Aflată între două războaie, pe o falie geopolitică activă, României îi trebuie aliați puternici și stabili. Parisul propune Europei o strategie nucleară defensivă, care ar putea fi o soluție și pentru România.
Liderii politici români nu spun încă nimic despre această ofertă pe care au primit-o luna trecută. Franța a trimis invitații statelor UE pentru a discuta subiectul cooperării nucleare de apărare a Europei. România nu refuză aceste discuții, dar nu știe încă dacă să accepte ideea Parisului, fiindcă se teme să nu supere Washingtonul, potrivit unor surse demne de încredere.
Germania va fi „partener-cheie” în acest proiect, dar Franța rămâne suverană în utilizarea acestei forțe, a precizat președintele Emmanuel Macron, adăugând că opt țări europene, toate membre NATO, ar fi „pregătite” să se implice: Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Olanda, Polonia, Suedia, plus Marea Britanie.
Franța propune o "umbrelă nucleară" pentru țările din UE
Câteva dintre aceste state au relații strânse cu Statele Unite iar pe teritoriile lor se află baze militare americane (de pildă, Germania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Grecia), ceea ce nu le împiedică să adere și la alte formule de apărare.
NATO rămâne cea mai importantă alianță, dar aici americanii sunt vioara întâi, fiindcă deocamdată ei o finanțează și oferă cele mai importante și mai sofisticate sisteme defensive.
Armele nucleare franceze, numite „force de dissuasion”, sunt, în schimb, independente de structurile NATO, deși se coordonează cu acestea pentru a fi parte la securitatea colectivă a Alianței. La fel ca în Statele Unite, președintele Franței este singurul care are acces la butonul nuclear.
Parisul a vorbit încă din perioada primului mandat al lui Donald Trump despre ideea de a folosi cele aproape 300 de focoase nucleare pe care le are într-o strategie europeană extinsă, dar Berlinul s-a arătat atunci destul de reticent.
Între timp însă, cancelarul Friedrich Merz a schimbat doctrina de apărare a Germaniei, iar la începutul acestei săptămâni Parisul și Berlinul au anunțat planuri comune de aprofundare a cooperării în zona descurajării nucleare, „ca răspuns la evoluția peisajului de amenințări”.
Ezitările liderilor de la București
Acest peisaj e valabil și pentru România. Cu toate că liderii români nu pregetă să vorbească public despre toate vulnerabilitățile, ei nu au niciun fel de inițiative internaționale și nu construiesc în paralel parteneriate bilaterale funcționale.
Premierul polonez Donald Tusk, spre exemplu, a examinat încă de acum un an cu președintele Franței, Emmanuel Macron, posibilitatea intrării țării sale sub protecția scutului nuclear francez, cu toate că Varșovia are o relație bună cu Washingtonul.
Statele Unite rămân deocamdată garantul securității europene, dar tendințele autocrate față de continent sunt tot mai deranjante, de la ideea anexării Groenlandei, la taxele impuse europenilor.
Zilele acestea, președintele american a declarat că „va întrerupe toate relațiile comerciale cu Spania", din cauza poziției Madridului față de ofensiva împotriva Iranului, după ce guvernul de la Madrid a refuzat să-i lase pe americani să folosească bazele militare de pe teritoriul spaniol pentru operațiunile militare împotriva Teheranului. Premierul Pedro Sanchez a subliniat că Spania nu va fi „complice la ceva rău pentru lume”, cum este actualul război din Orientul Mijlociu, „doar de frica represaliilor”.
- Trump rupe toate relațiile comerciale cu Spania: „Nu vrem să mai avem nimic de-a face cu această țară!”
- Premierul Spaniei respinge categoric presiunile lui Trump: Spunem NU războiului! Nu vom fi complici la ceva rău pentru lume doar din teama de represalii
România s-ar putea inspira atât din atitudinea Poloniei, cât și din cea a Spaniei, punând principiile pe primul loc, fără teamă.
Aflată între două războaie, România trebuie să se bazeze pe NATO, dar în același timp merită să se gândească și la felul în care ar putea arăta viitorul cu o Americă retrasă și concentrată asupra propriilor interese, pregătită să-și extindă granițele prin orice mijloace.
Oferta Franței ar putea fi doar prima piesă a unui puzzle mai mare, în care continentul să se poată descurca pe cont propriu în cazul unui război extins.
Descurajarea nucleară e mai mult decât o sintagmă: dacă, în 1994, Ucraina n-ar fi renunțat la al treilea arsenal nuclear din lume, în schimbul unor garanții de securitate iluzorii, rușii n-ar fi îndrăznit să o invadeze în 2022. Memorandumul de la Budapesta din 1994 prin care Marea Britanie, Statele Unite și Rusia au promis să îi asigure suveranitatea a rămas doar o vorbă în vânt.
Descurajarea nucleară complementară cu NATO
Emmanuel Macron le-a propus europenilor o „descurajare nucleară avansată” în fața „amenințărilor combinate”, care va fi un „efort distinct, dar perfect complementar cu cel al NATO”.
De ce n-ar vrea România să intre în proiectul francez? În fond, ar fi protejată de încă un scut, din care vor face parte Germania și Polonia, două state din Europa Centrală apropiate geografic de România. Inițiativa Parisului e concepută să fie „complementară NATO”, nu opusă Alianței.
Apoi, relația strategică pe axa București-Paris s-ar consolida, într-un moment în care România are nevoie de o plasă de siguranță strategică. Ce-ar avea de pierdut? Statele Unite s-ar supăra, deși cancelarul german i-a explicat deja președintelui american miza.
Sigur, România e mai puțin semnificativă și liderii de la București se tem să nu piardă avantajele militare pe care i le dă America. Mai sunt și alegerile prezidențiale de anul viitor din Franța, unde favoritul cursei vine din zona extremistă.
În același timp, Rusia ar fi și mai nervoasă. Purtătoarea de cuvânt a diplomației de la Moscova a lăsat să se înțeleagă că participarea la acest proiect a României și Poloniei ar avea nevoie de veto-ul Kremlinului. Moscova e însă neliniștită de multă vreme din cauza scutului american antirachetă de la Deveselu. Dar orice nemulțumire venită dinspre Moscova arată că țara e pe drumul cel bun.
Pentru România, a venit poate momentul să renunțe la sentimentul de neajutorare și să ia decizii fără teamă, făcându-și propriile analize, dar uitându-se și la ce fac statele importante ale continentului, care prevăd hăul ce urmează.