În România, în fiecare lună cinci femei sunt omorâte de soții lor, de foști sau actuali parteneri. Sunt crime pe care polițiștii le-ar putea preveni, dacă ar lua în seamă plângerile pe care le fac victimele.
Teodora Marcu, 23 de ani, însărcinată în luna a patra, omorâtă pe trotuar sub privirile fetiței sale de trei ani, în Cosmopolis, o zonă exclusivistă din proximitatea Bucureștiului, a depus cel puțin trei plângeri la poliție și l-a dat în judecată pe cel care avea să o omoare, cerându-le magistraților să-l deposedeze de arme.
- O femeie însărcinată a fost împușcată mortal pe stradă, lângă Capitală. Atacatorul s-a sinucis
- Tânăra însărcinată ucisă în plină stradă: Indicii de premeditare. Una dintre arme ridică semne de întrebare
Ce-a răspuns judecătorul din Bacău? Că cel care o hărțuia nu are arme: „Va fi respinsă solicitarea reclamantei de a obliga pârâtul la predarea armelor deţinute întrucât, prin probatoriul administrat în cauză, nu s-a probat faptul că acesta ar poseda arme sau că ar fi folosit astfel de mijloace”, potrivit unui citat prezentat de Antena 3.
Cum a luat judecătorul această decizie? De ce procurorul de caz nu a putut să-l convingă? Ministrul de Interne Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției în mandatul anterior, spune că această decizie „este o bună temă de reflecție pentru Consiliul Superior al Magistraturii”. Mai ales că Robert Lupu, criminalul, care s-a sinucis câteva ore după ce a omorât-o pe fosta sa parteneră, fusese acuzat în două dosare de proxenetism. Potrivit jurnaliștilor locali, polițiștii locali știau că avea arme, cum știu despre toți interlopii.
Fost șofer și fost proprietar de video chat, criminalul trăia pe picior mare și și-a petrecut ultimii patru ani terorizând-o pe Teodora Marcu și pe soțul acesteia. Obsesia lui venea dintr-un trecut complicat în care avusese o relație de câțiva ani cu Teodora de când ea avea doar 14 ani, în vreme ce el era cu 20 de ani mai în vârstă. Astăzi, legea consideră orice act sexual cu un minor ca fiind un viol. După ani de abuz sexual, fizic și psihic, după mai multe ordine de protecție și plângeri la poliție pentru amenințare, el a omorât-o în plină stradă și în fața mai multor copii.
În țara în care au venit Frații Tate să facă afaceri cu fete sechestrate, poliția pare mai degrabă de partea agresorului, nu a victimei. Ministrul de Interne susține însă că în ultimii ani s-ar fi schimbat „trendul de reacție la toate categoriile de acțiune ale Poliției”, că „bilanțurile lor sunt pozitive, pe hârtie” și că „statisticile sunt probabile”, dar recunoaște că e încă mult de făcut, inclusiv în plan legislativ.
Organizațiile feministe se plâng că femicidul nu este recunoscut de statul român ca infracțiune separată, care să sancționeze crima motivată de ură împotriva femeilor. Pentru a atrage atenția asupra tragediilor care au loc fiindcă autoritățile nu se implică, poliția ignoră victimele și magistrații nu joacă mereu corect.
Centrul Filia împreună cu mai multe ONG-uri organizează astăzi un protest la ora 18 în fața guvernului sub deviza „Niciuna Înfrântă. Niciuna Uitată. Niciuna Mai Puțin. Luptăm până când toate femeile și fetele sunt în siguranță”. Printre cele zece solicitări ale organizațiilor neguvernamentale se află criminalizarea femicidului ca infracțiune distinctă și recunoașterea caracterului de ură bazată pe gen și obligativitatea evaluării riscului în toate cazurile de violență domestică, atât la nivelul parchetelor, cât și al instanțelor.
După această dramă ar trebui să existe anchete serioase făcute în interiorul Poliției, chiar dacă ministrul de resort nu a anunțat nimic, la fel și în ceea ce-i privește pe procurorii și judecătorii care au fost implicați în soluționarea plângerilor făcute de tânăra ucisă sâmbătă în fața propriului copil.
Mai multe deputate au vorbit în ședința Camerei Deputaților de ieri despre amploarea violențelor împotriva femeilor și despre nevoia revizuirii legilor în vigoare, dar niciuna dintre ele nu a spus cum ar putea fi convinși polițiștii să fie mai empatici și să le ia în serios pe femeile care cer protecție.
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a spus tot ieri că 66% din toate actele de violență sesizate sunt îndreptate împotriva femeilor și a acuzat că „sistemul juridic, poliția, procuratura, toate instituțiile care ar trebui să protejeze femeile” doar „normalizează această violență”.
Președintele Nicușor Dan a promis și el ieri că „lupta împotriva violenței domestice va fi o prioritate". Totuși, dincolo de legislație, de educație și de conștientizarea dramelor, totul depinde de felul în care funcționează Justiția și Poliția.
Autor: Sabina Fati