La o săptămână de la declanșarea atacului asupra Iranului de către Israel și SUA, se poate spune că întregul sistem politic și militar de la Teheran s-a prăbușit.
Spațiul aerian iranian e controlat de avioanele israeliene și americane, iar raidurile de acum au ca obiectiv distrugerea lansatoarelor de rachete balistice pentru a opri atacurile asupra țărilor arabe din zona Golfului Persic.
Diferența de tehnologie militară, de planificare, de performanță a armelor și de execuție a fost atât de mare încât “războiul pentru care s-a pregătit regimul fundamentalist de la Teheran de 50 de ani”, cum susținea un analist politic, “s-a prăbușit în câteva ore”.
Operațiunea “Epic Fury” (Furie epică), așa cum a fost intitulată de către comandamentul american, a provocat fiori reci pe șira spinării atât pentru Vladimir Putin cât și pentru Xi Jinping. Rapiditatea și forța cu care a fost înlăturată orice formă de reacție militară mai consistentă, dar și decapitarea regimului politic de la Teheran au pus pe gânduri conducerile autoritare de la Moscova și Beijing.
Rusia și China și-au pierdut în decurs de câteva zile principalul aliat prin care influențau evoluțiile din Orientul Apropiat. Șocul principal, exprimat de oficialii de la Beijing într-o rară reacție pe X/Twitter, arată spre modul în care forțele Israelului au reușit să se infiltreze în toate straturile societății iraniene, de la conducerea politică la cea militară.
O confruntare indirectă cu China și Rusia
China vorbește de “inamicul din interior”, înregistrând un al doilea eșec major de tehnologie militară după cel din Venezuela. Și atunci și acum, s-a vorbit destul de mult despre faptul că elementele de apărare antiaeriană livrate de China nu au funcționat, fiind scoase rapid din uz de atacul american.
“Operațiunea militară a Statelor Unite prin care a fost capturat președintele venezuelean Nicolás Maduro, în ianuarie 2026, a scos la iveală inferioritatea sistemelor de apărare importate de Venezuela, inclusiv radarul produs în China și rachetele antiaeriene și radarul fabricate în Rusia”, se arată într-o analiză publicată de Info Pacific Defense Forum.
Problema a persistat și în ceea ce privește atacul asupra Iranului, existând informații că lipsa de reacție a apărării antiaeriene a șocat conducerea militară de la Teheran.
În afara conflictului în desfășurare, indirect, cu voia sau fără voia lui Donald Trump, are loc o confruntare mai largă între SUA și axa China-Rusia.
Paralizarea Iranului în fața atacului israeliano-american reprezintă un mesaj de forță clar și direct pentru Moscova și Beijing. De altfel, se observă că în afara unor reacții diplomatice, principalele țări aliate ale Iranului nu au reușit să ajute și se țin departe de conflict, comentând de pe margine.
De la primul atac comun SUA-Israel din iunie, unde forțele aeriene au dominat cerul și au lovit ținte strategice, capacitatea Rusiei și Chinei de a îmbunătăți apărarea Iranului a rămas insuficientă, subliniind limitele militare ale Moscovei și Beijingului.
Franța deschide umbrela
Până la urmă, e vorba de bani, bugete militare, mărimea lor, dar mai ales de cum sunt cheltuiți acești bani. O societate liberală, competitivă, mai puțin coruptă și care încurajează dezvoltarea va obține tehnologii mai performante.
În acest moment, SUA domină lumea în ceea ce privește noile tehnologii, având și cel mai mare buget militar din lume, peste 1000 de miliarde de dolari.
De asemenea, oricât de rău merge relația cu Europa, alianța dintre SUA și bătrânul continent domină global atât în ce privește forța militară, cât și în ce privește dezvoltarea tehnologică.
Franța tocmai a anunțat o schimbare radicală a politicii militare nucleare, oferind protecție statelor europene atât prin creșterea zonei de acoperire, cât și prin multiplicarea focoaselor. De asemenea, președintele Macron a propus și realizarea unor exerciții de apărare nucleară comună la nivelul Europei.
“…în ceea ce privește descurajarea și descurajarea nucleară, cred că este important să reafirmăm principiul de bază al Articolului 5 al NATO și faptul că suntem țări aliate, prin urmare, fiecare dintre noi, prin propria capacitate militară, acționează ca un factor de descurajare pentru securitatea tuturor, iar cred că acest lucru este foarte important de clarificat. În ceea ce privește propunerea Franței, România este una dintre țările invitate să participe la aceste discuții”, a declarat Oana Țoiu, ministrul de Externe al României.
Pericole în cazul prelungirii conflictului
În acest moment nu e clar dacă Israel și SUA vor reuși să schimbe regimul fundamentalist din Iran. Mojtaba Khamenei, fiul ayatollahului eliminat în prima zi de conflict, pare a fi fost numit succesor la conducerea Iranului, fiind susținut puternic de Garda Islamică Revoluționară, o forță de securitate care controlează politic societatea iraniană.
Dacă numirea se confirmă, e puțin probabil ca războiul să se termine.
Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, nu poate accepta perpetuarea regimului fundamentalist care reprezintă un pericol existențial pentru statul pe care-l conduce.
Chiar dacă va continua un număr de săptămâni, cum susține Donald Trump, în războiul din Iran nu va interveni nici China și nici Rusia, interesul celor două state fiind să se termine cât mai repede.
O prelungire a conflictului militar le-ar pune în dificultate pentru că ar ieși și mai mult în evidență slăbiciunea sistemelor militare livrate Iranului, dar și faptul că influența lor, într-o situație de criză globală, e limitată.
Pentru Donald Trump, prelungirea conflictului reprezintă un pericol intern. Marea majoritate a americanilor nu susține intervenția militară în Iran.
Cu alegeri intermediare la începutul lunii noiembrie, când e în joc viitorul mandatului său de președinte, Donald Trump are puțin spațiu de manevră, fiind obligat să se extragă cât mai rapid din Iran.
Dar despre un război se știe când începe, dar e greu de spus când și cum se termină. Forțele militare iraniene au fost învinse rapid, dar criza din regiune nu s-a încheiat, iar desfășurarea ei poate genera evenimente surprinzătoare pentru toate părțile implicate.
Într-un conflict militar modern e destul de ușor să provoci daune inamicului, dar e foarte greu să impui regimuri politice. Experiența traumatizantă a SUA, dar și a statelor membre NATO, din Irak și Afganistan, e relevantă în acest sens.
Singurele obiective realiste pe care le pot avea Israel și SUA în acest moment sunt să anihileze Garda Islamică Revoluționare, să stopeze venirea la putere a unui lider a care a gravitat în jurul lui Kahmenei și să distrugă facilitățile nucleare ale Iranului.
Mai mult, înseamnă prelungirea conflictului și intrarea pe un teritoriu necunoscut cu amenințări care pot acutiza criza din Orientul Apropiat.