„Aveți puțintică răbdare!”

Georgeta Dendrino
coach si trainer
Georgeta Dendrino este vicepresedinte global al Professional Women's Network, membra a boardului Asociatiei pentru Valori in Educatie, director general si actionar al Interact Business Communication. Lider experimentat, cu istoric demonstrat al activitatii in industria de formare profesionala si coaching, a fost business coach pentru Cartier Women's Initiative Awards, avand experienta in dezvoltarea managementului executiv, imbunatatirea performantei, dezvoltarea carierei, consultanta in Resurse Umane si dezvoltare de stategii de afaceri. Este antreprenor si absolventa a Executive Master in Coaching and Consulting for Change la Insead, in Franta. Este pasionata de scris, dezvoltare personala si profesionala, mentorat, coaching pentru managementul executiv, educatie si leadership.

M-am surprins într-o duminică dimineață că făceam mai multe lucruri în același timp:

  • Ascultam un capitol dintr-o carte și luam notițe (de modă veche, din generația care își făcea fișe de lectură);
  • Aveam, în background, pe Alexa, care emitea de la Radio Taormina (încercarea mea timidă de a mai învăța niște limbi străine, italiană cu acest radio, portugheză cu o aplicație);
  • Televizorul în background, ca să aud ce s-a mai întâmplat.

Aș fi vrut să pot deschide mai multe tab-uri în minte, să intre ce trebuie în fiecare, concomitent.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Mi-am amintit de ceea ce mi-a spus un coleg: multitaskingul poate avea efecte nocive asupra creierului. O perspectivă la fel de îngrijorătoare pe cât este de frustrantă incapacitatea de a le face pe toate deodată bine. Știu, e acel fenomen care se numește FOMO (fear of missing out), e trăsătura aceea care se cheamă hyper achiever dusă la extrem și devenită un sabotor; este și nerăbdarea tot mai mare, este și curiozitatea, este ritmul în care parcă ne mișcăm de câțiva ani încoace.

Dar îmi amintesc de o vreme când citeam cărți pe hârtie, în bibliotecă, 12 ore zilnic. În felul său, lumea se mișca și atunci, poate că aveam eu senzația că am tot timpul din lume. Dar aveam răbdare și acordam toată atenția mea câte unei activități. OK, poate că uneori mâncam și citeam, dar nu mai eram și cu o ureche la alte discuții, cu o parte a minții la ce urmează să fac, ce aș putea să fac sau mai știu eu ce altceva.

Îmi lipsește răbdarea de odinioară, mi-e dor de clipele de răgaz, de momentele în care ‘ne trăgeam sufletul’, de expresiile de genul ‘aveți puțintică răbdare’, ‘cu răbdarea trecem marea’ sau ‘un bob zăbavă’. Într-un fel interesant, statul la taclale pe un subiect, dezbaterea îndelungată, ne dădeau claritate mai mare, informația se așeză altfel, conexiunile erau nu neapărat mai rapide dar mai profunde, poveștile de atunci rămâneau peste ani.

Îmi permiteam să merg mult pe jos, îmi ofeream libertatea de a vedea primele flori  primăvara și primele frunze care începeau să se îngălbenească, toamna, în parcuri, mă sustrăgeam ritmului înnebunitor al lumii. Îmi dădeam voie să uit de mine și de timp citindu-i pe Manuel Mujica Lainez, Antonine Maillet, Michel Tournier, Dante, Edgar Allan Poe, să recit în minte versurile lui Baudelaire sau vreo scenă din Racine.

Acum suntem toți cablați, cum spune mama mea, mergem pe stradă cu căștile în urechi, neatenți la mașini, oameni, copaci, prinși în dependența de urgențe, rapiditate, tendințe.

Nu știu dacă am devenit mai sofisticați. Mi-ar plăcea să fie așa, mă tem că nu este. Într-un fel, cred că răbdarea, răgazul, plăcerea de a lenevi cu o carte, la soare sau la umbră, de a sta ‘de povești’ și nu de bârfe, despre activitățile cotidiene sau aventurile unor așa-zise celebrități, toate acesta ne dau o anume libertate interioară, ne creează un spațiu intern favorabil creativității, visării, creării de conexiuni neuronale de durată.

Din când în când, productivitatea, eficiența, merită înlocuite cu catharsisul dat de artă, carte, natură, visare, muzică de calitate, momentele de singurătate sau de împreună, pentru spiritul nostru profund.

În weekendul de Florii, mama mi-a atras atenția asupra cântecului rândunelelor care își făcuseră cuib în curtea ei. Era bucuroasă, ciripitul lor o relaxează. Am zâmbit și m-am gândit: ‘Cine mai ascultă azi ciripitul rândunelelor?’ Poate că noi toți ar trebui să ne dăm timp, să ne relaxăm, să oprim puțin mersul lumii.

Măcar acum, de sărbători, ca să putem fi apoi și mai eficienți.

Te invităm să citești și alte texte scrise de Georgeta Dendrino:


Te invităm și pe pagina noastră de Facebook, unde vei găsi multe lucruri interesante, în plus față de site. Îți mulțumim că ne citești!