Cine este șeful Rheinmetall pe care Rusia l-ar fi vrut mort?

Cine este șeful Rheinmetall pe care Rusia l-ar fi vrut mort?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Odată cu războiul de agresiune rusesc împotriva Ucrainei, Armin Papperger, șeful Rheinmetall, a devenit unul dintre cei mai importanți manageri din lume. Notorietatea lui avea să-l pună pe lista neagră a Rusiei.

Sediul central al companiei de armament Rheinmetall din Düsseldorf este păzit de ofițeri de poliție înarmați până în dinți, iar agenți a Oficiului de Investigații Criminale din landul Renania de Nord-Westfalia lucrează non-stop pentru a-l proteja Armin Papperger, directorul general al celui mai mare producător german de muniție din Europa.

Papperger este cel mai bine păzit CEO din Germania. Probabil și cel mai vulnerabil, în condițiile angajamentului său ferm față de Ucraina. 

Surse din instituțiile de securitate germane, citate de presa de la Berlin, afirmă că Papperger beneficiază de „protecție personală puternică” de luni de zile. Fapt este că în timpul unei apariții publice la Düsseldorf în luna mai, Papperger a fost însoțit de mai mulți ofițeri de poliție în civil.

”Autoritățile au asigurat un nivel ridicat de securitate în jurul persoanei mele”, a declarat bărbatul de 61 de ani pentru Financial Times, după informațiile prezentate de postul de televiziune CNN privind existența unui plan, atribuit Rusiei, de eliminare fizică a lui Papperger. 

ADVERTISING

Planul a fost descoperit la începutul acestui an de serviciile de informații americane, care au informat imediat autoritățile de la Berlin. Kremlinul a negat presupusele planuri de atac.

Managerul Papperger, industria de apărare germană și Ucraina

Papperger joacă un rol special în industria de apărare germană. Spre deosebire de colegii săi din industrie, care tind să evite atenția mediatică, inginerul din Bavaria Inferioară se pune în mod intenționat în lumina reflectoarelor. 

Întrebat recent care consideră că este cel mai important succes al său în ultimul an financiar, Papperger a răspuns: "Cel mai mare succes pentru mine a fost cât de mult am reușit să ajutăm Ucraina. Acești oameni luptă cu sângele lor pentru libertatea Europei”.

Potrivit șefului Rheinmetall, armamentul are un rol crucial în apărarea valorilor occidentale, iar întreprinderea sa dorește să se ridice la înălțimea așteptărilor.

Rheinmetall a reușit să livreze Ucrainei "extrem de mult", a declarat directorul, conștient că afirmațiile sale irită Kremlinul. 

Lista echipamentelor de apărare produse de Rheinmetall care au fost achiziționate de guvernul german și apoi expediate în Ucraina este lungă. Ea include tancuri, tunuri antiaeriene și mai cu seamă muniția de artilerie. În iunie, Rheinmetall a deschis un atelier de reparații pentru transportoare blindate de trupe în vestul Ucrainei – țară în care compania planifică inclusiv producție de tancuri. 

În plus, Rheinmetall și-a extins considerabil capacitățile de producție în sectorul munițiilor. Dacă înainte de războiul din Ucraina producția anuală de cartușe se ridica la aproximativ 70.000 de cartușe de calibru 155 milimetri, numărul lor va crește la 1,1 milioane până în 2027. De precizat că o mare parte din producția actuală este destinată Ucrainei.

Războiul din Ucraina face ca Rheinmetall, companie care asigură 30.000 de locuri de muncă, să aibă carnetele de comenzi pline. Vânzările companiei cresc vertiginos, tendință care se face simțită și la bursă. 

Compania își extinde în paralel sponsorizările în sportul profesionist – de pildă, la echipa fotbal Borussia Dortmund – mișcare menită să îmbunătățească imaginea companiei, astfel încât societatea să o perceapă mai degrabă ca furnizor de produse care sunt absolut indispensabile pentru protejarea securității și libertății lumii occidentale, nu ca firmă cu ”afaceri murdare”. 

”Süddeutsche Zeitung“ remarcă, într-un articol publicat vineri, că publicul german nu era interesat ”de lucruri atât de îngrozitoare precum tancurile și proiectilele de artilerie, când există mașini electrice, turbine eoliene și polițe de asigurare?”. Însă războiul din Ucraina avea să ofere un suflu nou companiei Rheinmetall. ”Era ea o relicvă din epoca Războiului Rece? Iar Papperger, un maneger al vremurilor de ieri?” – se întreabă publicația amintită. 

Veteranul

Papperger lucrează pentru concernul Rheinmetall din 1990 și deține poziția de șef din 2013.

El a realizat că războiul brutal de agresiune al Rusiei, oricât de teribil ar fi, oferă oportunitatea scoaterii companiei din conul umbrelor murdare ale economiei germane în care se afla de ani de zile.

Relevatoare în sensul acesta sunt desele apariții publice ale managerului german în compania oamenilor politici de la Berlin – care în urmă cu câțiva ani preferau să evite expuneri cu reprezentanți ai industriei de apărare. 

Reacții la Berlin 

Una dintre primele reacții la relatările din presa americană privind presupusa intenție de asasinare a șefului Rheinmetall i-a aparținut deputatului creștin-democrat Roderich Kiesewetter.

El a cerut guvernului federal să consolideze activitatea serviciilor secrete germane, prin extinderea capacității lor investigative și prin simplificarea regulamentelor de transmitere a informațiilor. Pe scurt, serviciile noastre secrete trebuie să fie pe picior de egalitate cu instituțiile similare ale țărilor vecine, a explicat expertul în domeniul apărării vineri dimineață la ZDF. 

Germania nu va putea limita pericolul pe teritoriul ei expulzând unul sau doi diplomați ruși, câtă vreme unii agenți călătoreau cu vize turistice, a declarat el. 

Cerând ca această practică să fie sistată, Kiesewetter a salutat decizia de staționare a rachetelor americane cu rază lungă de acțiune în Republica Federală.

De ce este esențială înarmarea care are loc în prezent? Pentru că trebuie evitată situația în care Rusia poate șantaja Germania din punct de vedere politic sau militar – a mai spus politicianul conservator – cerându-i cancelarului Olaf Scholz să vorbească deschis cu populația despre cât de mare este cu adevărat amenințarea.

Kiesewetter, care este și vicepreședinte al comisiei parlamentare de control al serviciilor de informații, se așteaptă la noi tentative de asasinat din partea Rusiei.

”Încercarea eșuată de asasinare a directorului general al Rheinmetall nu ar trebui să ascundă faptul că Rusia mai are ținte în vizor și că recurge la spionaj, sabotaj și, iată, chiar la asasinate. Nu degeaba Rusia a fost etichetată drept stat terorist de un tribunal german. Rusia a adus de mult războiul în Germania”, a declarat Kiesewetter pentru cotidianul Handelsblatt.

Konstantin Kuhle, vicelider al grupului parlamentar FDP, consideră, la rândul său, că Germania trebuie să tragă învățămintele care se impun și să facă din protejarea infrastructurii critice, care include producția de apărare, o prioritate absolută. 

Între timp apar noi detalii privind presupusele planuri de asasinare a directorului Rheinmetall, Armin Papperger. Handelsblatt scrie, citând surse din instituțiile de securitate, că serviciile de informații occidentale ar fi observat în ultimele luni unele călătorii suspecte pe care le-au întreprins mai mulți bărbați, aflați probabil în slujba unui serviciu străin. 

Suspecții ar proveni din țări ale fostei Uniuni Sovietice, iar cel puțin unul dintre ei din Rusia. Câțiva se aflau deja în spațiul Schengen, iar alții erau pe punctul de a intra în această zonă, scrie ”Spiegel”, precizând că mai multe persoane suspecte ar fi spionat în ultima vreme sediul Rheinmetall din Düsseldorf, precum și destinațiile călătoriilor efectuate de Armin Papperger în străinătate. 

Cercurile de securitate germane, care pleacă de la premisa că suspecții erau ”împuterniciți” ai serviciilor secrete ruse, adică oameni angajați de Moscova, spun că agenții suspectați nu și-au continuat planurile și că nu au existat suficiente dovezi pentru a fi efectuate arestări. 

Informațiile despre posibile planuri de eliminare fizică a lui Paperger au fost făcute publice de postul de televiziune american CNN. Acestea au fost descoperite de serviciile de informații americane. Ele au informat ulterior partea germană, care l-a plasat pe directorul Rheinmetall sub protecție specială. Planul ar fi făcut parte dintr-o serie mai amplă de atacuri ce vizau directorii unor companii europene din domeniul apărării.

O altă companie germană de armament, Hensoldt, a anunțat și ea că își revizuiește propriile standarde de securitate ca urmare a planurilor rusești împotriva lui Papperger. Compania cu sediul în Taufkirchen, lângă München, produce între altele radarul pentru sistemul de apărare aeriană Iris-T.

Vlad Drăghicescu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇