De fiecare dată când veți mai citi facturile de electricitate și veți vedea că plătim o energie mai scumpă decât în Ungaria sau Polonia sau Bulgaria, ba chiar decât în Franța, Suedia, Olanda sau Danemarca, de fiecare dată să vă aduceți aminte, „cu atenție și îngrijorare”, de toți miniștrii și secretarii de stat ai energiei din ultimii 20 de ani, de toți politicienii perindați pe la ANRE, de toți premierii și președinții care au condus România.
Cei mai deștepți dintre „băieții deștepți” care ne-au scumpit energia. Oare procurorii de la DNA nu plătesc facturi la electricitate?
Nu există niciun nou guvern instalat în ultimii 10 ani și niciun partid politic parlamentar care să nu includă în programele de guvernare „reindustrializarea țării”.
Și asta pentru a răspunde unei nevoi din piața voturilor: majoritatea românilor deplâng soarta industriei românești care s-a tot micșorat după 1990, până a devenit mică-mică.
Ei, iată că Sanjeev Gupta, noul patron indian al combinatului de la Galați (fostul Sidex), promite că va investi peste 1 miliard de dolari în următorii ani, mai mult decât triplu față de ce ar fi trebuit să investească și nu a făcut-o fostul patron, tot indian, Mittal.
Printre investițiile pe care le promite Gupta, cea mai importantă este construirea unui cuptor cu arc electric, care să producă oțel din fier vechi, în vederea reducerii cheltuielilor imense pe care Sidex le face cu certificatele de carbon (Sursa: AICI).
Eu le recomand, totuși, nostalgicilor metalurgiei impresionante de la Galați să nu deschidă încă sticla de șampanie: uriașul cuptor electric de lângă Dunăre, cu o capacitate anuală de 2 milioane de tone (care ar dubla producția de la Sidex), este doar un proiect, care probabil nu se va realiza niciodată sau oricum, prea curând nu va fi gata.
De ce? Este, oare, Gupta un alt indian mincinos, precum Mittal? Asta nu știm, încă, dar știm cu certitudine că, dacă mâine la Sidex ar fi un cuptor electric de 2 milioane de tone, el ar fi doar o piesă de muzeu. Și asta dintr-un motiv cât se poate de banal: nu prea ar avea de unde să consume energia electrică necesară funcționării!
O asemenea investiție ar da peste cap consumul energetic al întregii țări! De ce, veți întreba pe bună dreptate?
Consumul de energie electrică anual al unui astfel de cuptor (2Twh) nu ar reprezenta mai mult de 4% din consumul național. Și, totuși, ce s-ar întâmpla într-o zi ca cea de 18 ianuarie 2021, când, din cauza temperaturilor scăzute, România a avut nevoie să consume peste 9.600 Mw (putere instantanee) pentru a putea să funcționeze. Și nu a putut produce mai mult de 8.500 Mw:
Oameni buni, asta e drama majoră a industriei noastre: nu mai putem acoperi, din producție internă, diminețile cu ger moderat ale unor ierni blânde!
Nici nu vreau să mă gândesc ce ne-am face cu temperaturi peste tot în țară mai mici de -15 grade Celsius, normale pentru clima noastră.
Acum trebuie să știți că nici de importat nu putem prea mult, maxim 2.000 Mw. Insuficient dacă am avea ierni adevărate, ca acum câțiva ani.
Dar, stați, povestea mea nu se oprește aici: în curtea combinatului de la Galați se află o centrală electrică, al cărei faliment este cerut de principalul creditor, Romgaz (Sursa: AICI).
Acum să vedeți, boieri dumneavoastră, în ce film trăim noi: Romgaz vrea falimentul centralei de la Galați, pentru a o putea dărâma și construi alta nouă.
Atât a putut statul român să gândească (și se gândește la asta de vreo 10 ani): nu putem să construim o centrală nouă decât dacă falimentăm și apoi demolăm centrala existentă.
Dar stați să vedeți motivul: cică e prea greu de obținut avizele de mediu pentru o centrală nouă, mai ușor este să le iei pentru modernizarea centralei vechi, ceea ce înseamnă demolarea acesteia și o construcție nouă!
Asta e viziunea strategică a guvernului de la București: noi ne facem că modernizăm, dar de fapt demolăm, iar voi vă faceți că nu vedeți.
Vă vine să credeți că atâta poate statul român?
Să spunem și cine ar trebui să dea avizul de mediu: una din instituțiile subordonate ministrului Mediului. Ultimul ministru al Mediului, liberalul Alexe, tocmai ce-a cerut și primit tablă de vreo 100.000 lei pentru niște certificate verzi.
De la cine? Păi tocmai de la directorul combinatului de la Galați, Bogdan Grecu! Ei, iată și explicația modalității greoaie a ridicării unei noi centrale pe gaze: păi dacă ministrul Mediului a cerut 100.000 lei doar pentru o trebușoară curentă legată de niscavai certificate verzi, cât ar cere, oare, pentru avizarea unei noi centrale electrice?
Poate un milion, poate două milioane de euro, cine știe?
Pe de altă parte, să nu fim naivi: Romgaz și Sidex plănuiesc o nouă centrală la Galați de mai bine de 10 ani. Ar fi putut s-o construiască până acum de cinci ori, dacă chiar ar fi vrut. Unde mai pui că, în atâta timp, mai și nimereau măcar un ministru al Mediului mai decent.
Pentru întregirea pozei nevolniciei, aflați că o situație similară este și la Slatina, pe lângă Alro, cel mai mare consumator industrial din țară. Și acolo tot plănuiește Romgaz să facă o centrală electrică de vreo 10 ani...
Ei, și așa ajungem, pe scara răului, la un rău mai mare: la companiile statului, care zac pe resurse și sume uriașe și nu catadicsesc să construiască nici măcar 1 Mw nou în 20 de ani.
Hai să luăm ca exemplu Romgaz, o companie care stă cu fundul pe jumătate din rezervele de gaz ale țării. O companie deținută de statul român în proporție de 70%. O companie care scoate anual peste 5 miliarde de mc de gaze din subsolul patriei, o companie care are profituri de cel puțin 1 miliard de lei pe an (adică minim 200 de milioane de euro), dar care produce doar 1% din energia electrică produsă în România.
Cum or arăta oamenii ăia care lenevesc peste rezervele astea uriașe de gaze și nu pot să facă nicio centrală electrică?
Nici noi zăcăminte nu au deschis, producția a tot scăzut, nici la Marea Neagră nu s-au înghesuit să exploateze gazul, decât așa, de formă, ca aghiotanți ai Lukoil. A, da, Lukoil tocmai a anunțat că renunță. Ei bine, producția de gaze a Romgaz scade constant de 20 de ani:
Acum hai să facem un calcul simplu: 200 de milioane de euro profit în 20 de ani fac vreo 4 miliarde de euro. Păi cu banii ăștia deschideai nu una, ci trei exploatări în Marea Neagră, ba mai făceai și centrale electrice cu putere instalată de vreo 1000 Mw.
Pentru cine se întreabă cât costă o centrală electrică pe gaze, răspunsul e foarte simplu: 1 milion de euro fiecare Mw instalat. Bagi 1 miliard de euro, scoți o putere instalată de 1000 de Mw. Și apoi poți să vorbești despre reindustrializare.
Ei, dar măcar Romgaz a încercat să facă o centrală: în 2016 i-a angajat pe spaniolii de la DURO FELGUERA S.A. să facă o centrală nouă la Iernut de 430 Mw, pe care ar fi trebuit să plătească 268 de milioane de euro. Ieftini constructorii ăștia spanioli. Ieftini pe hârtie, căci nici gând să termine centrala, astfel încât luna trecută s-a și anunțat rezilierea contractului.
Cum or fi găsit firma spaniolă distinșii directori plantați de Guvern la Romgaz? Oare or fi citit că spaniolii sunt inculpați de procurorii anticorupție de la Madrid pentru o mică șpăguță de 105 milioane de dolari dată unui demnitar venezuelean în schimbul contractului, de 1,5 miliarde de dolari, de construire a centralei Termocentro? (Sursa: AICI).
Până la urmă, ce atâta tevatură, au sperat și băieții de la Romgaz? Ce, noi suntem mai prejos decât venezuelenii?
Un lucru, totuși, nu-l înțeleg: oare povestea cu spaniolii care se făceau că muncesc la Iernut nu o fi sărit și în ochii lui Niculae Havrileț, fost „manager” la Romgaz, apoi președinte ANRE (2012-2017), apoi consilier de ministru și administrator al Romgaz?
Cum naiba de nu s-a prins Havrileț, absolvent al Colegiului Național de Informații de la SRI, că spaniolii nu vor termina centrala de la Iernut? Sau că spaniolii lui dragi nu le-au plătit americanilor de la General Electric echipamentele furnizate pentru centrală?
Se vede treaba că, dacă nici măcar unul antrenat de SRI nu s-a prins, spaniolii trebuie să fie mari meșteri în asemenea inginerii financiare. Oricum, nici Ludovic Orban sau Klaus Iohannis nu s-au prins, așa că l-au numit pe Havrileț în fruntea energiei românești, secretar de stat la ministerul de resort, un loc tocmai bun să-și desăvârșească opera de umflare a facturilor românilor.
Bine-bine, veți zice, Romgazul nu a investit în centrale electrice, dar de ce nu a făcut-o Electrica, cealaltă firmă cu capital majoritar de stat?
Aici sunt nu mai puțin de 122 de directori și 179 de șefi de serviciu. Poate-poate măcar vreunul dintre ei să își dea seama că firma lor ar trebui să construiască niscavai centrale electrice. Sau poate nu. Mai degrabă nu.
Cu ce s-or ocupa cei 122 de directori de la Electrica nu știe nimeni. Cu montatul de contoare nu se prea ocupă: doar 40.000 de contoare - chinezești cumpărate de la firma soțului directoarei generale - de patru ori mai puțin decât au montat privații de la Enel. Nici cu digitalizarea nu se prea ocupă, nici cu marketingul, fiind singurul mare furnizor care nu și-a anunțat clienții despre liberalizarea de la 1 ianuarie 2021.
Dar ce fac cei 122 de directori de la Electrica cu purcoiul de bani pe care l-au primit în conturi la privatizare?
L-or fi ținut la saltea să cumpere cu ei activele CEZ România? Nu prea cred, tocmai ce au ratat această tranzacție pentru că au avut inspirația genială de a licita (împreună cu Hidroelectrica și SAPE) cu o ofertă sub evaluarea oficială! Greșeală de începător, am zice dacă n-am bănui altceva, mult mai grav.
Poate ați uitat, dragi cititori, dar vă aduc aminte că, în noiembrie 2017, sutele de directori de la Electrica, plus administratorii numiți politic plus guvernul țării, au hotărât, cu entuziasm, să dea 752 de milioane de lei pentru a răscumpăra , de la Fondul Proprietatea, acțiunile pe care fondul le avea la cele trei distribuții (plus furnizarea) ale ... Electrica (Sursa: AICI).
Adică Electrica, deși era acționar larg majoritar la cele trei firme de distribuție ale sale, a cheltuit 170 de milioane de euro pentru a cumpăra acțiunile unui deținător minoritar? Serios, asta chiar e fie de procuratură, fie de secția de psihiatrie.
Așa, pentru istorie, nu pentru procurori, Doamne ferește! ministrul Energiei pe atunci era un anume Toma Petcu, șeful filialei ALDE Giurgiu. Deh, ticălosul regim Dragnea, ce să-i faci!
Dar, stați un pic, oameni buni, acest Petcu încă mănâncă la bufetul Parlamentului. Și mănâncă mult și des la cum arată. Da, da, omul este acum senator al PNL, coleg de partid, așadar, cu prea-cinstiții Klaus Iohannis și Ludovic Orban...
Să nu se creadă că am uitat, statul român mai deține o companie, Hidroelectrica pe numele ei de fată, cu o cifră de afaceri anuală de aproape 5 miliarde de lei și cu un profit de peste 1,3 miliarde de lei (Sursa: AICI).
Oare la un asemenea profit chiar nu s-o fi gândit nimeni să construiască una-două centrale electrice? De exemplu, geniile din conducerea politică a companiei? Cum cine, poate celebra blondă a lui Tăriceanu, Ioana Andreea Lambru, glamurosul personaj feminin din scandalul „canapeaua lui Crin”, astăzi ditamai președintele Hidroelectrica?
Sau poate Borbély Károly, multiplu ministru și secretar de stat UDMR, sau poate Cătălin Popescu, șeful de cabinet de la Societatea de Administrare a Participațiilor statului în Energie(SAPE)?
Măcar Mihai Mihalache, director general în Ministerul Energiei sau măcar Carmen Radu de la Fondul Român de Contragarantare sau poate Cristian Stoina, fost director pe la Curtea de Conturi și pe la ANAF? Nu, vă dezamăgesc, niciunul nu s-a gândit la vreo investiție în centrale electrice.
În schimb, Hidroelectrica, cea mai mare și mai valoroasă companie deținută de statul român, a îngropat 155 de milioane de euro într-un proiect de construcție a două hidrocentrale pe Jiu (Bumbești și Dumitra), fiecare de 65 Mw putere instalată.
Cum i-a îngropat, în complicitate cu statul român? Simplu: după ce Hidroelectrica a primit ordin de la Guvern să facă cele două hidrocentrale, tot Guvernul a decis să includă cele două zone printre site-urile protejate Natura 2000.
Motiv pentru 2 ONG-uri, Bankwatch Romania şi Asociaţia Neuer Weg, să obțină într-o instanță oprirea definitivă a lucrărilor, abia în decembrie 2020, după mulți ani de procese pe care Hidroelectrica le-a ignorat complet, de parcă erau ale altora și a tot lucrat la cele două centrale, ajungând la peste 90% din lucrare.
Mă întreb: oare Klaus Iohannis, care tot zice că vrea să dezvolte România, n-ar putea vorbi cu Asociaţia Neuer Weg în limba lor comună, să îi explice că e păcat de banii aruncați pe ...apa Jiului? Oare chiar să nu găsească ei împreună o soluție?
Și dacă tot am vorbit de Hidroelectrica, să poposim un pic și pe la Nuclearelectrica, o altă companie mamut deținută majoritar de către statul român. Venit măricel și aici (2,5 miliarde de lei anual) și profit pe măsură (peste 500 de milioane de lei – peste 100 de milioane de euro).
Aici nici nu aveau nevoie de proiecte, ele există: reparația capitală a reactorului 1 până în 2026 și construirea reactoarelor 3 și 4. Proiecte care se tot anunță de peste 20 de ani. Și nimic, niciun pix nu s-a mișcat.
În schimb, ce festivism au produs politicienii noștri e greu de înțeles: vizite prin China de președinți și premieri (Iliescu, Băsescu, Boc și Ponta), memorandumuri, anunțuri definitive, totul s-a pregătit pentru chinezi timp de vreo 18 ani. Și dintr-o dată, pleosc!
Iohannis decide să se rupă filiera chineză (care, oricum era moartă de la început, nu adusese niciun avans concret) și să se lanseze filiera americană. Deocamdată nu e clar ce urmează în relația cu americanii, dar s-a semnat un memorandum că proiectul ar putea să fie finanțat de către US Eximbank. Să vedem dacă va mai urma ceva, dar, dacă va mai urma, nu vom vedea vreun șantier la Cernavodă mai devreme de 3 ani.
După atâtea exemple de aberații înfăptuite de către guvernele din ultimii 10-15 de ani, hai să ne uităm și în curtea Parlamentului, unde îi vom pe cei găsi din fruntea ANRE, care se fac vinovați de complicitatea la scumpirea fără măsură a electricității plătite de către firmele și populația României.
Să reținem fabuloasa tripletă de aur (când iei 11.000 euro salariu lunar, musai trebuie să fii de aur) compusă din Dumitru Chiriță (PSD, președintele autorității), Mircea Man (PNL, vicepreședinte, absolvent al misterioasei facultăți „J.P.-CN” – Sursa: AICI ) și Nagy Bege Zoltan (UDMR, vicepreședinte), cei cărora le datorăm scenariul, regia și jocul actoricesc derizoriu din tragi-comedia liberalizării pieței din decembrie 2020, care va costa România creșterea cu cel puțin 50% a inflației pe 2021.
Să mai reținem și faptul că oricât de penibilă ar fi prestația (sau absența publică) a lui Dumitru Chiriță, acesta nu este decât păpușa cu care atot-puternicul Iulian Iancu conduce energia românească.
Acel Iulian Iancu care, atunci când era secretar de stat pentru energie, a dirijat și înfăptuit privatizările cele mai odioase făcute în România: Petrom, cele două Distrigaz și jumătate din cele 8 distribuții de electricitate.
Lui Iulian Iancu îi datorăm, într-o foarte mare măsură, dezastrul adus de OMV la Petrom, prețurile umflate la electricitate din România, precum și, parțial, lipsa oricăror investiții în energie.
De fiecare dată când veți mai citi facturile de electricitate și veți vedea că plătim o energie mai scumpă decât în Ungaria sau Polonia sau Bulgaria, ba chiar decât în Franța, Suedia, Olanda sau Danemarca, de fiecare dată să vă aduceți aminte, „cu atenție și îngrijorare”, de toți miniștrii și secretarii de stat ai Energiei din ultimii 20 de ani, de toți politicienii perindați pe la ANRE, de toți premierii și președinții care au condus România.
Cei mai deștepți dintre „băieții deștepți” care ne-au scumpit energia. Oare procurorii de la DNA nu plătesc facturi la electricitate?