Prima săptămână de campanie prezidențială a avut ca element central seria de dezbateri organizată la Antena 3 cu 4 dintre candidații cel mai bine plasați, în ordinea apariției: Elena Lasconi, Nicolae Ciucă, Mircea Geoană și Marcel Ciolacu.
Cam tot ceea ce s–a întâmplat politic în aceste zile a avut ca punct de plecare aceste dezbateri, cu meritul nu numai de a dinamiza campania, dar și de a pune reflectorul pe marile vulnerabilități ale fiecărui candidat.
Dar o primă vulnerabilitate evidențiată a fost cea de sistem politic.
Modelul acestor dezbateri este american și face parte din modul amănunțit de verificare a adecvării candidaților la exigențele jobului și așteptările electoratului. De aceea, parte dintre întrebări vin de la cetățeni.
În SUA însă, președintele, ales cu votul tuturor cetățenilor americani, devine și șeful executivului, premier deci. Este firesc ca oamenii să întrebe candidații tot ce îi interesează în privința vieții lor de zi cu zi.
Este ceea ce au întrebat și mulți dintre români în dezbaterile Antenei 3. Doar că în sistemul nostru, președintele nu are nicio putere directă în domeniile de cel mai mare interes. Poate emite opinii, poate arăta că are viziune, dar de pus în practică le poate pune doar prin intermediul unei majorități parlamentare și a guvernului susținut de aceasta.
În schimb, despre domeniile legate direct de atribuțiile președintelui, întrebările au fost puține, câte ceva despre politica externă. Dar nimic despre serviciile de informații și reforma lor, nimic despre activitatea CSAT, a CSM, despre criteriile propunerilor și numirilor în funcție pe care președintele le face.
Ce au arătat dezbaterile?
Elena Lasconi (am dezvoltat, deci nu voi reveni în detaliu) are carismă, are bunăvoință, dar este teribil de habarnistă și, ceea ce mi se pare mai grav, face cumva din habarnism o virtute.
„Doamna Lasconi nu știe nimic și nici nu dorește neapărat să știe, pentru asta există consilieri”, punctează prof. univ. dr Andrei Țăranu. Care consilieri ar prelua mandatul, înțelegem.
Era firesc ca întrebările, inclusiv capcane, să țintească exact această vulnerabilitate evidentă.
Nicolae Ciucă a beneficiat de așteptările extrem de scăzute, în raport cu care orice progres este remarcat. Și dl Ciucă s-a prezentat la Antena 3 mai bine decât în restul aparițiilor publice. Ceea ce însă nu l-a ridicat până la un real nivel prezidențial.
A jucat cartea familiei, a valorilor tradiționale, antipesedism, cu șmecheria de rigoare, despre care am scris deja (aici), și a primei desprinderi de Klaus Iohannis, un mare bolovan legat de picioarele sale politice.
Nicolae Ciucă a promis că va fi altfel de președinte și prin întreaga simbolistică a apariției și discursului său a încercat să sublinieze antiteza cu dl Iohannis.
Desprinderea dură a fost realizată de Mircea Dinescu, în rolul de bufon al regelui, care joi seara, din postura de susținător chiar al domnului Ciucă l-a declarat pe Klaus Iohannis „piaza rea a României” și „dulap săsesc fără sertare în care să mai găsești scrisori vechi sau bijuterii”.
Dar oricât s-ar lupta să se desprindă, dl Ciucă nu are cum să scape de ceea ce în frunte îi e pus: este produsul politic al lui Klaus Iohannis, care l-a luat din armată, după cum povestește chiar domnia sa, și l-a făcut pe rând ministru, premier, președinte de partid și candidat.
Iar faptul că primari liberali merg cu motoarele la turație mică, handicap major în campanie, este o consecință directă a traseului dlui Ciucă.
Mircea Geoană a vorbit mult, stufos, pretențios, documentat, lăcrămos, dar fără consistență. În afara sumei de lozinci deja rostite, nu am aflat mare lucru despre ceea ce ar însemna un mandat prezidențial Mircea Geoană.
Cel mai teribil și în egală măsură emblematic moment pentru domnia sa nu a fost chestiunea fotografiilor, de altfel neconcludente, cu Tal Hanan. Acolo meciul, până la proba că dl Geoană a mințit susținând că nu-l cunoaște pe israelian, e nul și dubiul împărțit cu problema provenienței fotografiilor, după cum am arătat deja (aici).
Cel mai teribil moment a fost discursul fiicei sale, Ana, copiat grosier după cel al nepoatei lui Donald Trump. Ana Geoană a vorbit despre tatăl ei cu vorbele rostite de Kim despre bunicul Donald. Mi-e greu să cred că făcut-o de capul ei.
Acceptând să fie elogiat printr-un plagiat, lăcrimând la vorbe care mimau emoția altei fete pentru alt părinte, Mircea Geoană ridică impostura și ridicolul la un nivel nou, cu totul descalificant și disprețuitor pentru publicul care trebuia și el să se emoționeze la sentimente second hand.
Marcel Ciolacu și-a menținut foarte bine linia de comunicare: omul din popor, echilibrat, pacifist, încasator fără orgolii, dedicat interesului public. Doar că țintit fără menajamente în vulnerabilități, tencuiala pusă de consultanți a crăpat.
Chestiunea nepotului promovat spectaculos, chestiunea rolului jucat la revoluție, promovarea lui Piedone și Ponta în contrast grotesc cu comemorarea tragediei Colectiv propusă de chiar dl Ciolacu la începutul emisiunii, toate au arătat limitele dlui Ciolacu și diferența între încropeala de imagine și realitate.
Există suspiciunea, nu neapărat nefundamentată, că duritatea ar fi fost aranjată și dl Ciolacu ar fi știut ce va fi întrebat. Și să fie așa, pe de-o parte, întrebările în sine atrag atenția asupra unor detalii deloc convenabile, pe de altă parte, răspunsurile au fost foarte slabe.
Una peste alta, dezbaterile au confirmat că avem cea mai slabă, de departe, garnitură de candidați la prezidențiale din ultimii 30 de ani, fiecare inadecvat, din motive diferite, pentru funcția vizată. O inadecvare aproape fără speranță.