitorizare a aerului, cum ar fi senzori cu cost redus și sisteme cu senzori multipli.

În funcție de ambient, ei pot măsura particulele fine, dioxidul de carbon, substanțele chimice volatile, temperatura și umiditatea. Eforturile lor ar putea face ca măsurarea calității aerului din încăperi să se realizeze mai ușor și mai fiabil.

„Vrem să obținem rezultate mai ușor de interpretat și să lărgim capacitatea de acțiune a utilizatorilor”, declară Fermoso.

Există măsuri simple care se pot lua deja: aerisirea în timpul gătitului și curățeniei, folosirea de ventilatoare de evacuare sau hote dacă este posibil și evitarea fumatului în spații interioare.

Buna calitate a aerului din încăperi depinde însă și de clădirea propriu-zisă, de modul în care este proiectată, ventilată și întreținută.

Acest aspect este greu de remediat în locuințele private, afirmă Lovrić. „Nu ne percepem niciodată locuința ca pericol potențial. Este un spațiu sacru. Dar, în esență, fiecare locuință este un reactor chimic.”

Către un standard european

Cercetătorii sunt de părere că, în cele din urmă, pentru îmbunătățirea calității aerului din încăperi va fi nevoie de acțiuni politice și individuale.

Nu este simplu de stabilit ce face ca aerul interior să fie „de bună calitate”, precizează Fermoso. Condițiile pot varia enorm de la o clădire la alta și chiar între diversele încăperi din aceeași clădire.

Clusterul IDEAL a publicat un ghid care reunește constatările cercetărilor și recomandări practice despre gestionarea calității aerului din încăperi. Elaborează și o foaie de parcurs pentru viitoarele ghiduri și standarde europene, arătând cum pot rezultatele proiectelor să ducă la spații interioare mai sănătoase.

„Măsurarea calității aerului din încăperi ar trebui să devină o practică standard – cel puțin în unele locuri”, afirmă Papadopoulos. Provocarea momentului este de a-i face pe oameni să considere că aerul din încăperi merită măsurat și protejat.

Îmbunătățirea instrumentelor poate fi de ajutor, însă cercetătorii susțin că Europa are nevoie și de un cadru mai clar, care să creeze o punte între politicile privind sănătatea, construcțiile, energia și mediul. Ne-am putea asigura astfel că spațiile în care oamenii își petrec cea mai mare parte a vieții primesc aceeași atenție ca aerul de afară.

UE a început deja să abordeze această temă prin agenda de reducere la zero a poluării și prin noile norme pentru construcții. Provocarea actuală este de a conecta aceste direcții și de a transforma dovezile științifice tot mai numeroase în spații interioare mai sănătoase.

Articol scris de e Michaela Nesvarova

**Unele constatări descrise în acest articol provin din analize care nu s-au încheiat și nu au fost încă publicate în reviste cu referenți de specialitate.

Acest articol a fost publicat inițial în Horizon, revista UE pentru cercetare și inovare.

Cercetările prezentate în acest articol au fost finanțate prin programul Orizont al Uniunii Europene.

Mai multe informații

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google